|




| |
 |
"Noi,
Popoarele Naţiunilor Unite, hotărâte să izbăvim
generaţiile viitoare de flagelul războiului care, de două
ori în cursul unei vieţi de om, a provocat omenirii suferinţe
de nespus, să ne reafirmăm credinţa în drepturile
fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane,
în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi a femeilor,
precum şi a naţiunilor mari şi mici (...), să promovăm
progresul social şi condiţii mai bune de trai într-o mai mare
libertate, şi în aceste scopuri
(...) să ne unim forţele
pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale,
să acceptăm principii şi să instituim metode care să
garanteze că forţa armată nu va fi folosită decât în
interesul comun, să folosim instituţiile internaţionale
pentru promovarea progresului economic şi social al tuturor
popoarelor, am hotărât să ne unim eforturile pentru înfăptuirea
acestor obiective..."
[...textul integral al Cartei ONU se află pe o
altă pagină].
|
Cu aceste cuvinte începe Carta
ONU, documentul de înfiinţare prin care 51 de state au aderat, în anul
1945 la San Francisco, la Organizaţia Naţiunilor Unite. Între timp,
această organizaţie cuprinde 191 state membre, adică aproape
toate statele lumii [...informaţii despre contextul istoric în care au apărut
şi s-au dezvoltat Naţiunile Unite se află în
Cursul 2].

[Sculptură în faţa clădirii ONU de la New York] |
Încă de la
primele enunţuri ale Cartei putem observa scopul central al ONU de a împiedica
apariţia unor noi războaie. Acestui scop i se subordonează
şi altele, în sensul înţelesului mai larg al conceptului păcii:
în Cartă mai sunt amintite "drepturile fundamentale ale omului"
şi, în mod explicit, şi promovarea progresului economic şi
social [...despre sarcinile şi obiectivele Naţiunilor Unite vom
vorbi în
Cursul
1].
În acest scop, Carta a prevăzut înfiinţarea a şase organe
principale - Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Secretariatul,
Consiliul Economic şi Social, Consiliul de Tutelă şi Curtea
Internaţională de Justiţie -, organe care s-au menţinut
până în ziua de astăzi [...informaţii despre felul în care
este construită Organizaţia Naţiunilor Unite se află în
cadrul Cursului 3]. |
Încă de la înfiinţare,
Organizaţia s-a diferenţiat într-o reţea uriaşă de
programe, comisii, organe şi organizaţii speciale [...informaţii
despre sistemul Naţiunilor Unite se află în cadrul Cursului
4].
Una dintre problemele cu care se ocupă Organizaţia este coordonarea
multitudinii de activităţi cu un maximum de eficienţă. În
plus, Organizaţiei i s-a mai reproşat că reflectă
raporturile (de putere) de la momentul înfiinţării sale, la sfârşitul
celui de-al Doilea Război Mondial, ea ne mai corespunzând cerinţelor
prezentului [...în Cursul
5 vom vorbi despre unele probleme cu care se confruntă Naţiunile
Unite].
[Autor: Ragnar Müller]
[începutul
paginii]
|