|
| |
|
Alături
de premisele istorice, geografice şi sociale, precum şi de
legea electorală, cărora
le-am dedicat capitole separate, cadrul politic statal este la rândul său
un element central care influenţează sistemul de partide. În
cele ce urmează vom analiza modul de funcţionare al sistemului
prezidenţial din SUA.
 |
Sistemul
de guvernare din SUA |
În
SUA,
"guvernul" (administration) se prezintă [după cum urmează]:
el este compus, conform prevederilor constituţionale, dintr-o
singură persoană, preşedintele, ales în mod indirect de
popor (...). |
Extras
din Declaraţia de Independenţă:
"(...)
We hold these truths to be self-evident, that all men are
created equal, that they are endowed by their Creator with
certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty,
and the pursuit of Happiness — that to secure these rights,
Governments are instituted among Men, deriving their just powers
from the consent of the governed, that whenever any form of
Government becomes destructive of these ends, it is the Right of
the People to alter or to abolish it, and to institute new
Government, laying its foundation on such principles, and
organizing its powers in such form, as to them shall seem most
likely to effect their Safety and happiness (...)". |
|
[Preşedintele
George
W. Bush] |
Preşedintele
american este atât şeful statului cât şi primul ministru,
Constituţia americană neprevăzând existenţa unui
"cabinet" şi nici a "miniştrilor". Preşedintele
nu face altceva decât să strângă în jurul său un cerc
de colaboratori de încredere, loiali şi integri. Aceşti
colaboratori sunt consilieri personali, dar pot fi şi şefi de
departamente (de ministere), ale căror funcţii poartă însă
numele de "secretar de stat". (...) Preşedintele nu poate
fi demis — cu excepţia cazurilor în care un tribunal îl demite
pe criteriul comiterii unor fapte penale (impeachment). Preşedintele
Nixon a demisionat înainte de a fi demis. Totuşi preşedintele
nu poate face uz de puterile sale după bunul său plac:
proiectele sale de lege trebuie să treacă mai întâi prin
ambele Camere ale Congresului şi să întrunească o
majoritate de voturi înainte de a fi adoptate. |
Congresul, adică Senatul, în
care 100 de senatori influenţi reprezintă interesele statelor
americane, şi Camera Reprezentanţilor, cu 435 de deputaţi care
susţin interesele locale, nu se află sub influenţa preşedintelui.
El nu poate dizolva Senatul sau Camera Reprezentanţilor şi nu poate
bloca nici legile adoptate în cadrul Congresului, pentru că dacă
ambele Camere întrunesc o majoritate de 1/3, veto-ul preşedintelui nu mai
are nici o valoare. Mai mult, Congresul îl poate supune pe preşedinte
presiunilor, pentru că doar Congresul poate aproba bugetul - mijloacele
financiare destinate punerii în aplicare a legilor, propus de preşedinte.
Astfel, conform Constituţiei,
puterile din stat se împart în putere legislativă - Congresul şi
putere executivă - preşedintele, printr-un sistem de competenţe
cu atribuţii de control şi de limitare (checks and balances)
care au ca scop evitarea apariţiei oricărei forme de dictatură.
Preşedintele american este cu
siguranţă suprasolicitat. El
 |
trebuie să reprezinte SUA
ca şef al statului în cadrul vizitelor oficiale, numeşte toţi
funcţionarii de rang înalt, ambasadorii, ofiţerii şi judecătorii
şi are drept de
amnistiere, |
|
trebuie să-şi schiţeze,
în funcţia sa de şef al guvernului, liniile directoare ale întregii
sale politici şi să le înfăţişeze, sub forma
unor legi, celor două Camere ale Congresului, |
|
trebuie să se asigure, ca
şef al administraţiei, că legile adoptate sunt puse în
practică de ministere, |
|
este răspunzător, ca
comandant suprem al forţelor armate, de înzestrarea materială
şi cu personal a armatei, marinei şi forţelor aeriene, cât
şi pentru planurile strategice ale acestora, |
|
este cel mai puternic şef
de stat occidental, împreună cu miniştrii săi de externe,
trebuind să conducă politica externă şi economică
care astăzi se extinde asupra întregii planete, exercitând influenţă
asupra aproape tuturor statelor lumii, |
|
trebuie să îşi
conducă şi propriul partid. |
Astăzi se impune întrebarea
dacă acest cumul de atribuţii şi de putere, care, la sfârşitul
secolului XVIII, părea îndreptăţit, date fiind auspiciile cu
totul diferite, mai corespunde situaţiei din acest sfârşit de secol
XX şi început de secol XXI.
[din: Ernst Rudolf Voigts: Die
Vereinigten Staaten von Amerika, Informationen zur politischen Bildung 156, Bonn
BpB 1979]
[începutul
paginii]
|
