Probleme privind coordonarea şi eficienţa activităţilor

Istoria ONU, aşa cum v-a fost ea prezentată în cadrul cursului 2, a arătat că Organizaţia a fost obligată permanent să se adapteze la noi condiţii-cadru şi provocări. Aici ne gândim mai ales la conflictul est-vest, care a paralizat cel mai important organ principal, Consiliul de Securitate, şi la procesul de de-colonizare, pe al cărui parcurs, numărul de membri a crescu în mod considerabil. Prin urmare, ţările în curs de dezvoltare au devenit majoritare în Adunarea Generală, conflictul nord-sud marcând activităţile Naţiunilor Unite.

Din ce în ce mai multe câmpuri de activitate ...

Organizaţia a fost constituită cu scopul de a împiedica, printr-un sistem de securitate colectiv, războaiele dintre state. Ea nu a reuşit însă să îndeplinească această sarcină, din pricina blocadei Consiliului de Securitate şi a deficitelor din sistem. Între timp s-au impus şi multe alte noi domenii de activitate: "La riscurile şi problemele recunoscute şi anticipate încă de la înfiinţarea Naţiunilor Unite din 1945 s-au adăugat noi probleme globale precum epuizarea resurselor naturale, distrugerea mediului ambiant şi modificările climatului, creşterea enormă a populaţiei lumii precum şi noi forme de ameninţare a păcii şi a întregii omeniri prin armele de distrugere în masă şi conflictele din interiorul statelor."

[din: Sven Gareis/Johannes Varwick, Die Vereinten Nationen. Aufgaben, Instrumente und Reformen; Bundeszentrale für politische Bildung Schriftenreihe Band 403, Bonn 2003, p. 258-259]

Cu totul, Naţiunile Unite au reuşit însă să reziste în faţa acestor provocări. Un singur exemplu este suficient în acest sens: pentru a repara deficitele sistemului de menţinere a păcii consemnat în Carta ONU, Organizaţia a creat aşa numitele "căşti albastre", un nou instrument care s-a dovedit de succes, chiar dacă a întâmpinat şi unele crize serioase [vezi capitolul "Probleme de menţinere a păcii"]. Totuşi, capacitatea de adaptare şi flexibilitatea, procesul permanent de învăţare a avut şi repercusiuni negative:

... din ce în ce mai multe organe

Pentru că Naţiunile Unite s-au limitat "în procesul lor de învăţare şi reformare doar la extinderea forurilor deja existente precum şi la crearea a noi organe speciale, programe şi organizaţii speciale, care au fost adăugate în sistemul Naţiunilor Unite. Organizaţia a început astfel să piardă controlul asupra mecanismului, mecanism care fusese creat iniţial ca principiu ordonator. Naţiunile Unite trebuiau să funcţioneze ca un fel de 'sistem planetar', nucleul organizatoric al Organizaţiei având scopul de a coordona în mod eficient activitatea unei serii de instituţii aflate într-o relaţie de interdependenţă destul de lejeră ... Nucleul organizatoric urma să apeleze la cunoştinţele agregate ale întregului sistem, să formuleze strategii cuprinzătoare şi să le transpună pe acestea mai apoi în practică."

[din: Sven Gareis/Johannes Varwick, Die Vereinten Nationen. Aufgaben, Instrumente und Reformen; Bundeszentrale für politische Bildung Schriftenreihe Band 403, Bonn 2003, S. 259]

Acest principiu nu a funcţionat însă: gradul deficitar de eficienţă al acţiunilor Naţiunilor Unite a fost şi este încă supus criticilor. Reţeaua de foruri întreţinută de Organizaţie este enormă, prin urmare şi foarte greu de coordonat. În domeniul socio-economic şi de politică a dezvoltării, activităţile Naţiunilor Unite s-au făcut remarcate "mai degrabă printr-o coordonare deficitară şi competenţe suprapuse. Îndeosebi Consiliul Economic şi Social se află în centrul criticilor, din pricina numărului aproape de necuprins al organelor subordonate şi conexe pe care le întreţine.

De aceea este nevoie de o evaluare minuţioasă a întregului sistem. Consiliul Economic şi Social nu este capabil, aşa cum se prezintă el astăzi, să-şi îndeplinească funcţiile de coordonare, activităţile sale fiind hiper-birocratizate şi ineficiente (...). O problemă gravă mai este şi ... lipsa de concordanţă dintre forurile ONU şi organizaţiile Bretton-Woods, care au devenit tot mai influente în ultimii ani, fapt care nu face altceva decât să potenţeze problemele."

[din: Sven Gareis/Johannes Varwick, Die Vereinten Nationen. Aufgaben, Instrumente und Reformen; Bundeszentrale für politische Bildung Schriftenreihe Band 403, Bonn 2003, p. 288-289]

Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că statele, ca piloni portanţi ai Naţiunilor Unite, au fost cele care s-au făcut mereu răspunzătoare de crearea noilor organe: "Sistemul ONU reflectă astăzi în diversitatea sa, în numărul sporit de organizaţii speciale, de fonduri şi programe şi în structura sa extrem de complexă, voinţa politică din statele membre, deseori orientată după anumite trend-uri şi interese de grup. Impulsurile pentru o reformă administrativă fundamentală se motivează cu siguranţă prin dorinţa de a diminua competenţele care se suprapun, munca dublă şi, prin acestea, folosirea inutilă a resurselor Organizaţiei. Astfel, multe organe şi organizaţii subordonate au ca obiect al activităţii problemele de mediu, iar la activităţile umanitare din regiunile de criză participă mai multe structurii deodată."

[din: Sven Gareis/Johannes Varwick, Die Vereinten Nationen. Aufgaben, Instrumente und Reformen; Bundeszentrale für politische Bildung Schriftenreihe Band 403, Bonn 2003, p. 263]

Reformele introduse de Kofi Annan

Sistematizarea activităţii contextuale

Kofi Annan a purces imediat după numirea sa în funcţia de Secretar General la o reorientare a activităţii Secretariatului, definind cinci sarcini principale pentru Naţiunile Unite. Acestor cinci domenii, Kofi Annan le-a subordonat diversele departamente ale Secretariatului şi o parte din organele şi programele speciale.

"În domeniile pace şi securitate, economie şi social, probleme umanitare şi dezvoltare au fost create comitete executive. Drepturile omului au fost definite ca fiind o sarcină care priveşte toate celelalte patru domenii. În programul său de reformă a Naţiunilor Unite prezentat în iulie 1997, Secretarul General a pus mai apoi diverse accente, similare unei 'revoluţii paşnice' (...). Numai reforma Consiliului de Securitate a lipsit din acest program (...).

În măsurile de reformă implementate la finele anilor 90, dar mai ales în acele măsuri care nu au fost încă duse la bun sfârşit transpare un model atotprezent: Secretariatul, la fel şi domeniile subordonate acestuia par gata şi capabile să adopte şi unele modificări mai tranşante pentru a-şi alinia competenţele şi capacităţile la provocările actuale. Statelor membre, în schimb, le lipseşte capacitatea de a se uni într-un consens cu privire la domeniile care trebuie reformate şi trebuie să ţinem seama de faptul că o schimbare nu este posibilă decât cu acordul lor."

[din: Sven Gareis/Johannes Varwick, Die Vereinten Nationen. Aufgaben, Instrumente und Reformen; Bundeszentrale für politische Bildung Schriftenreihe Band 403, Bonn 2003, p. 266, 268]

Alte pagini privind problemele cu care se confruntă Naţiunile Unite

[Autor: Ragnar Müller]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode