Un alt capitol din cadrul acestui curs este dedicat mass-mediei şi relaţiei dintre aceasta şi partidele politice [... spre capitolul Mass-media]. 

Partidele şi asociaţiile de interese constituie două tipuri fundamentale de organizare politică, îndeplinind în cadrul structurilor instituţionale decizionale şi de formare a voinţei politice funcţia de intermediere a intereselor. Asociaţiile de interese este, alături de partidele politice, pe scena actorilor colectivi, un al doilea tip de organizare, marcată de trăsături organizatorice şi funcţionale specifice şi de tipare relaţionale deosebite faţă de celelalte tipuri de actori din cadrul sistemului politic (instituţiile statului, mas-media, etc.), nu în ultimul rând faţă de partide. Asociaţiile de interese organizează şi articulează interesele sociale ale cetăţenilor, ale grupărilor sociale sau ale celorlalte elemente de acţiune socială (societăţi, asociaţii etc.), având de regulă trei elemente definitorii care le disting de partide:

1. nu participă direct la competiţia pentru ocuparea unei poziţii în parlamente.

2. domeniul de activitate (scop, obiective, program) este dedicat unui anumit sector social (orientat după domenii funcţionale şi grupări sociale) mult mai specific şi diferenţiat, în vreme ce partidele îndeplinesc funcţii mai generale, încercând să reprezinte sau să integreze interesele mai multor grupări sociale.

3. sunt mult mai implicate în activităţile sociale specifice ale grupării de interese pe care o reprezintă, fiind astfel şi din punct de vedere organizatoric mai apropiate de modelele structurale şi de acţiune socială, ajungând până la relaţii permanente de cooperare, respectiv de conflict cu alte asociaţii de interese.

Activităţile politice, relaţiile şi funcţiile asociaţiilor de interese sunt aşadar în general mai puternice în ceea ce priveşte apropierea lor de baza socială (structuri, grupări şi problematici sociale) şi apartenenţa lor la domeniile politice conexe. Această ancorare în domeniul sectoral care caracterizează asociaţiile contrastează cu baza de reprezentare teritorială şi general-politică a partidelor.

Asociaţiile nu sunt însă structuri omogene, ele acoperind un spectru larg în funcţie de interesele şi scopurile reprezentate, de cât de generale sau particulare sunt obiectivele lor, de dimensiuni, structură organizatorică, putere, potenţial de influenţare a opiniei publice, strategii etc. (...)

O clasificare a asociaţilor în funcţie de conţinuturi se face în general după domeniile de activitate: 1. sistemul economic, 2. domeniul social, 3. cultură, religie şi ştiinţă, 4. interese sociale, de ex. drepturile omului, mediul ambiant şi pacea (...).

[începutul paginii]

În ceea ce priveşte relevanţa politică a asociaţiilor de interese trebuie să luăm în considerare existenţa unei sfere mai largi; şi în ceea ce priveşte relaţiile cu partidele reiese o imagine multistratificată. Primele indicii reies la o privire mai atentă a funcţiilor mai importante ale acestora şi din cadrul de activitate general al sistemului statal şi instituţional. Asociaţiile de interese îşi pot dedica scopurile întru îndeplinirea a patru funcţii mai importante: a) susţinerea membrilor lor, b) relaţii conflictuale la nivel orizontal cu asociaţii adverse, c) influenţarea politică a unor actori instituţionali şi d) prestarea de servicii pentru o anumită clientelă (din care pot face parte proprii membri). Acestor funcţii le corespund logici tipice de realizare a obiectivelor (logica membrilor, logica conflictelor şi de negocierie, logica de influenţare, logica de producţie şi prestare de servicii). Funcţia de influenţare a opiniei publice pare, într-adevăr, foarte apropiată asociaţiilor de interese, totuşi nu trebuie scăpate din vedere şi celelalte funcţii principale ale acestora, vezi exemplul partidelor tarifare (relaţii conflictuale) şi al asociaţiilor umanitare (prestarea de servicii sociale). În rest, fiecare tip de asociaţie trebuie să îndeplinească, pe lângă o funcţie principală şi alte funcţii, vezi mai ales integrarea bazei de membri şi puterea de influenţă politică.

(...) Cadrul de activitate în ceea ce priveşte puterea de influenţă politică este reprezentat de sistemul instituţional statal - parlament, guvern, administraţie şi justiţie (...). În acest cadru de activitate, asociaţiile îşi împart rolul de actori principali cu partidele politice, care exercită o influenţă decisivă în competiţia pentru putere şi ca posesori de funcţii publice. În ceea ce priveşte funcţia de intermediere a intereselor, partidele adoptă de regulă un rol dublu: pe de o parte ele sunt destinatarul intereselor revendicate de asociaţii (mai ales dacă aceste partide fac parte din guvern), pe de cealaltă, ele acţionează ca reprezentanţi ai acestor interese în cadrul procesului de decizie politică şi faţă de alte partide. Partidele şi asociaţiile au într-o anumită măsură aceleaşi condiţii de îndeplinire a funcţiilor lor, ce-i drept, diferite. Funcţiile de bază ale asociaţiilor din statele democratice sunt articularea intereselor, agregarea intereselor, selecţia intereselor şi contribuţia lor în vederea integrării politice. Ele îşi împart prin urmare funcţiile cu partidele în sensul respectării unui model ierarhic de reprezentare politică a intereselor (...).

Dublul rol al partidelor şi marile diferenţe din spectrul partidelor şi asociaţiilor scot la iveală modele relaţionale diferite în cadrul asociaţiilor şi partidelor. Partidele se deosebesc de asociaţii mai ales prin dimensiunea şi puterea deţinută, de ex. un partid mare, aflat de multă vreme la guvernare, reprezintă pentru asociaţiile de interese un cu totul alt punct de referinţă decât un partid mic din opoziţie. Asociaţiile pot varia, la rândul lor, în funcţie de numărul membrilor, de funcţia socială şi puterea de finanţare, ele putând intra în relaţii nu doar cu partidele politice, ci şi (direct) cu ministerele, prin intermediul cărora pot câştiga mai multă putere de influenţă decât unele partide. Cel mai simplu model care caracterizează raporturile dintre asociaţii şi partide este, după cum se pare, modelul pluralist de influenţă, conform căruia un număr mare de interese organizate (şi care în parte concurează unele cu celelalte) încearcă să îşi exercite puterea asupra unui sau mai multor partide pentru a-şi vedea îndeplinite anumite cereri. O altă imagine, la fel de plauzibilă, rezultă din modelul de cooperare, conform căruia asociaţiile şi partidele cooperează pe termen lung şi în virtutea îndeplinirii unor obiective comune, posibil chiar şi cu un grad de integrare ideologico-organizatorică mai ridicat  (vezi cazul mişcărilor muncitoreşti clasice). Cea de-a treia variantă este modelul de interdependenţă, unde asociaţiile de interese şi partidele au relaţii reciproce de schimb şi exercitare de interese, chiar dacă ele nu sunt organizaţii »prietene«, aşa cum o prevede modelul de cooperare.

[Theo Schiller; din: O. Gabriel u.a. (ed.), Parteiendemokratie in Deutschland, Bonn BpB 1997]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode