Să mulţumim cu toţii Domnului pentru minunata ocazie pe care ne-a oferit-o de a ne bucura că putem răspândi pacea, că ne iubim şi că Îl iubim, că cei mai săraci dintre cei săraci sunt fraţii şi surorile noastre.

Ne-am adunat aici ca să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru acest dar al păcii. V-am dat deja tuturor rugăciunea pentru pace a Sfântului Francisc de Assisi şi stau acum şi mă gândesc dacă nu cumva a simţit el atunci aceeaşi nevoie de a se ruga pentru pace pe care o simţim şi noi astăzi.

Aşa că haideţi să ne rugăm împreună:

"Fă-ne Doamne demni să ne putem servi semenii din întreaga lume care trăiesc şi mor în sărăcie şi foamete. Dă-le, prin mâinile noastre pâinea cea de toate zilele, iar prin dragostea noastră înţelegătoare, adu-le bucurie şi pace. Doamne, fă din mine mesagerul păcii Tale, ca să pot aduce iubire acolo unde e ură; acolo unde e nedreptate, spiritul iertării; acolo unde este dezbinare, unitate; acolo unde e disperare, speranţă; acolo unde e umbră, lumină; acolo unde e tristeţe, bucurie. Doamne, ajută-mă să pot alina mai mult decât mă alină alţii; să înţeleg pe alţii mai mult decât mă înţeleg alţii pe mine; să iubesc mai mult decât mă iubesc alţii; pentru că, uitându-te pe tine, vei afla; iar prin iertare, vei fi iertat; iar prin moarte, te vei trezi în viaţa veşnică. Amin."

Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât i l-a dăruit pe propriul său fiu; el i l-a dat unei fecioare, Sfintei Fecioare Maria, iar ea s-a grăbit - atunci, când acesta s-a născut - să îl aducă şi celorlalţi. Şi ce a făcut ea? Ea a servit. A răspândit bucuria de a-i iubi pe ceilalţi. Iar Iisus Hristos te iubeşte şi pe tine, şi pe mine, atât de mult, încât şi-a dat viaţa pentru noi. Şi, pentru că toate acestea nu au fost de ajuns, El spunea mereu: "Iubiţi-vă aşa cum v-am iubit Eu, aşa cum vă iubesc Eu acum." Dar cum trebuie să iubim? Trebuie să iubim şi să dăruim, aşa cum ni L-a dat El pe fiul său. El şi-a dat viaţa pentru noi şi nici acum nu pregetă să dăruiască; el face daruri aici şi pretutindeni, în propria noastră viaţă şi în viaţa celorlalţi.

[începutul paginii]

Nu a fost îndeajuns pentru El să moară pentru noi toţi, El dorea să ne iubim unii pe alţii, să Îl recunoaştem pe chipurile celorlalţi.

Şi pentru a fi sigur că înţelegem ce avem nevoie, El a spus că, când ne va bate ceasul vom fi judecaţi după ceea ce am făcut pentru sărmani, înfometaţi, dezbrăcaţi şi fără de ţară. El însuşi a fost înfometat, dezbrăcat şi fără de ţară, şi nu cu foame de pâine, ci de dragoste, dezbrăcat nu din lipsa hainelor, ci din cea a demnităţii umane; fără de patrie nu doar pentru îi lipsea ţara, ci pentru că a fost uitat, neiubit, neîngrijit şi nealinat. Şi El a mai zis: "Cele ce le-aţi făcut pentru cel mai amărât dintre fraţii mei, le-aţi făcut pentru mine."

Este atât de minunat pentru noi să ne sfinţim prin acest fel de iubire. Pentru că sfinţirea nu este un lux al celor puţini, ci o obligaţie simplă pentru fiecare dintre noi. Şi prin această iubire, prin această iubire faţă de semenii noştri, suntem capabili să atingem sfinţirea.

Astăzi, la primirea acestui mare premiu - eu personal nu sunt deloc demnă de el - sunt fericită pentru săracii noştri, sunt fericită pentru că îi pot înţelege pe aceştia, şi mai bine zis pentru că pot înţelege sărăcia în care trăiesc oamenii noştri. Vă mulţumesc şi sunt fericită să accept acest premiu în numele celor flămânzi, a celor dezbrăcaţi, a celor fără de ţară, a invalizilor, a orbilor şi a bolnavilor de lepră. În numele tuturor acelora care se simt nedoriţi, neiubiţi, nealinaţi şi a celor care nu-şi găsesc locul în societatea noastră. În numele lor accept acest premiu şi sunt sigură că el va aduce un nou tip de iubire pe bază de înţelegere reciprocă între bogaţi şi săraci. Acesta este felul de dragoste pe care a pus bază şi Iisus, de aceea a venit el pe lume, pentru a aduce acest mesaj de bucurie celor săraci.

Acum câteva săptămâni s-au întrunit câţiva oameni sărmani. Noi am vrut să aducem acestora următorul mesaj de bucurie: "Dumnezeu ne iubeşte, noi Îl iubim, ei sunt cineva pentru noi, şi ei au fost creaţi de aceeaşi mână plină de dragoste a lui Dumnezeu, pentru a iubi şi a fi iubiţi."

[începutul paginii]

Săracii noştri sunt oameni nemaipomeniţi, demni de dragostea noastră. Ei nu au nevoie de mila sau de simpatia noastră, ci de iubirea noastră plină de înţelegere. Ei au nevoie de respectul nostru şi doresc să îi tratăm cu dragoste şi stimă. Simt că cea mai mare sărăcie este să aflăm acest lucru, să ajungem mai întîi să înţelegem cum mor oamenii noştri.

Nu o să uit niciodată momentul în care am adunat un om de pe stradă. Era acoperit de viermi. Faţa lui era singurul loc rămas neatins. L-am adus în căminul pentru muribunzi şi el nu mi-a zis decât atât: "Am trăit ca un animal pe străzi, acum voi muri însă ca un înger, iubit şi alinat." Şi a avut parte de o moarte minunată. S-a dus acasă la Domnul. Pentru că moartea nu este altceva decât întoarcerea noastră acasă, la Dumnezeu. Am simţit că se bucura de dragostea noastră, de faptul că se simţea dorit şi iubit, de faptul că era cineva în ochii cuiva.

Am o convingere, pe care aş dori să vi-o împărăşesc: cel mai mare distrugător al păcii este în zilele noastre strigătul copiilor nevinovaţi şi nenăscuţi. Ce infracţiune mai mare poate exista decât faptul că o mamă îşi poate ucide propriul copil atâta vreme acesta i se mai află în pântec - poate doar felul în care ne ucidem unii pe alţii? Stă scris în Cartea Sfântă: "Chiar de mama şi-ar uita copilul, eu nu îl uit." Totuşi astăzi sunt omorâte milioane de copii nenăscuţi, iar noi nu avem nimic de zis. Citim în ziare tot felul de lucruri, dar nimeni nu vorbeşte de milioanele de micuţi concepuţi cu aceeaşi dragoste cu care am fost şi noi concepuţi, purtând în noi viaţă dată de la Domnul. Şi nu avem nimic de zis, rămânem fără grai.

În ceea ce mă priveşte, naţiunile care au legalizat avorturile sunt cele mai sărace. Ele se tem de aceşti micuţi, de copii nenăscuţi. Iar aceşti copii trebuie să moară, pentru că o femeie nu a vrut să mai aibă un copil în plus, iar copilul este ucis.

Şi aici vă rog în numele acestor micuţi: salvaţi copiii nenăscuţi, recunoaşteţi-L pe Iisus în făptura lor!

[începutul paginii]

Când Maria a vizitat-o pe Elisabeth, copilul s-a mişcat de bucurie în pântecul mamei sale, atunci când Maria a intrat în casă. Cel nenăscut a adus bucurie. De aceea, ne legăm astăzi aici să salvăm toţi copii nenăscuţi. Lăsaţi copiii să fie iubiţi şi să iubească la rândul lor. Cum luptăm noi împotriva avorturilor? Prin adopţii. Şi cu mila lui Dumnezeu, vom reuşi. Dumnezeu să ne binecuvânteze munca. Am salvat mii de copii, aceştia şi-au găsit un cămin în care sunt iubiţi, în care sunt dorinţi, în care au adus bucurie.

De aceea vă rog astăzi, Majestăţile Voastre, Excelenţele Voastre, doamnelor şi domnilor, pe voi toţi care aţi venit aici din multe ţări ale acestei lumi: rugaţi-vă să avem curajul să protejăm viaţa încă nenăscută. Aici în Norvegia avem în sfârşit ocazia să ne impunem pentru acest lucru.

Dumnezeu să vă dea bunăstare, deşi în multe din familiile prezente aici nu este cazul de persoane cărora să le trebuiască o bucăţică de pâine, dar care să se simtă totuşi uitaţi sau neiubiţi, care să aibă nevoie de iubire. Şi dragostea începe de acasă, acasă este primul loc.

Nu voi uita niciodată un copilaş, un băieţaş indian de patru ani. Nu ştiu cum auzise că "Maica Tereza nu are zahăr pentru copiii ei." Băieţelul s-a dus acasă la părinţii lui şi le-a zis: "Trei zile nu voi mânca zahăr, vreau să-l fac cadou Maicii Tereza." După trei zile, părinţii l-au adus la mine, iar el mi-a dat un borcănel mic cu zahăr. Cât de mult l-am iubit pe acest copilaş! L-am iubit până m-a durut această dragoste. Nu uitaţi faptul că există mulţi copii, multe femei şi mulţi bărbaţi în această lume care nu au lucrurile pe care le aveţi dumneavoastră şi gândiţi-vă că şi dumneavoastră i-aţi putea iubi pe aceşti oameni până când această dragoste vă va durea.

[începutul paginii]

Acum cîtva timp am cules un copil de pe stradă, pe faţa căruia am putut citi că era înfometat. Nu ştiu de cîte zile nu mai mâncase nimic. I-am dat o bucată de pâine, iar micuţul o mânca firmitură cu firimitură. I-am spus copilului: "Hai, mănâncă pâinea odată!" Copilul ma privit cu ochii mari şi mi-a zis: "Mi-e teamă să o mănânc pe toată, mi-e teamă că atunci când se va sfârşi îmi va fi din nou foame!"

Numărul mare al săracilor este o realitate. Într-o zi a venit un domn la mine şi mi-a spus: "Acolo trăieşte o familie de indieni cu opt copii care flămânzesc de multă vreme." Am luat nişte orez pe care l-am dus copiilor. Ochii lor străluceau de foame. Cât am rămas eu acolo, mama le-a împărţit orezul, păstrând o jumătate din el pe care l-a dus afară. Când s-a întors, am întrebat-o ce a făcut cu el. Ea a răspuns: "Şi lor le e foame." Ştia că şi familiei de musulmani de alături îi era foame. Ce m-a mirat mai mult nu a fost faptul că a împărţit mâncarea cu vecinii, ci că în ciuda suferinţei ei, a foamei pe care o îndura, ştia că îi mai era cuiva foame. Ea a avut curajul să-şi împartă mâncarea şi dragostea.

Asta este ceea ce doresc de la dumneavoastră: iubiţi-i pe sărmani şi nu le întoarceţi spatele, pentru că dacă întoarceţi spatele săracilor, îl întoarceţi şi lui Hristos. A fost şi el înfometat şi dezbrăcat, nici el nu a avut o patrie, aşa că acum avem cu toţii ocazia să îl iubim. Dar unde este Dumnezeu? Cum îl putem iubi? Nu ajunge să spunem: "Doamne, Dumnezeule, te iubesc!" Îl iubim pe Dumnezeu în această lume renunţând la ceva, oferind cuiva cîte ceva. Bineînţeles că ne putem decide să mâncăm noi înşine zahărul, dar la fel de bine îl putem oferi altcuiva. Îl putem oferi adulţilor, dar şi copiilor. Dacă am oferi toată ziua câte ceva, pe durata întregii noastre vieţi, atunci am fi surprinşi să vedem că într-o frumoasă zi, oamenii ar împărţi totul, bucurându-se cu adevărat de acest lucru.

De aceea mă rog pentru Dumneavoastră pentru ca Dumneavoastră să aduceţi această rugăciune în familiile voastre. Roadele acestei rugăciuni vor fi că vom crede că o facem pentru Hristos. Dacă vom crede cu adevărat acest lucru, atunci vom începe să iubim, şi vom începe să ne iubim atunci mai întâi în propriul nostru cămin, apoi cu vecinii, apoi cu oamenii din ţara în care trăim. Să ne rugăm: "Doamne, dă-ne puterea să protejăm toţi copiii nenăscuţi încă." Pentru că un copil este cel mai mare cadou pe care îl face Dumnezeu familiei, poporului şi lumii.

Domnul să vă binecuvânteze!

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode