Critică la adresa partidelor (I)

Numărul persoanelor care s-au înscris într-un partid sau altul [în RFG] a crescut puternic pe parcursul anilor şaptezeci, continuând să-şi menţină nivelul ridicat şi în anii ce au urmat. Majoritatea membrilor nu au mai nimic de câştigat de pe urma calităţii lor. Mulţi dintre aceştia îşi sacrifică timpul, punându-şi câteodată la dispoziţie şi forţa de muncă şi puterea financiară, în slujba impunerii ţelurilor considerate de ei a fi corecte. De multe ori însă, adeziunea la un partid este cât se poate de calculată. Într-un stat precum Republica Federală Germania, partidele mari distribuie multe poziţii importante în favoarea propriilor membru. Rezultă astfel pericolul ca funcţiile din organismele publice să nu mai fie ocupate în funcţie de capacităţi, ci mai degrabă în funcţie de apartenenţa la un anumit partid (patronaj). Analistul politic de la Freiburg, Wilhelm Hennis, atrage atenţia asupra faptului:

"că un pedagog capabil nu mai poate avansa în funcţia de director de şcoală decât dacă este membru al unui anumit partid. Iar acest lucru nu mi se pare cu nimic mai bun decât o calificare datorită statutului în armată. O societate liberă se sprijină până la urmă pe diferenţele şi limitările ei. Ca alianţă şi sistem de politicianism de carieră, statul democratic partinic se află în pericolul ca cetăţenii să devină conştienţi de acest lucru. Partidele democratice, vehicul indispensabil al voinţei cetăţenilor vor avea pe termen lung cel mai puţin de câştigat."

Patronajul şi "sinecura" politică pot veni în dezavantajul democraţiei partinice. Dacă luăm în considerare articolul 33, alin. 2 din Constituţie, vom vedea că toţi cetăţenii Germaniei au drept egal de acces egal la toate funcţiile publice, aşadar partidele nu ar trebui să închidă ochii în faţa unor abuzuri evidente (în fond, acest lucru este şi în interesul lor). Există anumite voci autocritice care nu sunt de acord cu identificarea atitudinii anti-partide cu animozitatea faţă de acestea, fiind gata să recunoască tendinţa partidelor de a-şi proteja proprii membri a luat o amploare prea mare. Bineînţeles că acest lucru nu trebuie să însemne că un membru de partid care îşi depune candidatura pentru o anumită poziţie publică trebuie imediat considerat un "vânător de funcţii". "Funcţionarii politici" (de exemplu secretarii de stat şi ceilalţi funcţionari de rang înalt din ministere) trebuie să aparţină de un partid pentru că, dată fiind puterea de influenţă pe care o deţin, viziunile lor politice trebuie să fie similare cu cele ale guvernului. De aceea, ei pot fi instalaţi oricând în funcţie.

[Uwe Backes/Eckhard Jesse, din: Informationen zur politischen Bildung 207, Parteiendemokratie, Bonn BpB 1997]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode