[Deseori], puterea de influenţă a asociaţiilor este evaluată ca fiind extrem de negativă. Oamenii vorbesc despre o »supremaţie a asociaţiilor«, care deviază forurile superioare de pe calea cea dreaptă a îndeplinirii »necesităţilor politice ale statului« şi care împiedică politica să se dedice binelui general al comunităţii. Acest "bine" nu este, aşa cum am mai văzut, o dimensiune pre-dată, iar guvernul, în mâinile căruia se află puterea, nu poate să stabilească nici el de unul singur cum trebuie să-i fie societăţii ca să îi fie bine (asta dacă libertatea cetăţenilor nu este doar o noţiune lipsită de conţinut). Toate grupurile sociale - angajatori şi angajaţi, producători şi consumatori, locuitori din sate şi oraşe, proprietari şi chiriaşi (...) - trebuie să-şi poată exprima liber opinia cu privire la politica cea mai bună de adoptat, pentru ca astfel să apară un echilibru între diversele puteri sociale, economice şi ideologice, măsurat după valorile fundamentale ale ordinii sociale care respectă demnitatea umană şi libertăţile omului.

Compromisul dintre diferitele interese ale unui popor nu poate fi realizat fără implicarea unor grupuri organizate care să reprezinte aceste interese. Cei care cer cetăţenilor să participe activ la viaţa statului democratic - prin intermediul alegerilor şi neapărat prin scrierea unor "scrisori de la cititori", nu trebuie să le interzică acestora să caute acele forme care le pot eficientiza participarea la viaţa politică. Acest lucru înseamnă însă, având în vedere condiţiile impuse de societatea modernă ultra-complexă în care trăim, că o persoană trebuie să se asocieze cu alte persoane care îi împărtăşesc ideile, pentru a se putea impune în lupta concurenţială a intereselor.

Asociaţiile reprezintă aşadar cetăţenii care-şi pot astfel pronunţa doleanţele. Asociaţiile sunt totodată şi o metodă de afirmare politică a cetăţenilor simpli, pe baza căreia aceştia îşi exprimă dorinţele şi cu al cărei ajutor se pot feri de abuzurile statului sau ale altor grupări organizate. Acest lucru este valabil şi pentru iniţiativele civile, de cele mai multe ori limitate teritorial şi destinate îndeplinirii unor ţeluri concrete, care organizează persoanele vizate, reprezentându-le în faţa instanţelor politice şi administrative.

De cele mai multe ori, asociaţiile îşi adresează doleanţele şi revendicările către guverne şi parlamente. Acestea nu le consideră însă o pacoste, ci de cele mai multe ori un sprijin extrem de util. Ţinând cont de amploarea legislaţiei moderne, reprezentanţii asociaţiilor de interese au devenit în multe cazuri singurii experţii adevăraţi. Guvernele şi parlamentele se pot deservi de expertiza acestora, fără ca acest lucru să însemne şi că cedează în faţa tuturor revendicărilor ridicate de aceştia. Colaborând cu asociaţiile la formularea deciziilor, statul şi societatea se întrepătrund. Totodată, faptul că cetăţenii afectaţi de măsurile luate de stat au fost ascultate datorită reprezentanţilor intereselor lor, corespunde principiului guvernării pentru popor.

[începutul paginii]

Consultarea asociaţiilor are loc sub cele mai diverse forme, ea fiind deseori chiar prevăzută de reglementările guvernelor şi parlamentelor. Reprezentanţii asociaţiilor de interese încearcă permanent şi la toate nivelele să-şi promoveze şi să-şi impună punctele de vedere. La ora actuală, ei au fost denumiţi, oarecum peiorativ, "lobby-işti". Acest termen desemna odinioară acea persoană care încerca să îi influenţeze prin discuţii directe pe deputaţii aflaţi pe holurile parlamentului ("Lobby"). Astăzi, încercarea de a influenţa mai-marii statului a luat forme cu mult mai importante. De multe ori, marile asociaţii de interese şi-au plasat reprezentanţii direct în rândurile fracţiunilor parlamentare. Toate parlamentele contemporane au în compunere reprezentanţi ai agricultorilor sau ai sindicatelor, facţiuni ale funcţionarilor şi ale primăriilor, răspândite prin cele mai diverse partide politice. Aceşti reprezentanţi ai asociaţiilor sunt de multe ori experţii cei mai însemnaţi dintr-un partid, având de cele mai multe ori o influenţă covârşitoare asupra procesului de formare a voinţei politice. Prin competenţa personală şi informaţiile puse la dispoziţie de asociaţie, ei pot controla experţii din guvern şi parlament, asta pentru că deputaţii nu pot controla de unii singuri birocraţia ministerială, pentru simplul fapt că le lipsesc cunoştinţele necesare. Aici intervin asociaţiile. Deseori, administraţia statală este supusă controalelor asociaţiilor, mai ales atunci când parlamentul şi partidele nu sunt capabile să facă acest lucru.

Importanţa asociaţiilor de interese şi necesitatea angajării politice a acestora în democraţiile pluraliste nu poate fi neglijată. Acest lucru nu trebuie să facă lumea să creadă că interesele egoiste organizate ale societăţii sunt cu totul inofensive. Puterea deţinută de asociaţii ascunde şi nenumărate pericole. În cea mai mare parte, aceste pericole izvorăsc din spiritul democratic deseori deficitar din sânul asociaţiilor, precum şi din capacitatea redusă a membrilor acestora de a controla conducerea şi aparatul asociaţiei. În plus, asociaţiile preferă de cele mai multe ori să se sustragă atenţiei opiniei publice. Acesta este motivul pentru care activităţile acestora se desfăşoară de multe ori în umbră, lucru care împiedică reprezentanţii unor interese opuse să intervină la timp. O problemă şi mai mare apare atunci când asociaţiile mari dobândesc o putere de influenţă mult prea mare. Ele câştigă putere politică, obligând unul sau mai multe partide politice să le satisfacă revendicările în mod prioritar. Cei care se bucură de acordul majoritar al electoratului sau care s-au făcut indispensabili pentru un partid prin acordarea unui sprijin financiar deloc neglijabil, vor avea mai mult de câştigat decât restul. Iar acest lucru poate avea ca rezultat faptul că unele asociaţii vor putea participa mai mult la procesul de încheiere a unor compromisuri sociale decât alte grupări de interese, mai slab organizate sau de dimensiuni mai reduse, care, conform regulilor democratice, ar trebui luate la fel de mult în considerare.

Unei societăţi interesate de crearea unui echilibru social îi va fi greu să implementeze reforme fundamentale. Pentru că interesele organizate au de regulă ca singur scop să menţină sau să crească procentual partea care revine susţinătorilor lor din produsul social. Cele mai puternice organizaţii de interese au deseori un caracter eminamente defensiv, logic fiind că grupările care se simt ameninţate în statutul lor social, ajungând în situaţii dificile din cauza felului în care a evoluat situaţia economică, sunt şi cele mai uşor de organizat. Astfel de asociaţii încearcă să-şi consolideze poziţiile dobândite şi să împiedice derularea reformelor necesare, care deseori pot fi foarte dureroase. Marile organizaţii de interese (...) dispun aşadar de posibilitatea de veto, reuşind deseori să împiedice politicienii să introducă schimbări de proporţii. Societatea pluralistă doreşte în primul rând să menţină status quo-ului social, fiind de altfel şi capabilă să facă acest lucru. Dacă societatea vrea să întâmpine cum se cuvine marile  provocări ale viitorului, ca de exemplu în domeniul menţinerii condiţiilor naturale de viaţă, ea trebuie să fie însă ceva mai mult decât o simplă societate de interese organizate. Prin urmare, sarcina liderilor politici este de a aduce la un compromis interesele divergente şi de a stabili obiective pentru societate, conectând interesele la aceste obiective, pentru ca astfel să poată face primii paşi spre viitor. Acest lucru presupune însă ca conducerea să se impună şi împotriva unor interese deosebit de puternice din societate, lucru care îi este posibil doar dacă beneficiază de sprijinul unui sistem de partide funcţional.

[din: Waldemar Besson/Gotthard Jasper, Das Leitbild der modernen Demokratie. Bauelemente einer freiheitlichen Staatsordnung, BpB Bonn 1990]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode