|
|
| Cursul 3: Ce funcţii au partidele?Nu poate exista o democraţie modernă fără partide care să medieze între cetăţeni şi organele constituţionale. Dar cum se produce această mediere? Ce funcţii au partidele ca parte a sistemului intermediar din cadrul politicului? Aceste întrebări vor face obiectul cursului 3.Schema şi textul următor sintetizează principalele funcţii deţinute de partide:
Funcţia programului: Partidele îşi integrează interesele în politica lor generală concepută sub forma unui program politic prin intermediul căruia speră să dobândească acordul majorităţii populaţiei. Funcţia de participare: Partidele reprezintă o punte de legătură între cetăţeni şi sistemul politic, ele facilitează participarea politică a unor indivizi sau grupări estimate a avea succes. Funcţia de legitimare: Şi pentru că partidele reprezintă puntea care face legătura între cetăţeni, grupările sociale şi sistemul politic, ele contribuie la ancorarea politicului în conştiinţa cetăţenilor şi a grupărilor sociale. [Bernhard Sutor; din: Politik. Ein Studienbuch zur politischen Bildung, Paderborn 1994]
Aceste funcţii centrale, indispensabile oricărei democraţii, sunt îndeplinite de partide în asociere cu alţi actori din sistemul intermediar: asociaţiile şi mass-media. Cum decurg toate aceste lucruri veţi afla în următorul text, precum şi în alte câteva texte din cadrul cursului 3:
Partidele nu sunt singurii actori din sistemul intermediar. Ele îşi împart sarcina de mijlocire a intereselor şi de formare a voinţei politice cu asociaţiile, iniţiativele civile şi mişcările sociale, acestea din urmă fiind mai mult decât simpli agenţi pasivi de mediere (...), ele fiind »medii şi factori« în cadrul procesului de comunicare. Totuşi, numai partidelor le revine »un rol dublu«, legitimat prin alegeri. »În loc să se 'apropie' de stat, aşa cum o fac celelalte instituţii intermediare care reprezintă opiniile şi interesele poporului, partidele duc aceste opinii şi interese 'în interiorul' statului, ocupându-se de formarea voinţei generale în cadrul organismelor constituţionale statale. (...) În acest scop, partidele politice rezolvă o problemă de comunicare comună tuturor democraţiilor pluraliste reprezentative, între diversitatea societăţii şi idealul unităţii statului.« Acest statut 'colorat', amestec între libertate şi supunere, care conferă partidelor — în mod particular, independent de organismele statale — rangul de organ constituţional, este menit să creeze o situaţie în care ele »nu sunt prinse într-atât în instituţia statală încât să-şi piardă legătura cu societatea, şi în care conducerea partidului nu se izolează de membri într-atât încât să piardă legătura cu diversitatea de opinii şi interese din societate«. Partidele sunt aşadar entităţile care trebuie să menţină în mişcare »circuitul comunicării politice« între organele statului şi opinia publică, între »formarea voinţei poporului« şi »formarea voinţei statale«, problema nefiind »dacă partidele fac parte din societate sau din stat ci în ce măsură se pot integra ele în ambele structuri«. Nici un alt actor de pe scena politică democratică nu are o funcţie de comunicare atât de importantă ca cea deţinută de partide. [din: Ulrich Sarcinelli: Parteien und Politikvermittlung: Von der Parteien- zur Mediendemokratie?; în: Ibid. (ed.), Politikvermittlung und Demokratie in der Mediengesellschaft, Bonn BpB 1998]
|
|
Teme:
Drepturile omului I
Personalităţi I Democraţie I
Partide
I Europa I
Globalizare
I
Naţiunile Unite
I Durabilitate
|
