Serverul Internațional UNESCO pentru Democrație, Pace și Drepturile Omului
 
  Pagina de start D@dalos Pagina de start în limba română Site map Contact  
 

 

Teme:

 Drepturile omului / Personalități / Democrație / Partide / UE / ONU / Durabilitate / Globalizare / Web 2.0

     

 

Metode:

 Pedagogie politică / Metodele pentru educația politică / Pedagogie pentru pace /// Întrebări, critici, comentarii?

 
 

 Sunteți aici:

D@dalos > Pagina de start în limba română > Web 2.0 > Ce este Web 2.0? > Tagging: Gândirea 2.0

 



Cuprins


Temele manualului online despre Web 2.0:

Introducere

Ce este Web 2.0?

 Elementele Web 2.0

 Tagging: Gândirea 2.0

Educația 2.0

Politica 2.0

Economia 2.0

Societatea 2.0

 


Tagging și folksonomies: gândirea 2.0

Să începem cu o istorioară:

"Cei dintâi zoologi au clasificat mamiferele drept animale care îşi alăptează puii, iar reptilele drept vietăţi care fac ouă. Apoi în Australia a fost descoperit ornitorincul, care face ouă ca o reptilă, după care îşi alăptează puii ieşiţi din ou ca un mamifer.

Descoperirea a avut efectul unei bombe. Ce mister! au exclamat oamenii de ştiinţă. Ce enigmă! Ce minune a naturii! Atunci când, la finalul secolului al XIX-lea, în Anglia au ajuns primele exemplare împăiate din Australia, acestea au fost considerate a fi falsuri. Se credea că exemplarele împăiate erau de fapt realizate din părţi ale mai multor animale diferite. Chiar şi în prezent, în anumite reviste dedicate ştiinţelor naturii mai pot fi uneori întâlnite articole care se întreabă:»Cum de poate exista acest paradox al naturii?«

Răspunsul este simplu: acest paradox nu există. Ornitorincul nu se comportă deloc în mod paradoxal. Acest animal nu are nici o problemă. De milioane de ani ornitorincii au făcut ouă şi şi-au alăptat puii, cu mult timp înainte ca zoologi să-i descopere şi să-i declare nelegitimi.

Adevărata enigmă, adevăratul secret constă în faptul că niște observatori adulţi, obiectivi, cu pregătire ştiinţifică dau vina pentru propriile lor greşeli pe săracul şi nevinovatul ornitorinc."

[trad. din: Robert M. Pirsig, Lila oder ein Versuch über Moral, Frankfurt/Main 1992, p. 118]









Foto: TwoWings, Wikimedia Commons, Creative Commons-



Clasificarea ierarhică a ornitorincului:

Ştiinţă
       Ґ
 
Ştiinţele naturii
        Ґ
  Biologie
         Ґ
   Floră și faună
          Ґ
    Animalia
           Ґ
     Chordata
            Ґ
      Mammalia
             Ґ
       Monotremata
              Ґ
        Ornitorinc



Clasificările tradiţionale sunt sisteme ierarhice de ordonare după principiul "ori-ori". Ori un animal face ouă, fiind atunci încadrat în categoria "reptile", ori îşi alăptează puii, fiind încadrat în categoria "mamifere". Ornitorincul creează dificultăţi insurmontabile acestui tip de clasificare şi trebuie, drept urmare, încadrat într-o categorie reziduală "Diverse" (engl. miscellaneous). În anul 2007, filosoful internetului David Weinberger a publicat o carte intitulată: "Everything is Miscellaneous". În continuare, ne vom apleca mai în detaliu asupra acestei lucrări, apărute în anul 2008 şi în limba germană.

Să vedem pentru început, cum i-ar merge ornitorincului în cadrul unui sistem de clasificare realizat pe bază de taguri. Într-un astfel de sistem nu ar avea, într-adevăr, nicio problemă. Ornitorincului i s-ar atribui atât tagul "face ouă", cât şi tagul "alăptează puii". Iar problema care le-a dat atâta bătaie de cap zoologilor nici nu ar apărea.


 

 

 

tag / tagging

 

"tag" este un cuvânt din limba engleză, care desemnează o mică etichetă ce se lipeşte sau prinde de ceva; "price tag" este, de exemplu, eticheta pe care este scris preţul.

Verbul "to tag" înseamnă "a aplica o etichetă pe ceva" sau, mai simplu, "a eticheta" sau "a denumi".

Blogurile, wiki-urile, serviciile de socializare, bookmarking etc. (vezi secţiunea Elementele Web 2.0) oferă sisteme de tagging pentru etichetarea electronică liberă şi individuală a diferitelor conţinuturi generate de utilizatori (fotografii, materiale video, mesaje pe bloguri, link-uri etc.).

La un număr mare de utilizatori, din tagurile individuale ia naştere un sistem neierarhic format din cuvinte cheie. Aceste culegeri realizate în urma unui tagging colectiv poartă denumirea de folksonomy (folk + taxonomy).

 

 




Exemplu:
fotografia digitală



Avantajele fundamentale ale taggingului, în calitate de concept de clasificare adecvat universului digital (în contrast cu lumea fizică), pot fi evidenţiate luând drept exemplu fotografiile. În trecut, fotografiile realizate în Barcelona în anul 1991 la cea de-a 50-a aniversare a mătuşii Inge erau păstrate într-un album foto (sau, mai simplu, într-o cutie de pantofi). În schimb, fotografiile de la ce-a de-a 70-a aniversare din anul 2011 au fost realizate cu o cameră foto digitală, iar ulterior au fost încărcate pe Flickr şi prevăzute cu tagurin.


 



În timp ce fotografiile anului 1991 puteau fi găsite doar în contextul celei de-a 50-a aniversări şi doar într-un singur loc din albumul de fotografii, cele digitale din anul 2011 pot fi găsite în toate contextele create de fiecare cu ajutorul tagurilor.

Desigur, în timpul sejurului la Barcelona nu au fost realizate doar fotografii ale aniversării în cadru familial, ci au fost vizitate şi obiectivele turistice ale oraşului. Tagurile pentru această fotografie a bisericii Sagrada Família – o capodoperă a arhitectului Antoni Gaudí – ar putea, de exemplu, arăta în felul următor:

2011, aniversare, Inge, sărbătoare în familie, Barcelona, Spania, Catalonia, SagradaFamilia, Gaudi, arhitectură, biserici

Dacă după câţiva ani fiica familiei are nevoie pentru studiu de fotografii ale unor monumente de arhitectură, este foarte improbabil să-şi aducă aminte de aniversarea din anul 1991. Ea va da click, în propria sa colecţie de fotografii de pe Flickr, pe tagul "Arhitectură", care apoi îi va pune la dispoziție această fotografie, apărută, ce-i drept, într-un cu totul alt context. Trebuie avut în vedere că fotografia mai reprezintă şi opera unui arhitect important.









lumea fizică versus lumea digitală


Dacă ar trebui să reprezentăm operaţiunea într-un mod vizual, atunci ar trebui să ne închipuim cum ar fi să așezăm fotografia bisericii Sagrada Família în 11 albume de fotografii simultan: în albumul "Toate fotografiile anului 2011", în albumul "Toate fotografiile de la aniversări", în albumul "Toate fotografiile cu Inge" etc. - , dar şi în albumul "Toate fotografiile de interes arhitectonic". Operaţiune care are sens doar în cazul unor fotografii digitale. Dacă am avea fotografii analogice, am avea nevoie de 11 copii şi de 11 albume foto

În realitate, fotografia bisericii Sagrada Família nu este însă așezată nicăieri. Ea se alătură tuturor celorlalte fotografii din noianul digital – şi cu toate acestea, mai târziu este mai uşor şi mai rapid de găsit, în toate contextele posibile. David Weinberger vorbeşte în acest sens de "puterea dezordinii digitale" (acesta este şi subtitlul uneia dintre lucrările sale).

Autorul evidenţiază diferenţa fundamentală dintre universul digital şi cel fizic pe baza laboratorului lanţului american de magazine de birotică Staples. Acest laborator reprezintă un magazin Staples complet. Angajaţii încearcă să realizeze o ordonare a produselor şi a sistemelor de informare cât mai prietenoasă pentru clienţi. Ei luptă astfel cu limitările lumii fizice, care

"[aparţin] atât de mult cotidianului nostru, încât nici nu le mai observăm. De exemplu:
În spaţiul fizic anumite obiecte sunt mai apropiate decât altele. (...) Obiectele fizice pot fi într-un anumit moment doar într-un singur loc. (...) În spaţiul fizic poate exista întotdeauna doar o ordine.(...) Capacităţile fizice ale omului sunt limitate.(...) Magazinul trebuie să fie organizat sistematic şi ordonat. (...) Din pricina acestor limitări, cele mai multe obiecte din cadrul magazinului Staples îi vor sta clientului în drum.(...). Dacă vin cu o listă de 15 obiecte, restul de 7185 de articole din oferta magazinului nu sunt interesante pentru mine, ba îmi distrag chiar atenţia de la ceea ce caut cu adevărat." (p
. 5-6)

Universul digital, pe de altă parte, depăşeşte aceste limitări, deoarece el nu este compus din atomi ce ocupă spaţiu, ci din biţi:

"Aici nu trebuie să trecem pe lângă lungi şiruri de rafturi, deoarece totul este la o distanţă de doar câteva click-uri. Lumea digitală nu trebuie să fie aceeași pentru toată lumea, ea se poate reorganiza în câteva secunde pentru fiecare dintre noi şi pentru nevoile noastre curente. Procesele din lumea digitală nu sunt limitate spaţial şi nici pentru a deservi imperativul simplităţii; universul digital poate conţine toate articolele şi toate variaţiile pe care clientul şi le-ar putea dori. Aici articolele pot fi amplasate nu doar într-o zonă sau în două, ci pot fi clasificate într-o multitudine de categorii, conform aşteptărilor clienţilor. În loc să stea pe rafturi obişnuite (...), articolele pot fi aruncate într-un mare morman digital, de unde trebuie doar sortate atunci când un utilizator le caută." (p. 7)

Exemplul lui David Weinberger – un magazin de articole de birotică cu limitările inerente, în comparaţie cu un magazin online pentru articole de birotică – ne conduce deja la descoperiri interesante. Acest exemplu formează însă numai punctul de plecare al cărţii sale, în care autorul încearcă să cuantifice importanţa diferenţelor în diferite domenii:

"Este vorba aici de mult mai mult decât de simpla întrebare, cum ar trebui să ne organizăm magazinele. Limitările fizice cărora li se supune organizarea unui magazin determină şi modul în care ne organizăm firmele, administraţiile şi şcolile – şi cunoaşterea în general. De la structurile de management, enciclopedii şi până la educaţia oferită copiilor noştri (...), ne-am organizat ideile în baza unor principii orientate către o lume limitată de legile fizicii. Pentru prima oară în istorie suntem în situaţia de a ne ordona conceptele fără limitările impuse de lumea reală, ceea ce va conduce la transformări fundamentale la nivelul ideilor, organizaţiilor şi chiar a cunoaşterii noastre.(...) Ce vom descoperi cu această ocazie? Dacă inventăm noi principii de organizare, relevante într-o lume fără limitări fizice, informaţiile nu vor să fie doar libere, ci subordonate." (p. 7-8)



 



Ce însemnă faptul că sistemele noastre de ordonare "sunt orientate către o lume limitată de legile fizicii", poate fi explicat tot cu ajutorul ornitorincului. Bibliotecarul trebuie să încadreze o carte nou apărută despre ornitorinc într-un anumit loc de pe raft.

Dacă dispune numai de categoriile "mamifer" şi "reptilă", el nu îi va găsi locul potrivit. Drept pentru care, pe acelaşi nivel ierarhic, a fost creată o nouă categorie, "monotreme", din care, alături de ornitorinc, mai face parte şi echidna (în prezentarea sa, ce poate fi urmărită în materialul video următor, David Weinberger mai aduce şi alte exemple foarte amuzante).

Acest tip de clasificare este congruent cu modul în care noi înţelegem lumea, cu toate că nu are nimic de-a face cu cunoaşterea, ci reprezintă o reacţie la limitările lumii palpabile.





Sisteme de clasificare de tipul ori-ori
 


"
Preţul pentru încadrarea cunoaşterii în lumea fizică este (...), că trebuie luate decizii de tipul ori-ori.(...) Cartea despre muzica militară este aşezată între cărţile pe teme militare sau între cele pe teme muzicale şi nu se poate afla în acelaşi timp în ambele locuri. Într-o bibliotecă, geografia cunoaşterii poate avea o singură formă şi nici o alta. Iar aceasta nu reprezintă o legitate a cunoaşterii, ci o lege a geografiei spaţiale." (p. 68)

Există încă numeroşi alţi factori care influenţează maniera în care ne organizăm cunoaşterea asupra lumii. În contextul discuţiei cu privire la categoria "planete" (şi a întrebării, dacă Pluto este o planetă), David Weinberger ajunge la următoarea concluzie:

"În jurul soarelui nostru se rotesc milioane de obiecte. Cele nouă, desemnate până acum drept planete, sunt interesante pentru noi, deoarece avem despre ele cunoştinţe vechi de mii de ani. Menţinerea categoriei 'Planete' spune mai puţin despre natura universului nostru, cât mai mult despre nevoia noastră de a ne închipui că ne plimbăm pe alte corpuri cereşti în afara planetei noastre albastre. (...) Faptul că ne agăţăm cu atâta încăpăţânare de această categorie, cu toate că nu există nici o raţiune ştiinţifică care să ne oblige în acest sens, dezvăluie un sens ascuns, ce devine cu atât mai important, cu cât creşte numărul domeniilor care îşi aruncă cătuşele încadrării în categorii, intrând în vârtejul diversităţii neordonate. Modul în care ne organizăm lumea reflectă nu doar lumea, ci şi interesele, pasiunile, nevoile şi visurile noastre." (p. 47)



Sfârşitul autorităţilor tradiţionale


Un aspect important al tranziţiei de la universul fizic la cel digital constă în faptul că autorităţile tradiţionale – portarii aflaţi la intrarea diverselor domenii ale cunoaşterii – îşi pierd funcţia. Tocmai acest aspect dă naştere şi unor discuţii interesante ("Înţelepciunea celor mulţi" versus "Cultul amatorului", vezi "The Good, the Bad, and the Web 2.0"), la care participă şi personalităţi precum David Weinberger.

"Faptul că ordonarea hârtiilor limitează puternic posibilităţile de organizare, a dat naştere la întregi branşe şi la numeroase instituţii. Muzeele, planurile de învăţământ, ziarele, sectorul turistic şi programele de televiziune au la bază doar ipoteza că în lumea celei de-a doua ordonări avem nevoie de specialişti, care parcurg ideile şi cunoştinţele şi le ordonează pentru noi într-o manieră comprehensivă. Însă acum, noi – clienţi, angajaţi, practic oricine – putem ocoli această a doua ordonare. Putem accepta direct provocarea mormanului neordonat. (...) Putem reflecta singuri – şi, cu atât mai important, împreună -, care configuraţii sunt pe moment relevante pentru noi şi care devin relevante un minut mai târziu. Astfel putem găsi mai rapid ce avem nevoie şi putem pur şi simplu ignora autorităţile tradiţionale. Cea de-a treia ordonare a ordonării revoluţionează nu doar lumea ştiinţei, ci ea transformă şi reprezentarea noastră asupra modului în care este organizată lumea şi (ceea ce ar putea avea o şi mai mare importanţă) asupra instanţelor care deţin autoritatea de a ne spune aceste lucruri." (p. 26-27)



Neajunsurile
clasificării ierarhice


Toate încercările de clasificare tradiţionale (ale zoologilor, care au clasificat animale, sau clasificarea zecimală Dewey, în baza căreia multe biblioteci din întreaga lume îşi sortează volumele) sunt implicit ierarhice. Comparaţia dintre clasificarea zecimală Dewey şi modul în care cărţile sunt căutate şi găsite în librăria online Amazon îl determină pe David Weinberger să formuleze următoarea concluzie:

"Problema (...) constă (...) în faptul că orice hartă a cunoaşterii porneşte de la premisa că există o geografie a cunoaşterii, că această cunoaştere posedă o formă, că poate fi contemplată de sus în jos. Această ipoteză are sens la în cazul primei şi celei de-a doua ordonări a ordinii. În cadrul celei de-a treia ordonări, ea inhibă dezordinea folositoare, fără ca acest lucru să fie necesar." (p. 75)

[toate citatele trad. din: David Weinberger (2008), Das Ende der Schublade: Die Macht der neuen digitalen Unordnung, München]



Tagging și folksonomies


Taggingul reprezintă un sistem de organizare adecvat "dezordinii digitale". Acest sistem nu necesită ierarhii, atribuiri şi încadrări rigide şi nici de clasificări de tipul ori-ori. Sistemele bazate pe tagging sunt flexibile şi pot fi personalizate. Înainte de a începe ordonarea nu este necesară nici o "hartă a cunoaşterii". Această ordonare se formează mai degrabă prin faptul că mulţi utilizatori (ca în cazul platformei Flickr) folosesc taguri. Rezultatul întotdeauna provizoriu al eforturilor de ordonare îl reprezintă folksonomy, taxonomia celor mulţi, care se formează spontan. Utilizarea individuală şi cea colectivă se întrepătrund – un element propriu tuturor elementelor Web 2.0.

Pentru a reprezenta vizual posibilele categorii ce apar datorită tagurilor, s-a încetăţenit agregarea sub formă de tag cloud-uri. Un cloud este format din tagurile utilizate (de exemplu în cadrul acestui blog sau a acelei culegeri de bookmark-uri). Cu cât un tag a fost atribuit mai frecvent, cu atât el apare mai proeminent în tag cloud. Următorul tag cloud de orientare tehnică despre Web 2.0 reprezintă un exemplu clasic:




tag cloud




sursă: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Web_2.0_Map.svg (By Original by Markus Angermeier Vectorised and linked version by Luca Cremonini [CC-BY-SA-2.5 (www.creativecommons.org/licenses/by-sa/2.5)], via Wikimedia Commons)








Noul concept de cunoaștere



"
Cunoaşterea nu mai înseamnă a vedea ce este simplu, ci a înota într-o mare de complexitate."

[David Weinberger (2008), Das Ende der Schublade, München, p. 237]



Jeff Howe vede în Tagging şi în folksonomy-urile ce rezultă de aici o altă aplicaţie puternică din domeniul "Crowdsourcing" (acesta este şi titlul cărţii sale, ce merită neapărat citită):

"The advantage folksonomies offer is no different than that of many other crowdsourcing applications: it makes an overwhelming task manageable." (p. 240)

La fel ca David Weinberger,  Jeff Howe atribuie o mare importanţă acestei evoluţii în sensul dezvoltării gândirii 2.0:

"This all amounts to a sea change in how we experience the world around us. If ever there was a realm in which the expert once reigned uncontested, it was in the selection and organization of the world's knowledge. Yet in a few short years, this function has been largely democratized." (p. 241)

[ambele citate din: Jeff Howe (2009), Crowdsourcing. Why the Power of the Crowd is Driving the Future of Business, New York]

Un exemplu concludent al acestei tranziţii îl constituie enciclopedia online Wikipedia, de care se ocupă detaliat Weinberger, Howe, dar şi alţi autori ce studiază fenomenul Web 2.0. Stefan Münker explică:

"Noţiunea de cunoaştere (...) întruchipată de Wikipedia are doar puţine elemente în comun cu conceptul de cunoaştere pe care l-am învăţat cu toţii, în calitate de copii ai epocii ştiinţifice moderne şi iluministe. Dacă trendul iniţiat de utilizarea modificată a mediilor rămâne stabil (...), în viitor vom adresa întrebările noastre din domeniul cunoaşterii în tot mai mică măsură, sau poate chiar deloc, mediilor elitiste enciclopedice proprii culturii cărţilor tipărite, în schimb ne vom întoarce spre inteligenţa celor mulți, proprie culturii digitale de reţea şi efectelor acesteia. Noţiunea noastră de cunoaştere nu va mai fi caracterizată de referiri la o clasă relativ restrânsă de experţi recunoscuţi; cunoaşterea va trebui mai degrabă înţeleasă ca rezultat al colaborării în reţea a unui cerc tot mai larg de amatori implicaţi, a căror anonimitate nu permite nici o concluzie asupra competenţei acestora. (...) Pentru aceia care văd o contradicţie clară între producţia de cunoaştere pe principiul colaborării din reţea şi cunoaşterea la nivel de experţi din cărţi este valabil următorul enunţ: în cadrul Web 2.0 înţelepciunea celor mulţi triumfă asupra cunoaşterii elitelor."

[Stefan Münker (2009), Emergenz digitaler Öffentlichkeiten. Die Sozialen Medien im Web 2.0, Frankfurt/Main, p. 99-100]



Polemica cu privire la înţelepciunea celor mulţi, pe care a analizat-o, printre alţii, şi James Surowiecki în cadrul unei cărţi de mare rezonanţă, o sintetizăm pe pagina "Înţelepciunea celor mulţi", din cadrul secțiunii Societatea 2.0. Efectele asupra sistemului economic, legate de conceptul de Wikinomics, sunt prezentate în cardul secţiunii Economia 2.0. Pagina Digital natives se apleacă, printre altele, asupra faptului că profesorii şi elevii nu mai vorbesc aceeaşi "limbă".

Pentru cei care doresc să se ocupe mai intensiv de efectele pe care Web-ul (2.0) le exercită asupra gândirii noastre, recomandăm ca punct de plecare, pe lângă lucrările lui David Weinberger, cartea apărută în anul 2010 a lui Nicholas Carr "The Shallows. What the Internet Is Doing to Our Brains". Lucrarea reprezintă o critică la adresa internetului. Aici puteţi găsi toate recomandările noastre bibliografice pe tema Web 2.0 ...


[Autori: Dr. Ragnar Müller / Prof. Dr. Wolfgang Schumann]
 

 

Sus

Pagina de start D@dalos

Pagina de start în limba română

Site map

Contact

1998-2011 D@dalos - Educație politică, educație pentru democrație și drepturile omului, pedagogie pentru pace (un proiect al Pharos e.V.), Web: Agora