În următorul text vom vorbi despre disputa ştiinţifică din jurul deficitelor şi viitorului sistemului de partide din SUA. Îşi vor abandona oare partidele din SUA statutul de simple asociaţii electorale, transformându-se în partide cu profil programatic, mediatoare între "popor" şi "stat"?

În rândul sociologilor americani are loc de ani de zile o dezbatere pe tema "Decădere sau (re)consolidare a sistemului de partide din SUA?". Criticii partidelor deplâng deficitul de disciplină şi coeziune a partidelor (mai ales în ceea ce priveşte relaţiile dintre preşedinte şi majoritatea din Congres, care de multe ori sunt foarte încordate). Ei acuză şi lipsa unor alternative clare de programatică şi politică ale partidelor tradiţionale rivale şi atrag atenţia asupra ineficienţei crescute şi deficitelor de legitimitate din cadrul sistemului politic din SUA.

Celebrul analist politic James D. Burns a zugrăvit în culori sumbre încă din anii şaizeci situaţia în care se află democraţia partinică americană precum şi mult discutatele propuneri de reformă. Acestea nu ar avea alt scop în viziunea lui Burns decât să promoveze conduceri politice neschimbate, previzibilitatea deciziilor politice, cooperarea dintre executiv şi legislativ şi transparenţa proceselor de formare a voinţei politice, fără de care opinia publică nu ar mai putea controla organele de conducere.

În anii optzeci, disputele cu privire la sistemul de partide s-au intensificat. Criticii au susţinut că partidele nu sunt în stare să găsească la timp soluţii pentru problemele mai noi din domeniul politicii interne şi externe şi să le transpună în mod eficient în decizii. Partidele sunt la un pas de desfiinţare, susţineau aceştia, lucru care ar periclita funcţionarea sistemului politic. Au fost astfel propagate diverse propuneri de reformă care nu au fost însă duse la bun sfârşit. Motivul este clar: într-o ţară a cărei cultură politică este marcată de tradiţii, reformele de proporţii nu pot fi realizate decât cu foarte mare dificultate, şi cu atât mai puţin dacă acestea pun sub semnul întrebării mecanisme ale puterii deja confirmate.

Bineînţeles că există şi unele voci care susţin reconsolidarea şi revitalizarea sistemului american de partide. Aceste voci arată că diferenţele dintre programele democraţilor şi ale republicanilor au devenit mai mari, ele fiind considerate de unii autori o adevărată "polarizare ideologică". Această polarizare a condus, în perioada administraţiilor Reagan, Bush şi Clinton la un comportament consecvent în procesul de votare la nivelul diferitelor facţiuni din Congres, fapt care a făcut ca alegătorii să se poată orienta mai uşor. În tot cazul se poate observa, la toate nivelele politicii, un proces de consolidare a partidelor, proces care urmăreşte o organizare mai eficientă a aparatului de partid. Astfel, calitatea şi intensitatea participării politice s-a schimbat ca urmare a mişcărilor pentru drepturi civile, a protestelor studenţeşti şi anti-Vietnam din anii şaizeci şi şaptezeci. Tinerii activişti politici, interesaţi mai puţin de patronaj şi mai multe de probleme programatice, au reuşit să se impună în faţa vechilor funcţionari de partid şi a pragmatismului reprezentat de aceştia. Ei au construit şi consolidat astfel profilul partidelor de la nivel local, promovând partidele la nivelul comunelor, districtelor, statelor şi federaţiei.

Astăzi există în toate cele cinzeci de state americane organizaţii ale Partidului Republican care colaborează măcar de principiu cu centrala partidului de la Washington, Republican National Committee (RNC), trezită nu demult din somnu-i de Frumoasă Adormită. Cele trei comitete naţionale ale republicanilor — pe lângă RNC mai există şi alte două instituţii paralele, în cele două Camere ale Congresului, care încearcă să organizeze astăzi, dacă nu să şi influenţeze, alegerile parlamentare —, au donat anii trecuţi sume uriaşe în scopuri electorale. În plus, ele au depus strădanii considerabile în vederea selecţiei şi educării candidaţilor în vederea ocupării funcţiilor publice, încercând să-şi facă simţită prezenţa prin intermediul unor campanii electorale de amploare naţională.

În cazul democraţilor, lucrurile se prezintă relativ la fel. Totuşi democraţii nu se ridică pe moment, din punct de vedere organizatoric, la nivelul rivalilor săi politici. Bineînţeles că sus-numitele tendinţele de reconsolidare a partidelor nu sunt suficiente pentru a soluţiona situaţia de criză profundă în care se află acestea. Astfel, aşa numitele national committees ale democraţilor şi republicanilor — acelaşi lucru fiind valabil şi pentru celelalte instituţii paralele din cele două Camere ale Congresului — nu sunt decât simple (dar eficiente) organisme care prestează servicii în vederea organizării campaniilor electorale. Ele nu au fost gândite să devină la un moment dat instrumente de formulare a politicii şi de intermediere a diverselor interese, care să poată să transpună programele electorale ale partidelor pe care le reprezintă în decizii politice pentru state sau federaţie.

Dintr-o perspectivă europeană, aceste partide naţionale aşa-zis revitalizate par în continuare extrem de fragmentate. Luând în considerare individualizarea campaniilor electorale din SUA, afirmaţiile care anunţă apariţia unui sistem de partide riguros organizat, care se impune pentru rezolvarea priorităţilor naţionale, par destul de nerealiste, mai ales când vedem cât de fragmentate sunt aceste partide.

[Hartmut Wasser; din: Informationen zur politischen Bildung 199, "Politisches System der USA", Bonn BpB 1997]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode