|
|
|
Cel de-al treilea model în discuţie propagă credoul democratic clasic, conform căruia politica trebuie să fie dominată de jos în sus prin voinţa alegătorilor şi prin intermedierea mass-mediei.
Care este rolul cetăţenilor în această schemă? Există cu siguranţă unele aspecte care vin în favoarea modelului bottom-up şi în defavoarea scenariilor prezentate în modelul bottom-up. Astfel, comercializarea posturilor de radio şi de televiziune — în fond, presa a fost dintotdeauna dominată de sectorul economic privat — înseamnă o orientare după piaţă, clienţi şi public telespectator/ascultător, şi mai ales o goană permanentă după rating. De aceea, Jarren a constatat că: »>presa de clasă< orientată odinioară după stat şi organizaţiile sociale, s-a transformat într-o >presă a maselor<, tributară societăţii. Aceasta, la rândul ei, tinde să se transforme în >presă pentru grupuri-ţintă<, foarte maleabilă, care îşi caută publicul în funcţie de interesele mai importante din societate.« Trebuie avut în vedere faptul că presa n-ar trebui să solicite prea mult acest public. În viaţa de zi cu zi a celor mai mulţi oameni, politica joacă un rol cât se poate de marginal;mai importante sunt evenimentele din viaţa particulară şi comunicarea inter-personală. Mai ales cei care se uită mai mult la televizor sunt apolitici; în acelaşi timp, ei fac de cele mai multe ori parte din clasele sociale neprivilegiate. Trebuie să ne întrebăm aşadar, dacă rezultatelor sondajelor efectuate de presă cu privire la creşterea consumului de televiziune, nu ar trebui să ne pună pe gânduri şi să ne facă să le evaluăm într-o manieră mai critică. Aşa am vedea că politicienii şi strategiile de comunicare supraestimează cu mult rolul televiziunii. În cazul radioului putem constata o tendinţă de democratizare prin existenţa a unui număr foarte mare de posturi de radio locale; în cazul presei scrise, datorită apariţiei tehnicilor simple şi ieftine de tipărire şi copiere s-a produs o adevărată revoluţie, care a permis şi iniţiativelor civile, grupurilor de întrajutorare şi forurilor orăşeneşti să publice, să reproducă şi să răspândească ziare şi reviste extrem de atrăgătoare. Alternativele de influenţare a opiniei publice de jos în sus au crescut astfel sensibil datorită acestor tehnici (...). Datorită revoluţiei multimedia este posibil să apară o mişcare electronică de tip "grass-roots" de jos în sus via internet. Acest lucru este privit cu scepticism de analişti, în ciuda euforiei care domină în acest domeniu. În tot cazul există astăzi medii şi reţele de comunicare noi care să vină de jos împotriva supremaţiei politicienilor şi concernelor media de sus. Au apărut atât noi grupuri de susţinători cât şi noi conţinuturi (...). Succesele repurtate pe tot cuprinsul lumii de organizaţiile neguvernamentale (ONG-uri) sunt remarcabile, vezi în anii nouăzeci Conferinţa de la Rio cu privire la mediu, Conferinţa Socială de la Copenhaga sau Conferinţa Femeilor de la Peking. Acţiunile întreprinse de Greenpeace împotriva concernului Shell din vara anului 1995, care avea ca scop împiedicarea - prin mobilizarea opiniei publice - construirii platformei petroliere Brent Spar din Marea Nordului, a fost o performanţă uluitoare. Au fost însă acestea exemple de comunicare tip bottom-up? Succesul acestor mişcări nu a fost oare rezultatul unei colaborări între sfera civilă (inferioară), publicarea şi răspândirea ideilor prin intermediul mass-mediei (cameramanii fiind preluaţi imediat de Greenpeace cu elicoptere) şi prin intermediul unor politicieni renumiţi, care au aderat în mod oportunist la boicot? Bineînţeles că ar fi greşit să credem că succesul acestei acţiuni a fost succesul exclusiv al opiniei publice. El a fost succesul întregii societăţi mass-media. [din: Ulrich von Alemann, Parteien und Medien, în: O. Gabriel u.a. (ed.), Parteiendemokratie in Deutschland, Bonn BpB 1997]
|
|
Teme:
Drepturile omului I
Personalităţi I Democraţie I
Partide
I Europa I
Globalizare
I
Naţiunile Unite
I Durabilitate
|
