Caracterul public al structurii democratice iese la iveală tocmai din această poziţie independentă, aflată la polul opus aparatului statal. În democraţie, toţi au dreptul să-şi exprime în mod liber opiniile politice. Prin acest lucru nu se înţelege că fiecare dintre noi are dreptul să-şi aibă propriile opinii personale. Opiniile proprii sunt mai mult, ele sunt fundamentul pe care este clădită participarea activă la viaţa publică (...).

În acest punct, dreptul de liberă formare şi exprimare a opiniilor se află în cea mai strânsă legătură cu dreptul la liberă întrunire şi asociaţie, precum şi cu libertatea presei şi a audiovizualului. Aceste drepturi au relevanţă politică, pentru că fără ele, dreptul de a participa la formarea opiniei publice nu ar mai putea fi realizat. Un singur individ nu poate să facă propagandă personală pentru opiniile sale în cadrul procesului de formare a opiniei publice. Opiniile lui vor căpăta relevanţă politică doar atunci când vor fi amplificate prin intermediul presei scrise, a radioului şi televiziunii. În statele moderne, dezbaterile publice ar fi de neconceput fără instrumentarul mijloacelor de comunicare în masă. Aşadar, dreptul fiecărui individ de a lua parte la formarea opiniei publice este urmat îndeaproape de necesitatea ca mijloacele de comunicare în masă să fie libere de orice constrângere statală. Conducerea unui stat nu trebuie să poată interveni în conţinuturile ziarelor sau a programelor de radio sau de televiziune. Partidele la putere nu trebuie să renunţe la utilizarea mijloacelor moderne de comunicare în masă pentru a-şi explica politica, dar ele trebuie să dacă acest lucru adoptând rolul de simplu partener al altor partide în cadrul procesului de formare a opiniei publice, fără să pretindă să ocupe o poziţie privilegiată. Atunci când puterea are ceva de spus, opoziţiei trebuie să i se dea posibilitatea să ia şi ea cuvântul.

Libertatea presei nu este asigurată doar de blocarea intervenţiilor puterii sau de interzicerea cenzurii. Instanţele publice trebuie să se asigure şi de faptul că nici o parte a societăţii nu va prelua monopolul asupra opiniei publice. Pentru că pericolul ascuns de mijloacele moderne de comunicare în masă este evident. Ele permit ca informaţiile să fie transmise unui număr mare de telespectatori, ascultători sau cititori, fără ca toată populaţia să aibă accesul asigurat la aceste mijloace de comunicare în masă. Există oameni care nu au bani nici de un ziar. (...) Datorită progreselor tehnologice s-a ajuns la o concentrare crescută a tirajelor ziarelor, astfel încât diversitatea opiniilor s-a limitat în mod sensibil.

Şi mai greu poate fi evitată apariţia monopolurilor în domeniul radioului şi al televiziunii. Investiţiile de capital necesare precum şi avantajele tehnice pe care le au aceste medii permit ca orice grupare să îşi poată găsi audienţa în eter sau în faţa ecranului TV. De aceea, peste tot în acest domeniu au fost create reglementări care să asigure ca toate atitudinile prezente în societate să poată fi proiectate şi în eter sau pe ecranul televizoarelor. Procesul de formare a opiniei publice trebuie să decurgă, mai ales în radio şi televiziune, într-o manieră pluralistă, necesitând un control strict al încercărilor de manipulare venite din partea grupărilor aflate la putere (...).

Cine doreşte să îşi exercite dreptul la libertatea opiniilor trebuie să aibă posibilitatea de a fi informat cu privire la lucrurile de care este interesat. Nu poţi să-ţi formezi propriile judecăţi dacă nu ştii despre ce este vorba. Cine este de acord cu conceptul de cetăţean activ politic care participă la formarea opiniei publice, acceptându-l ca sursă suverană a autorităţii statale, trebuie să îl informeze pe acesta asupra tuturor deciziilor politice care urmează a fi luate. Aceasta este cealaltă faţetă a libertăţii presei şi a opiniilor. Toate lucrurile de interes public pe care trebuie să le cunoască cetăţenii pentru a-şi putea forma judecăţi politice justificate trebuie discutate în mod public.

Nu vom putea însă niciodată defini exact lucrurile de interes public. Aici este vorba mai degrabă de stilul, bunul-plac şi autodisciplina ziariştilor şi mai puţin de reglementările legale. Bineînţeles că mulţi ziarişti vor profita de libertăţile care le sunt oferite, mai ales atunci când dezvăluie detalii din viaţa unui om politic. Totuşi, cei care îşi vor depăşi atribuţiile în mod exagerat vor fi pedepsiţi conform legilor în vigoare, care nu trebuie însă să se transforme într-o "botniţă" pusă presei, radioului şi televiziunii. Cine pune preţ pe informaţie va trebui să ia în calcul şi problemele care se pot ivi ca urmare a abuzului de libertăţi. Statul trebuie să se ferească să apeleze la cenzură pentru a preveni comiterea unor astfel de abuzuri, pentru că astfel, libertatea presei s-ar putea cutremura din temelii. Pentru că - după cum a scris Karl Jaspers – "este incert dacă adevărul iese la iveală prin uzul libertăţii. Sigur este însă că prin cenzură, adevărul este pervertit".

(...) Doar în aceste condiţii se poate forma o opinie publică liberă, care să emită critici, să controleze şi să dea impulsuri. Numai într-o sferă publică funcţională oamenii îşi pot contura judecăţi valabile, devenind capabili să-şi dovedească importanţa politică în cadrul şi în afara alegerilor. Democraţia şi dezbaterile publice libere sunt două faţete ale aceluiaşi lucru.

Liniile directoare din politică sunt formulate în cadrul societăţii pluraliste mai puţin prin intermediul dezbaterilor publice sau de către o opinie publică exprimată la unison. Ele apar de obicei ca expresie a unei serii de compromisuri care trebuie făcute de diferitele puteri socio-politice din stat.

Parlamentul nu mai este astăzi aşa cum era el înfăţişat în teoria burgheză, o adunare de persoane care discută, care în cadrul unor discuţii libere găsesc soluţii pentru binele comunităţii, el este ultima instanţă, locul în care sunt fixate compromisurile dintre forţele sociale şi revendicările comunităţii (...). Astăzi, opinia publică este nu mai este dominată de aportul la discuţii al unor indivizi care reprezintă anumite interese politice, ci de luările de poziţie ale puterii, partidelor şi asociaţiilor. Deciziile nu se iau însă pe "piaţa" acestor informări publice, ele sunt deseori negociate în spatele uşilor închise, astfel încât opinia publică nu mai poate înregistra decât rezultatele finale. Totuşi nu trebuie subestimată puterea de influenţă adesea covârşitoare pe care o au anumiţi oameni politici (...), jurnalişti sau analişti importanţi asupra procesului de formare a opiniei publice.

(...) Doar acele regimuri care se supun atenţiei opiniei publice iau în serios maturitatea politică a cetăţenilor lor. Şi pentru că atât partidele cât şi asociaţiile sunt astăzi parte din autoritatea publică, şi ele trebuie să se deschidă în faţa opiniei publice. Astăzi nu trebuie să se mai discute doar la nivelul alegătorilor şi în parlament, ci mai ales în cadrul şi între partide şi asociaţii, iniţiative civile şi mişcări sociale (...). În faţa reflectoarelor, altfel ar putea sta lucrurile în ceea ce priveşte partidele şi asociaţiile. Bineînţeles că democraţia modernă nu poate fi consolidată doar prin intermediul publicităţii.