|
|
|
Maica Tereza îi ajuta pe cei mai săraci dintre săraci. Pentru că existau la acea vreme, şi mai există încă foarte mulţi din această categorie pe pământul Calcuttei. Acest oraş, în egală măsură fascinant şi terifiant, este fundalul pe care şi-a desfăşurat Maica Tereza activităţile în spiritul iubirii de semeni. În următoarele două texte vom încerca să ne facem o impresie cu privire la Calcutta:
Calcutta - o metropolă în situaţie de criză "De ce să nu scriem o poezie despre grămada de rahat, aşa cum a creat-o Dumnezeu dându-i numele Calcutta. Despre cum roiesc oamenii în acest oraş, despre cum put, trăiesc şi devin din ce în ce mai mulţi." Günther Grass, autorul acestor cuvinte, nu este singurul pe care fosta capitală a Indiei britanice l-a dus la limitele estetice, morale şi psihice. Primul guvernator general al Calcuttei, Robert Clive, vedea în acest oraş cel mai stricat loc de pe pământ. Mahatma Gandhi l-a denumit 'oraşul care moare', iar pentru autorul indo-caribean V.S. Naipaul, Calcutta era un loc fără viitor: "Toate suferinţele sale sunt suferinţele morţii. Nu cunosc de fapt nici un alt oraş care să fie mai lipsit de orice speranţă precum este acesta." Aproape orice prezentare a unui oraş de dimensiuni atât de mari, cu milioane de locuitori, din lumea a treia ar putea purta subtitlul "O metropolă în situaţie de criză". Dar nici un alt oraş nu este încărcat într-o asemenea măsură cu imaginea sărăciei, a molimelor, a mizeriei, morţii, decăderii şi lipsei de speranţă precum Calcutta, capitala statului indian Bengalul de Vest. Şocul cultural pe care îl trăieşte vizitatorul venit din Occident este uriaş - mizeria şi haosul din Calcutta devorează toate simţurile. Poate de aceea posturile de televiziune, scriitorii sau ziariştii au vorbit mai mult despre Calcutta decât despre alte oraşe - fapt care nu le-a prea convenit indienilor, care s-au plâns că în Occident sunt prezentate mai degrabă părţile negative ale ţării lor. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care înmânarea Premiului Nobel pentru Pace Maicii Tereza, până în acel moment practic necunoscută pe teritoriul Indiei, a primit aprecieri împărţite, acest fapt atrăgând atenţia lumii asupra aspectelor negative ale Calcuttei, iar filmarea a unui best-seller francez, care prezenta viaţa din cartierele sărace ale oraşului Calcutta, a fost mai întâi împiedicată de guvern, care apoi a cerut introducerea atâtor modificări, încât din cartea iniţială nu a mai rămas practic nimic. Dar şi mai sensibili la acest subiect s-au dovedit a fi însăşi locuitorii oraşului Calcutta - mai precis clasa bengaleză mijlocie şi intelectualii. Atunci când Rajiv Gandhi a numit Calcutta 'oraş muribund', reflectând astfel impresiile multor indieni, el a dezlănţuit o furtună de nemulţumiri şi de dezbateri în Parlamentul vest-bengalez. Locuitorii Calcuttei par într-adevăr să-şi iubească oraşul, trecând cu resemnare peste locuinţele dărăpănate, peste înghesuiala apăsătoare, peste reţeaua de apă deficitară, murdăria, căderile de curent zilnice şi peste mijloacele de transport supraîncărcate de zeci şi zeci de ani. Pentru ei, Calcutta este cel mai indian oraş dintre toate oraşele ţării. începutul paginii]începutul paginii]Această Calcutta, care ne serveşte astăzi drept model al problemelor de dezvoltare a oraşelor din lumea a treia fără sorţi de rezolvare, a fost, până la obţinerea independenţei şi a împărţirii Indiei de către Marea Britanie, cel de-al doilea oraş ca mărime din Imperiul Britanic, cel mai mare şi mai bogat oraş al Indiei, cel mai important port, cu cea mai dezvoltată industrie din această ţară. Acest oraş era oraşul colonial par excellence, capul de pod al englezilor în India, locul de unde s-a