Serverul Internațional UNESCO pentru Democrație, Pace și Drepturile Omului
 
  Pagina de start D@dalos Pagina de start în limba română Site map Contact  
 

 

Teme:

 Drepturile omului / Personalități / Democrație / Partide / UE / ONU / Durabilitate / Globalizare / Web 2.0

     

 

Metode:

 Pedagogie politică / Metodele pentru educația politică / Pedagogie pentru pace /// Întrebări, critici, comentarii?

 
 

 Sunteți aici:

D@dalos > Pagina de start în limba română > Web 2.0 > Educația 2.0

 



Cuprins


Temele manualului online despre Web 2.0:

Introducere

Ce este Web 2.0?

Educația 2.0

Politica 2.0

Economia 2.0

Societatea 2.0








Educația
2.0

În acest capitol al manualului online vom încerca să răspundem la întrebarea ”ce efecte are Web 2.0 asupra procesului educațional?”. Ce înseamnă Web 2.0 pentru activitatea didactică și pentru persoanele implicate în activități care presupun acumularea de informații și cunoștințe, așa numiții knowledge worker?

Ce ar putea însemna educația 2.0 într-o lume în care, în ciuda timpului tot mai lung alocat studiilor, cunoștințele și competențele astfel dobândite nu mai sunt suficiente și nici nu mai acoperă întreaga viață profesională de 30 sau 40 de ani? Hartmut von Hentig mai atrage atenția și asupra "problemei cu care se confruntă toți pedagogii epocii moderne (...), și anume că ei își pregătesc elevii pentru o viață care le este lor înșile străină."

[trad. din Hartmut von Hentig, Ach, die Werte! Über eine Erziehung für das 21. Jahrhundert, Beltz: Weinheim/Basel 2007, ediția a 4-a, p. 22]

Cel mai târziu începând cu Raportul UNESCO privitor la educația pentru secolul XIX, un document central în cadrul dezbaterii internaționale din jurul educației, capacitatea umană de a învăța pe toată durata vieții a fost considerată a fi una dintre cele mai importante calificări-cheie. În opinia autorilor acestui raport, aceasta se sprijină pe patru coloane, după cum o arată și schema de mai jos:


 



"
Conceptul de a învăţa pe tot parcursul vieţii este una din cheile către secolul XXI (...). Nu este vorba aici de o idee nouă, studii mai vechi cu privire la problemele educaţiei au atras atenţia asupra necesităţii ca adulţii să se întoarcă din nou pe băncile şcolii. Astfel ei vor avea ocazia să înveţe să se descurce cu situaţiile noi care apar atât în viaţa particulară, cât şi la serviciu. Această nevoie de educaţie există şi pare să crească pe zi ce trece. Singurul mod de a satisface această nevoie este ca fiecare dintre noi să înveţe cum să înveţe."

[trad. din Lernfähigkeit: Unser verborgener Reichtum. UNESCO-Bericht zur Bildung für das 21. Jahrhundert. Hrsg. von der Deutschen UNESCO-Kommission. Neuwied; Kriftel; Berlin: Luchterhand, 1997, p. 18]










Web (2.0) ajută la rezolvarea unor probleme mai vechi:

Accesul la cunoaștere

Distanțe geografice

Bariere lingvistice



A învăța cum să învățăm
este, așadar, o misiune centrală a educației. Ce s-a schimbat odată cu apariția Web (2.0), devine evident atunci când ne gândim care erau problemele cele mai importante cu care s-au confruntat, de-a lungul secolelor, cunoașterea, cercetarea și învățarea:

(1) în primul rând, disponibilitatea redusă de cunoștințe, disponibile doar unui cerc restrâns, ai căror membri erau risipiți pe tot cuprinsul lumii.

(2) în al doilea rând, faptul că experții din diferite domenii (și nu doar oamenii de știință) erau despărțiți între ei de distanțe considerabile. Comunicarea era foarte îngreunată, dacă nu chiar imposibilă uneori, ca să nu mai vorbim de schimbul regulat de informații.

(3) și, într-al treilea rând, bariera lingvistică.


Să comparăm acum toate acestea cu situația din zilele noastre
.

(ad 1) Internetul a devenit depozitarul central al cunoașterii umane, fiind disponibil pe bază de mouse-click timp de 24 de ore pe zi. În zilele noastre, Web 2.0 nu mai este însă doar un rezervor impresionant de cunoaștere umană, ci tot mai mult și un spațiu în care se generează cunoașterea. În ceea ce privește educația, Web 2.0 a transformat, așadar internetul într-un instrument și mai important.

(ad 2) Comunicarea intensivă, la nivel internațional, dintre oamenii interesați de un anumit subiect - fie el și din cea mai ascunsă nișă sau din cel mai exotic domeniu - se poate desfășura fără cea mai mică problemă. Astăzi se poate coopera într-o manieră la fel de accelerată ca și când partenerii de proiect s-ar afla în aceeași clădire.

(ad 3) Această strânsă cooperare de la nivel mondial nu se mai împiedică nici de bariera lingvistică. Astăzi este posibil să se studieze subiecte în limbi cu totul necunoscute, iar comunicarea cu colegi japonezi sau ruși este posibilă fără probleme, fără ca cineva să trebuiască neapărat să vorbească limba celuilalt. În timp ce, în cazul întâlnirilor din lumea reală ar trebui să apelăm la limbajul semnelor, acum internetul ne ajută să comunicăm fără nici un fel de opreliști.


Condițiile-cadru se schimbă, așadar, fundamental. Vechiul vis al omenirii de a avea acces permanent și de pretutindeni la informație
pare să fi devenit realitate. Internetul oferă, cel puțin, o platformă viabilă în acest sens. Acest aspect pune atât cadrele didactice, cât și elevii și studenții în fața unor provocări cu totul noi. Educația 2.0 înseamnă însă cu mult mai mult decât învățare într-o perioadă în care cunoștințele sunt accesibile pretutindeni.


 

 

 

Educația 2.0

 

Datorită revoluției din domeniul informației și tehnologiei comunicației, cunoașterea nu mai are limite. Totodată, ea a devenit tot mai dezordonată, mai arbitrară și mai discutabilă.

Din această stiuație reiese necesitatea elaborării unui nou
concept de educație, bazat pe capacitate de evaluare și atitudine critică față de informațiile primite.

‚Competența reflexivă’ (Peter Strohschneider), de a ajunge de la informație la cunoaștere și de la cunoaștere la sens, devine o tehnică culturală centrală pentru conceptul de educație, al cărui evoluție reprezintă o provocare inevitabilă.

[trad. din Hans N. Weiler, Bildung im Zeitalter ihrer technischen Reproduzierbarkeit; în: Schlüter/Strohschneider (ed.), Bildung? Bildung! 26 Thesen zur Bildung als Herausforderung im 21. Jh., Lizenzausgabe für die Bundeszentrale für politische Bildung, Schriftenreihe vol. 790, Bonn 2009, p. 100]

 

‘Societatea informațională’ crește accesul la date și fapte. Din acest motiv, educația trebuie să îi ajute pe toți să culeagă și să selecteze informații, să învețe cum să le folosească. Prin urmare, educația trebuie să se adapteze permanent la schimbările sociale; ea trebuie să transmită mai departe realizările și bogăția experienței umane.

[trad. din Lernfähigkeit: Unser verborgener Reichtum. UNESCO-Bericht zur Bildung für das 21. Jahrhundert. Hrsg. von der Deutschen UNESCO-Kommission. Neuwied; Kriftel; Berlin: Luchterhand, 1997, p. 19]

 

Nu mai este suficient să furnizăm copiilor încă de foarte devreme o anumită cantitate  de cunoștințe, pe care să le folosească pe viitor. Fiecare copil trebuie motivat să învețe pe tot parcursul vieții, astfel încât să își îmbogățească cunoștințele, aptitudinile și calificările și să se poată adapta la o lume complexă, aflată într-o permanentă schimbare.

[trad. din Lernfähigkeit: Unser verborgener Reichtum. UNESCO-Bericht zur Bildung für das 21. Jahrhundert. Hrsg. von der Deutschen UNESCO-Kommission. Neuwied; Kriftel; Berlin: Luchterhand, 1997, p. 73]

 

 



Lucru în echipă

Colaborare


Un alt element caracteristic pentru Web 2.0 este posibilitatea de a împărtăși și altora informațiile dobândite, ceea ce deschide noi posibilități atât pentru profesori, cât și pentru elevi și studenți, de neînchipuit până acum câțiva ani. La toate acestea se mai adaugă și faptul că textele, prezentările etc. scrise mai demult la computerul de acasă pot fi depozitate pe internet, pentru a putea fi prelucrate mai apoi împreună cu colegii, studenții ori elevii.

Dar ce înseamnă toate cele de mai sus pentru educația în secolul XXI? Ei bine, nimic altceva decât că Web 2.0 este pe cale de a schimba în mod fundamental felul în care învățăm. Pentru că noi nu mai învățăm frecventând cursurile sau citind cărțile, al căror conținut este deja depășit imediat după publicare. Învățatul nu se mai rezumă doar la asimilarea de cunoștințe, iar cei care învață nu mai sunt simpli consumatori de cunoaștere.



Împărtășirea cunoștințelor



web literacy - o componentă centrală a educației


A învăța înseamnă astăzi să-ți procuri informații actuale de pe internet, să faci schimb cu alții de cunoștințe și idei în cadrul rețelelor de socializare online și să discuți și să contribui activ la conținuturile disponibile în cadrul acestor rețele. Aceste aspecte sunt descrise și explicate în mod detaliat în nenumărate publicații, printre altele și în excelentul volum al lui Will Richardson, "Blogs, Wikis, Podcasts and Other Powerful Web Tools for Classrooms" (Thousand Oaks 2006). Indicații privind utilizarea diferitelor aplicații Web 2.0 pot fi găsite și pe pagina "Elementele Web 2.0".

Dar ce concluzii putem trage din toate acestea? Cea mai importantă ar fi că învățatul (pe tot parcursul vieții) este intrinsec legat de PC și de internet - și mai ales de Web 2.0. Pentru a învăța cum să învățăm avem nevoie de web literacy, doar cu ajutorul acesteia putând să exploatăm difereitele posibilități pe care ni le oferă web-ul (2.0). În acest sens se pune problema dacă și în ce măsură sunt capabili digital immigrants să îi învețe pe digital natives despre toate aceste lucruri (vezi pagina digital natives).

În trecut, dar de multe ori și astăzi, procesul de învățare se sprijinea într-o mare măsură pe manuale. Acestea erau uneori completate de câte un articol de ziar sau un film, dar cam asta era totul. În plus, elevii nu aveau, în afara instituțiilor educaționale, decât cu greu acces la informații suplimentare. Astăzi, situația s-a schimbat, iar cunoașterea este doar la un click distanță. Informațiile de pe internet sunt cu mult mai actuale și mai complete decât pot fi vreodată cele dintr-un simplu manual. Prin urmare, competența-cheie care trebuie formată încă de pe băncile școlii este capacitatea de a folosi acest rezervor de cunoștințe în mod eficient.

Web (2.0) literacy
ca principală competență este și mai importantă dacă ne gândim la faptul că Web 2.0 ne oferă posibilități noi și inovatoare, astfel încât să devenim capabili să facem față valului tot mai mare de informații. Să ne gândim doar la atotprezentele RSS-feeds, un format electronic de știri, care îl ajută pe utilizator să se aboneze la conținuturile unui site web (vezi Elementele des Web 2.0).



Educația ca proces


Un alt aspect: generații de elevi și studenți au trebuit să demonstreze că sunt capabili să lucreze independent, pregătind de unii singuri referate, prezentări sau lucrări de seminar. Dar când lucrarea este gata, și orice altă preocupare cu subiectul se isprăvește. Odată cu apariția Web 2.0, toate acestea au început să se schimbe. Elevii pot, de exemplu, să realizeze un wiki pentru un public restrâns - pentru colegii lor sau pentru părinți. Informațiile puse la dispoziție în acestea pot fi comentate, modificate și completate, ceea ce înseamnă că lucrul nu se termină niciodată. Dacă ne uităm, pe pagina Wikipedia, la pagina de discuții a unui anumit articol, ne vom da seama despre ce este vorba.

Asta este de fapt schimbarea de paradigmă. Trebuie să le explicăm foarte clar elevilor și studenților că producțiile lor nu sunt finale, ci pot reprezenta punctul de plecare pentru altele, pentru comentarii, completări, finisări sau actualizări. Prin urmare, atunci când învățăm în spiritul Web 2.0, nu mai acumulăm pur și simplu cunoștințe, ci derulăm un proces în cadrul căruia schimbăm și îmbunătățim idei.



Evaluarea critică a informațiilor


În epoca manualelor și a enciclopediilor cu mii de pagini, considerate serioase chiar și numai prin prisma dimensiunilor lor considerabile, lumea putea fi sigură că informațiile conținute de acestea, chiar dacă se învecheau rapid, erau verificate cu grijă de experți în materie.

Toate acestea nu mai sunt valabile astăzi. Fiecare din noi poate publica pe internet, ceea ce înseamnă că trebuie să ne transformăm în consumatori critici de cunoaștere, asumându-ne sarcina verificării celor citite, la fel cum o făceau mai înainte editorii sau redactorii de carte. Și aceasta este o competență care trebuie învățată - chiar și de către digital natives, care nu prea sunt conștienți de această problemă (despre definiția și dezbaterea conceptului de digital natives versus digital immigrants vezi pagina digital natives).

Capacitatea de a verifica în mod critic informațiile aflate pretutindeni și la orice oră reprezintă o competență-cheie în cadrul proiectului de educație 2.0. În acest sens, Hans N. Weiler scria în interesantul său eseu  "Bildung im Zeitalter ihrer technischen Reproduzierbarkeit":

"Tehnologiile moderne pun la dispoziție informații în mod nelimitat și pretutindeni, chiar dacă într-o manieră aleatorie, dezordonată și neevaluată. Pentru ca aceste informații nelimitate să se constituie în cunoștințe pline de sens, este nevoie de dobândirea unor capacități critice, normative și de analiză, care nu joacă însă decât un rol marginal în peisajul educațional actual."

[trad. din: Schlüter/Strohschneider (Hg.), Bildung? Bildung! 26 Thesen zur Bildung als Herausforderung im 21. Jh., Bundeszentrale für politische Bildung, Schriftenreihe vol. 790, Bonn 2009, p. 93]

Din acest motiv, Weiler solicită ca "Știința cunoașterii" să devină materie obligatorie în școli. Winfried Schulze (vezi textul din caseta din dreapta) mai atrage atenția, în același volum, și asupra unei competențe deseori neglijate: în afara celor general recunoscute privind dobândirea și verificarea cunoștințelor, el mai adaugă o a treia competență necesară, și anume capacitatea de a elimina cunoștințele devenite redundante.

 

 

 

Educația 2.0

 

Având în vedere imposibilitatea evidentă de a defini educația exclusiv prin intermediul unor mijloace cognitive cunoscute, educației se va putea reorienta doar cu ajutorul unui set de competențe care să îi ajute pe tineri să dobândească cunoștințele necesare în profesie și societate, aceștia devenind capabili să le analizeze în mod critic și, după caz, să se debaraseze de cele inutile.

Competența de acumulare a acestor cunoștințe presupune o disponibilitate de a achiziționa
un capital de cunoștințe din domenii specializate necesare.

Competența de analiză critică are ca scop
identificarea elementelor corecte și recunoașterea structurilor și regulilor care definesc o afirmație adevărată.

În fine, trebuie dezvoltată capacitatea de dezactivare a anumitor
bagaje de cunoștințe, fapt absolut necesar, având în vedere (...) apariția tot mai rapidă a noilor informații.

În ansambl, este necesară asumarea  unui set de competențe, necesare pentru dezvoltarea unei personalități critice, cu o argumentație și niște acțiuni
raționale.

[trad. din Winfried Schulze, Kompetenz statt Bildung!; in: Schlüter/Strohschneider (ed.), Bildung? Bildung! 26 Thesen zur Bildung als Herausforderung im 21. Jh., Lizenzausgabe für die Bundeszentrale für politische Bildung, Schriftenreihe vol. 790, Bonn 2009, p. 26 și urm.]

 

 



nu doar text


Un alt exemplu în ceea ce privește efectele Web 2.0 asupra educației: „scrisul“ în sensul exprimării gândurilor, al comunicării unor conținuturi către ceilalți și al publicării, nu se mai limitează doar la textul pur. Fișierele audio, imaginile digitale și filmele sunt elemente tot mai prezente, și pe bună dreptate, acestea oferind posibilități fantastice în toate contextele educaționale. Să privim mai jos discursul lui Severn Suzuki cu ocazia Earth Summit de la Rio de Janeiro din anul 1992 ("The girl who silenced the world for six minutes"):


 



Rolul cadrelor didactice


Având în vedere schimbările despre care am vorbit pe această pagină, nu ne va surprinde faptul că rolul cadrelor didactice s-a schimbat. Dacă mai înainte acestea aveau ca misiune principală transmiterea de informații, profesorii din epoca informațiilor atotprezente au mai degrabă un rol de moderator, de însoțitor pe durata studiilor. Delimitările odinioară clare între profesori și elevi au devenit astăzi destul de difuze. Intermedierea unor calificări-cheie precum web literacy este tot mai importantă, capacitatea de orientare este mai importantă decât acumularea tot mai desuetă de cunoștințe faptice. Toate acestea sunt cât se poate de evidente dacă ne uităm la unul dintre instrumentele clasice ale educației în universități, prelegerea, care, atunci când presupunea citirea dintr-o carte - altfel nedisponibilă decât în ediție limitată și foarte scumpă - era anacronică încă dinaintea apariției internetului.



Universitatea 2.0





Cooperarea în educație



Având în vedere toate cele de mai sus, cum va arăta Universitatea 2.0? Acest subiect i-a preocupat pe autorii cărții de succes "Wikinomics. How Mass Collaboration Changes Everything", Don Tapscott și Anthony D. Williams (despre wikinomics vezi Educație 2.0). Într-un articol scris pentru revista EDUCAUSE Review (vol. 45, no. 1, January/February 2010, 16-29) cei doi explică faptul că discuția despre viitorul universităților nu a fost deloc la obiect până acum. Majoritatea soluțiilor propuse...

"...don't address the fundamental problems with the university or show a way forward. Rather, change is required in two vast and interwoven domains that permeate the deep structures and operating model of the university: (1) the value created for the main customers of the university (the students); and (2) the model of production for how that value is created. First we need to toss out the old industrial model of pedagogy (how learning is accomplished) and replace it with a new model called collaborative learning. Second we need an entirely new modus operandi for how the subject matter, course materials, texts, written and spoken word, and other media (the content of higher education) are created. We believe that if the university opens up and embraces collaborative learning and collaborative knowledge production, it has a chance of surviving and even thriving in the networked, global economy."

[versiunea online a articolului, însoțit de o discuție interesantă]

Cine dorește să aprofundeze acest subiect deosebit de interesant și de important, mai poate lectura, pe lângă studiul citat mai sus, și noua carte a lui Tapscott/Williams: "Macrowikinomics. Rebooting Business and the World" (Portfolio Penguin, 2010). În partea a IV-a a acestei cărți - "Learning, Discovery, and Well-being" - veți putea găsi o discuție pe teme precum "Rethinking the University: Collaborative Learning" și "Science 2.0: Igniting Knowledge Creation in a Networked World". Mai jos găsiți un interviu cu Don Tapscott despre această carte:



În cadrul dezbaterii privind efectele Web 2.0, Tapscott/Williams sunt considerați a fi cei care se așteaptă la schimbări revoluționare în practic toate domeniile vieții. La polul opus se află cei care, deși recunosc iminența schimbărilor și necesitatea adaptării la acestea în urma dezvoltării Web 2.0, nu îi atribuie calități deosebite. În acest sens vă recomandăm să citiți circulara emisă de conferința rectorilor universitari din Germania, în care s-a ajuns la următoarea concluzie:

"La modul general ne așteptăm ca facultățile să se schimbe treptat, chiar dacă nu într-o manieră dramatică, ca urmare a dezvoltării curente și viitoare a internetului. Acest lucru este valabil mai ales având în vedere infrastructurile, procesele și serviciile din domeniul managementului informațional și de contacte. În schimb, transformările din rândurile personalului didactic și al cercetătorilor se vor petrece mai degrabă gradual, în etape succesive."

[trad. din Hochschulrektorenkonferenz (ed.): Herausforderung Web 2.0, Beiträge zur Hochschulpolitik 11/2010, versiunea online, pdf]



noua cultură a educației


Prin urmare, este discutabil gradul de influență al Web 2.0 asupra sistemului educațional și de învățământ. Indiscutabil este însă faptul că există o schimbare certă. La toate acestea se mai adaugă și faptul că dezbaterea privitoare la efectele Web 2.0 se suprapune pe alocuri cu dezbateri pe alte teme, vezi de exemplu cea privind noua cultură educațională, care implică termeni precum educația autonomă și teoriile educațikonale constructiviste. Fără a intra în prea multe detalii în acest sens trebuie să reținem că Web 2.0 este menit să promoveze - după cum se poate vedea și din schema de mai jos - trecerea de la paradigma tradițională la cea constructivistă.


 



[Autori: Dr. Ragnar Müller / Prof. Dr. Wolfgang Schumann]

 

 

Sus

Pagina de start D@dalos

Pagina de start în limba română

Site map

Contact

1998-2011 D@dalos - Educație politică, educație pentru democrație și drepturile omului, pedagogie pentru pace (un proiect al Pharos e.V.), Web: Agora