|
| |
Adunarea Generală a Naţiunilor
Unite
În Adunarea Generală a ONU, toate statele membre sunt
reprezentate, în mod egal, de o delegaţie compusă din reprezentanţi
guvernamentali: fiecare ţară dispune de un vot în acest organ care
reprezintă nucleul organizatoric al sistemului Naţiunilor Unite.
Naţiunile Unite sunt o
organizaţie internaţională de tip clasic. Asta înseamnă că
este alcătuită din state, în organele acesteia întrunindu-se
reprezentanţii guvernelor naţionale. Acest lucru este valabil şi
pentru Adunarea Generală, care de multe ori a fost numită în mod
eronat "Parlament mondial". Ea nu este în nici un caz un parlament,
ci un forum de cooperare şi consultare inter-statal, chiar dacă
activităţile plenului sunt pregătite şi organizate - aşa
cum se întâmplă şi în cazul parlamentelor - în cadrul unor
comitete.
Pe lângă
aceste comitete, mai există şi o serie întreagă de organe
conexe care completează structura Adunării Generale. Diferenţierea
în diverse foruri este una din trăsăturile definitorii ale
sistemului ONU. Articolul 7 din Carta
ONU permite organelor principale ale ONU să constituie organe
conexe în funcţie de necesităţi, facilitate de care
acestea s-au deservit în multe rânduri de-a lungul istoriei Organizaţiei.
Şedinţa anuală a Adunării Generale începe în
septembrie, la sediul din New York. Mai întâi sunt alese forurile de
conducere şi are loc dezbaterea generală, condusă în
genere de miniştrii de externe ai statelor membre şi care înregistrează
şi cel mai mare interes din partea mass-mediei. Înainte, şedinţa
lua sfârşit în decembrie. Astăzi, Adunarea Generală se întruneşte
aproape tot anul. |
|
Comitete
principale
 |
Comitetul 1:
Dezarmare şi securitate internaţională |
|
Comitetul 2:
Economie şi finanţe |
| Comitetul
3: Probleme sociale, umanitare şi culturale |
| Comitetul
4: probleme politice speciale şi de-colonizare |
|
Comitetul 5:
Administraţie şi buget (intern) |
|
Comitetul 6:
Drept |
|
|
Deciziile sunt luate de cele mai
multe ori cu majoritate simplă. În cazul problemelor importante este
necesar votul a două treimi (vezi de ex. acceptarea sau excluderea unor noi
membri sau alegerea membrilor ne-permanenţi ai
Consiliului de Securitate). În
tot cazul, în ultimii ani s-a încetăţenit faptul ca deciziile să
se ia fără vot formal, pe bază de consens.
Adunarea Generală ia decizii interne, care afectează sistemul
Naţiunilor Unite (de ex. bugetul organelor conexe). În cadru extern,
ea formulează recomandări, care nu au caracter obligatoriu pentru
statele membre. Acest lucru nu înseamnă că aceste recomandări
sunt lipsite de orice efect: vezi istoria "Declaraţiei
Universale a Drepturilor Omului" din 1948, la fel şi următorul
fragment:
"Chiar dacă Adunării Generale îi lipsesc unele instrumente mai
dure precum posibilitatea de a aplica sancţiuni, acest lucru nu înseamnă
că hotărârile şi declaraţiile sale rămân fără
nici un fel de urmări. Presiunile opiniei publice alături de
autoritatea politică şi morală a Organizaţiei au făcut
ca nenumărate declaraţii şi recomandări ale Adunării
Generale să dobândească acceptul universal, ducând la dezvoltarea
standardelor politice şi juridice din întreaga lume."
[din: Sven Gareis/Johannes
Varwick, Die Vereinten Nationen. Aufgaben, Instrumente und Reformen;
Bundeszentrale für politische Bildung Schriftenreihe Band 403, Bonn 2003, p.
49]
Alte pagini cu privire la organele principale ale ONU:
[Autor: Ragnar Müller]
[începutul
paginii]
|
