|
|
| Critică la adresa partidelor (IV)
Cu cât devine o societate mai complexă, pe atât de eterogene devin şi programele partidelor. Pe vremuri, partidele îşi mai puteau formula obiectivele pe trei pagini. Între timp însă, partidele stau "în aşteptare" mulţi ani, pentru ca fiecare facţiune să îşi poată introduce propriile paragrafe şi interese în manifestul final. Produsul final devine aşadar îngrozitor de lung şi de plicticos, operele programatice atingând proporţii enciclopedice. Până la urmă, partidele nu reuşesc să răspundă decât la probleme de mult timp depăşite. Iar aceste răspunsuri nu mai par decât lipsite de orice putere şi conţinut. Politicienii nu reuşesc să aibă succes decât atunci când au apariţii dinamice, vioaie şi energice. În rest, discursurile programatice nu corespund aşteptările societăţii mass-media, care pune preţ doar pe personalizări, imagini şi divertisment. Discursurile programatice nu pot însă oferi decât cuvinte, formule abstracte, iar când sunt cu adevărat bune: expresia forţei intelectuale. Mesajele lor pline de sensuri vizează durabilitatea; societatea din faţa televizoarelor aplaudă însă schimbarea, schimbul de rapid şi nonşalant de roluri. Şi pentru că situaţia este de aşa natură, programele partidelor de elită şi-au pierdut mult din valoarea de odinioară (...). Iar acest lucru a denaturat sensul partidelor. Acolo unde o anumită politică şi-a pierdut sensul, nu mai trebuie pierdută vremea cu dezbateri inutile. Astăzi, partidele nu par a se mai certa decât pe motive de rivalitate personală. Aripile din cadrul partidelor şi-au pierdut aproape complet importanţa, ele nu mai reprezintă decât un instrument de cotare a deciziilor luate de anumite persoane, ele au rămas simple grupări tradiţionale de afinităţi. Ele nu mai sunt forurile de discuţie şi controversă politică. Pentru că politicianului-mass-media îi este clar următorul lucru: publicului nu îi plac confruntările; partidul este cel ales, iar partidul trebuie să iasă în evidenţă prin unitatea sa. Tot ce se poate. Dar acest lucru privează partidele de nucleul lor politic, golindu-le de substanţă. El slăbeşte capacitatea de reproducere a elitelor. Pentru că elitele nu vor putea apărea într-o structură lipsită de orice conflicte, într-un partid omogenizat şi disciplinat de oamenii de la conducere. Politicieni decişi, siguri pe instinctele lor, capabili să iasă în faţă şi profilaţi pe anumite conţinuturi se socializează pe câmpul de luptă, în dezbateri libere, în dispute sălbatice şi nu prin intermediul unor declaraţii de un minut ţinute în faţa camerelor de filmat. Acolo unde nu există aripi puternice, o conducere moderată nu poate fi decât indecisă. În partidele puternic polarizate, activităţile de integrare ale conducerii partidelor sunt o adevărată operă de virtuozitate politică. Este nevoie în acest sens de capacităţi de conciliere, de încrederea diverselor tabere din interiorul partidului, de capacitatea de a putea crea un echilibru precum şi de a crea acel punct strategic unic, care să fie susţinut de întreg partidul şi care să devină elementul-cheie în cadrul campaniei electorale (...). Şi din cauza acestui deficit de conducere politică partidele nu reuşesc să fie pe atât de puternice cât ar dori, de aceea nu reuşesc decât prea puţin să dea impulsurile necesare, să câştige autoritate politică. Iar de aceea ele pot fi aruncate de pe "şine" de orice vânt mass-media mai puternic. Multe din toate acestea au legătură cu tendinţa partidelor de a se prosterna din ce în ce mai mult în faţa societăţii mass-media. Politica pare a-şi fi pierdut astfel funcţia iniţială. "Depolitizarea politicii" este cea care a dus la izolarea în care se regăsesc astăzi partidele. Partidele au înlocuit programele politice cu gag-uri; în loc să-şi păstreze o identitate stabilă, ele au ales imagini efemere, în loc să-şi exploateze orientarea politică, ele s-au decis în favoarea marketingului, în loc să conducă cu încredere în propriile forţe, ei se lasă pe mâna consultanţilor. Politicienii sunt convinşi de faptul că legile societăţii mass-media cer toate aceste lucruri. În schimb, societatea mass-media îi respectă doar pe acei oameni politici care ţin cu dinţii de miezul politic al problemelor, care nu sunt dispuşi să facă orice doar pentru a câştiga simpatia jurnaliştilor, care nu vor să placă cu orice preţ. Politicienii nu trebuie să-şi dorească să placă cu orice preţ. Şi probabil că nici publicul din faţa televizoarelor, indiferent cât de pasiv ar părea el, nu-şi doreşte ca politica să se transforme în divertisment, ci să rămână însemnul responsabilităţii, conţinuturilor cu sens şi al seriozităţii. Poate că partidele ar trebui să încerce să mai facă din când în când...politică. [din: Franz Walter, Die deutschen Parteien: Entkernt, ermattet, ziellos; în: Aus Politik und Zeitgeschichte 10/2001]
|
|
Teme:
Drepturile omului I
Personalităţi I Democraţie I
Partide
I Europa I
Globalizare
I
Naţiunile Unite
I Durabilitate
|