pornit spre exploatarea restului ţării, spre folosul inclusiv al elitelor indiene din Calcutta. Sărăcirea ţării, precum şi explozia demografică au avut efecte devastatoare asupra populaţiei căzute în mizerie, care s-a văzut nevoită să migreze spre oraş. La fluxul acestor imigranţi s-au adăugat, după împărţirea Indiei, şi refugiaţii din Bengalul de Est. Economia oraşului era însă în stagnare, nemaiputând crea noi locuri de muncă, astfel încât echilibrul - oricum problematic - dintre numărul locuitorilor şi condiţiile de trai din oraş a fost distrus. Gândit de britanici să cuprindă cel mult un milion de oameni, acest coşmar numit Calcutta pare să plesnească astăzi din toate încheieturile. Pe parcursul a 30 de ani, populaţia a crescut de la 4,4 milioane, în anul 1961, la peste 12 milioane. Şi astfel, Calcutta a cedat. Consecinţele dramatice ale acestei combinaţii fatale dintre explozia demografică şi declin economic pot fi întâlnite la fiecare pas. Alături de Delhi, Calcutta se numără printre cele mai poluate şapte oraşe din lume. Clima ucigătoare, fierbinte şi umedă, la care se adaugă gazele de eşapament din aer a condus la îmbolnăvirea a aproape o jumătate din locuitori de bronşită, pneumonie, tuberculoză şi alte boli ale sistemului respirator. La fel de mult plumb se află şi în apa potabilă, pentru că nici o conductă din reţeaua oraşului nu a mai fost înlocuită din secolul trecut. Oricum, doar o jumătate din locuitori sunt conectaţi la această reţea. Nu există canalizare decât în centrul oraşului, astfel încât, în fiecare an în perioada monsunului, străzile sunt inundate de o apă plină de excremente. În condiţiile date, desele căderi de curent nu mai surprind sau enervează pe nimeni. începutul paginii]începutul paginii]Cele mai apăsătoare sunt însă consecinţele suprapopulării. Pe o suprafaţă de un kilometru pătrat se înghesuie peste 30.000 de oameni. Două treimi din populaţia Calcuttei trăieşte în cartiere sărace recunoscute oficial de guvern, care poartă numele de "bustees". Plătind o chirie de aproximativ 3 Euro pe lună, ei locuiesc în colibe primitive construite din chirpici, tablă şi cutii de lemn. Datorită relaţiilor sociale extrem de strânse în aceste cartiere, precum şi a celor câteva structuri sanitare de aici îi putem totuşi considera privilegiaţi pe oamenii care locuiesc în aceste locuri. Pentru că printre aceştia se refugiază aşa numiţii squatters, locuitori sălbăticiţi, care trăiesc în condiţii de neimaginat, sub acoperişuri din pânză sau plastic, fixate pe timp de noapte de pereţii caselor. Cea mai împuţită situaţie - în sensul propriu al cuvântului - o au un milion de locuitori, care, înafara unei strachini de tablă nu au altă posesiune decât, în cel mai bun caz, o saltea jegoasă. Aceştia îşi duc existenţa pe trotuare, în faţa intrărilor, pe sub care cu boi, lângă munţi de gunoi sau guri deschise de canale, printre şobolani şi câini plini de jigodie. Zgomotul, duhoarea, sărăcia de masă, precum şi temperamentul aprins al bengalezilor au făcut din Calcutta un butoi cu pulbere. Nicăieri atmosfera nu este atât de agresivă ca aici. Şi cu toate acestea, Calcutta, acest oraş de coşmar pare a musti de viaţă. Optimismul, vitalitatea, umorul, creativitatea marchează filozofia de viaţă a bengalezilor, iar acest chef de viaţă poate fi simţit aproape fizic, în ciuda catastrofelor iminente. Nicăieri pe suprafaţa Indiei nu se râde şi se petrece atât, nicăieri altundeva nu se discută atât de aprins şi de intens. Aşa cum o spune şi un proverb indian, ce gândeşte astăzi Bengalul, mâine o face toată India. Patria primului laureat al Premiului Nobel, Rabindranath Tagore, oraşul unor filozofi precum Ramakrishna, Vivekananda şi Sri Aurobindo, bastion al intelectualilor şi revoluţionarilor indieni, Calcutta este considerată a fi metropola culturală şi artistică a sub-continentului. Nicăieri altundeva nu se fac mai multe filme cu pretenţii artistice, aici apar sute de reviste literare - care sunt şi citite! -, aici există sute de teatre, majoritatea cu trupe de actori amatori, un târg anual de carte cu două milioane de vizitatori - cei mai mulţi dintre aceştia din Calcutta şi cei mai mulţi nepermiţându-şi nici o carte. Pe scurt: o viaţă spirituală ca în nici un alt oraş indian. Indiferent de câte ori a fost prezisă, de-a lungul a ultimelor decenii, căderea acestui oraş, bengalezii au rămas mereu mândri de capitala lor. [din: Deutsch Indische Gesellschaft Sachsen Anhalt e.V., http://www.dig-sa.de/Kalkutta.htm]
Oraşul mizeriei şi al sărăciei În faţa unor sobe micuţe de cărbuni, femeile fierb orezul în conserve de tablă, copiii scormonesc prin tomberoane după resturi de legume, câini şi păsări negre aşteaptă să le pice şi lor câte ceva. Pe străzi se înghesuie, prin smogul oraşului maşini îndoite, motorete pârâind din toate încheieturile şi drişce trase de biciclete. Calcutta, capitala statului indian vest-bengalez, este un univers al mizeriei. Dar sărmanii care vin din împrejurimi în acest oraş nu par a se împuţina. nimeni nu ştie exact câţi locuitori numără metropola cea mai mare şi cea mai tânără a Indiei. La cele pe puţin unsprezece milioane de oameni se adaugă în fiecare zi încă 2000, care îşi caută un locşor pe trotoarele extrapline. În mijlocul sărmanilor îşi găsise şi Maica Tereza, înmormântată sâmbăta trecută, un loc pentru ordinului său "Misionarele Carităţii". Reşedinţa acestui ordin a fost deschisă în anul 1949. Călugăriţa oferea aici flămânzilor o masă caldă, muribunzilor un pat, părând - lucru care era cel mai important pentru ea - să împartă aceeaşi soartă cu aceştia. începutul paginii]începutul paginii]Casa ordinului, construită din piatră cenuşie, se află chiar alături de templul zeiţei Kali cea însetată de sânge. De mult, acestei zeiţe i se aduceau sacrificii umane; astăzi, indienii credincioşi îşi ard morţii în faţa templului de pe malul râului Hugli, râu care se revarsă în fluviul sfânt, Gange. Kali este cea care şi-a împrumutat numele fostului sat de pescari Kalikata, amintit pentru prima oară de un poet bengalez în anul 1495. Acest sat a devenit în timp portul-metropolă Calcutta, fondat în anul 1690 de englezi ca sediu al companiei comerciale din Indiile de Est. Între 1773 şi 1912, Calcutta a fost capitala Indiei britanice, iar odată cu întemeierea coloniei a început şi ascensiunea economică a oraşului. Aceasta a fost perioada în care au apărut şi edificiile englezeşti cu vizibile influenţe indiene, precum Victoria Memorial. Majoritatea vilelor construite în acea perioadă sunt însă astăzi în ruină. În speranţa că vor găsi de lucru, tot mai mulţi oameni din vecinătate au început să migreze, încă din 1914, în această metropolă. Dar cel mai mare val de imigranţi a fost înregistrat în 1947, când Pakistanul musulman (Pakistanul de Est este astăzi Bangladesh) s-a despărţit de India. Calcutta nu este doar "un oraş muribund", aşa cum l-a numit Rajiv Gandhi, ultimul Premier al dinastiei Nehru-Gandhi. Calcutta este şi centrul intelectualimii indiene şi al avangardei artistice. În acest "oraş al bucuriei" a trăit scriitorul francez Dominique Lapierre, care consemna în romanul său ajuns best-seller faptul că în cartierele mizere ale oraşului a găsit mai multă dragoste, implicare şi fericire ca nicăieri altundeva în lume. [Kirstin Wenk, Berliner Morgenpost, 15 septembrie 1997]
|
|
Teme:
Drepturile omului I
Personalităţi I Democraţie I
Partide
I Europa I
Globalizare
I
Naţiunile Unite
I Durabilitate
|
