Text 1: Evenimentele care au precedat decernarea Premiului Nobel pentru Pace către Rigoberta Menchú

Text 2: Reacţiile din Guatemala cu privire la decernarea Premiului Nobel către Rigoberta Menchu

Alte articole, în limba engleză, cu privire la Premiul Nobel pentru Pace acordat Rigobertei Menchú, puteţi găsi pe pagina Press.

De abia în vara anului 1992 se pronunţă şi conferinţa episcopilor catolici şi sindicatul docenţilor universitari în favoarea candidaturii lui Menchú. În fine, la 15 iulie, un număr mare de reprezentanţi ai unor grupări politice, religioase şi culturele îşi anunţă susţinerea într-un "campo pagado", o rubrică de mica publicitate, în cotidianul "La Hora".

Cântecul marâmbelor, al chitarelor şi fluierelor intonat de două formaţii amuţeşte în  aplauzele entuziaste ale celor aproape o mie de persoane prezente, atunci când Rigoberta Menchú îşi face apariţia, în după amiaza zilei de 11 iulie 1992, în sala de aşteptare a aeroportului "La Aurora" din oraşul Guatemala. "Unul din cele mai fericite momente din viaţa unui om este atunci când se întoarce în ţara sa", a susţinut indiana Quiché în vârstă de 33 de ani într-un discurs improvizat. "Ne-am unit astăzit, aşa cum ştim de la strămoşii noştri. Toţi cei care ne-am născut pe această bucăţică de pământ, care ne aparţine tuturor."

Aceasta este prima vizită oficială a Rigobertei Menchú în patria sa pe care a părăsit-o în 1981. Ea s-a întors pentru a discuta cu diverse organizaţii ale indigenilor asupra identităţii şi drepturilor băştinaşilor din America Latină. Discuţiile vor pregăti astfel o şedinţă a Comisiei ONU împotriva discriminării şi pentru protecţia minorităţilor, şedinţă la care Menchú va lua parte ca primă femeie indigenă (urmaşă a populaţiei băştinaşe).

Călătoria aduce cu sine impresii şi sentimente paradoxe. În timp ce mulţi oameni strigă şi se bucură pe marginea străzii şi mai tîrziu prin sate, încă de pe drumul de la aeroport spre centrul oraşului îşi fac apariţia pe zidurile caselor primele slogane pictate, în care organizaţiile populare guatemaleze şi doamna Menchú sunt acuzaţi a fi colaboratori ai gherilei. În dimineaţa următoare, în localitatea Chimaltenango, două automobile de teren intră în plin în maşina lui Menchú – primul atentat dintr-un total de trei în cele doar cinci zile ale sejurului.

[Reimar Paul, în: "Evangelische Zeitung", 1 noiembrie 1992]

[începutul paginii]

Reacţiile din Guatemala cu privire la decernarea Premiului Nobel

În satul San Marcos din munţii Guatemalei, sute de indieni şi-au sărbătorit cu entuziasm laureata Premiului Nobel pentru Pace, Rigoberta Menchú. Oamenii au umplut strada cu strigăte de bucurie, pentru a o vedea pe luptătoarea pentru drepturile omului în vârstă de 33 de ani, care se află în prezent în Guatemala pentru a coordona acţiunile de protest împotriva sărbătoririi a 500 de ani de la sosirea lui Columb în America.

"Ea este una dintre noi, este o femeie cate luptă", a spus Usta Quia Fuentes, care a venit aici pe jos dintr-un sat învecinat. Profund mişcată, doamna Frau Menchú salută mulţimea de la înălţimea remorcii unui camion, care a adus-o din capitală la San Marcos. Pentru că, după aflarea veştii că îi va fi acordat Premiul Nobel, ea nu a rămas în capitala Guatemala decât pentru scurtă vreme. "Oamenii mei mă aşteaptă", a declarat ea ziariştilor.

Guvernul ţării cu cel mai lung război civil din istoria Americii Centrale a reacţionat ambivalent faţă de decizia Comitetului Premiului Nobel. Într-o declaraţie oficială emisă de Biroul preşedintelui Jorge Serrano a fost exprimată speranţa că doamna Menchú "se va putea folosi de influenţa şi autoritatea conferită de acest Premiu", pentru a găsi o soluţie paşnică pentru situaţia în care se află Guatemala. Ministrul de Extern Park a susţinut însă că este împotriva acordării acestui premiu către Menchú, "deoarece ea aparţine anumitor grupări care au pus în pericol Guatemala". (...)

Purtătorul de cuvânt al organizaţiei de gherilă Forţele Naţionale Unite de Opoziţie din Guatemala, Miguel Sandoval, a vorbit în Mexico City despre "prima veste bună pe care au primit-o în 500 de ani locuitorii indigeni ai Guatemalei". Şi Oscar Arias, fostul preşedinte al Republicii Costa Rica, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1987, a considerat decizia juriului ca fiind "o recunoaştere a 500 de ani de desconsiderare şi discriminare".

[AP, 18 octombrie 1992]

[începutul paginii]

Rigoberta Menchú a cerut demararea unor reforme fundamentale în Guatemala, care să faciliteze o participare dreaptă a populaţiei indigene majoritare la guvernare. Iar guvernul trebuie să ia în considerare cererile băştinaşilor. "O participare reală a indienilor ar însemna că anumite reguli trebuie schimbate aici în Guatemala."

Doamna Menchú a mai spus că se opune protestelor îndreptate împotriva celebrării a 500 de ani de la descoperirea Americii de către Columb. Premiul Nobel are menirea să ţin treaz în conştiinţa omenirii amintirea oprimării indienilor. Ea îşi contestă rolul de reprezentant al indienilor: "Nimeni nu deţine autoritatea politică şi morală de a decide cine să-i reprezinte astăzi pe indieni." Această decizie trebuie lăsată în seama grupărilor locale.

"Fraudele, încăpăţânarea, lipsa de viziune politică şi egoismul acelora care deţin puterea au corupt societatea, toatea acestea făcând oamenii să creadă că sunt stăpânii Lumii şi nu copiii ei", a continuat luptătoarea pentru drepturile omului. Ea a reproşat preşedintelui Guatemalei, Jorge Serrano, că şi-a ascuns adevăratele sentimente faţă de decernarea Premiului Nobel către ea. Ea a susţinut că a primit nenumărate felicitări din străinătate  înainte ca preşedintele să o sune. Doamna Menchú speră totuşi că învinuirile aduse de armată la adresa ei - aceştia susţin că este comunistă şi activistă în rândurile opoziţiei armate - vor înceta. Astfel de reproşuri ar ataca, în opinia ei, "însuşi Premiul Nobel pentru Pace".

[Reuter, 19 octombrie 1992]