Viaţa de pe plantaţii era grea. Oamenii locuiau în colibe suprapopulate, fără apă potabilă sau toalete. Şi copiii trebuiau să muncească încă de foarte devreme, pentru că altfel nu ar fi primit de mâncare. Rigoberta Menchú a început munca pe plantaţii la opt ani, neputând merge la şcoală. Doi fraţi de-ai săi au murit pe plantaţie: unul din cauza pesticidelor care erau folosite chiar şi în timpul în care muncitorii se mai aflau încă pe câmp, celălalt de malnutriţie.

Indienii din Guatemala nu se bucurau de nici un drept. Acestea se aflau doar în apanajul spaniolilor. Astfel s-a instalat despotismul. Guatemala se numără printre ţările cu istoria cea mai încărcată din punct de vedere al încălcării drepturilor omului. Atunci când guvernul militar şi marii latifundiari au început să-şi însuşească cu forţa pământurile indienilor, tatăl Rigobertei Menchú, Vincente, unul din conducătorii revoltei populare care se opunea acestor abuzuri a scris o serie de petiţii care s-au dovedit însă a fi inutile. Au urmat proteste, pentru a asigura pământul lucrat de indieni. Din pricina acestor activităţi, Vincente Menchú a fost arestat şi băgat de mai multe ori la închisoare.

În 1979, fratele în vârstă de 16 ani al Rigobertei Menchú, Petrocinio, a fost răpid de soldaţi, schingiuit şi ars de viu în faţa propriei sale familii. În 1980 a murit şi Vincente Menchú, împreună cu alte 38 de căpetenii de indieni, în urma unui incendiu izbucnit la Ambasada Spaniei, unde protesta împotriva lezării drepturilor indienilor. Şi mama Rigobertei Menchú a fost deosebit de activă în această mişcare de rezistenţă. În anul următor şi ea a fost răpită, violată, schingiuită şi omorâtă.

Rigoberta s-a implicat şi ea în mişcarea condusă de tatăl ei, Comitetul Ţăranilor Uniţi, fiind dată în urmărire de guvernul Guatemalei. După moartea mamei sale, ea a fugit în Mexik. Acolo şi-a dictat autobiografia unei specialiste în antropologie  "Ich... Rigoberta Menchú", (1983), în care nu este vorba doar de ea, ci şi de viaţa şi obiceiurile indienilor din Guatemala (vezi mai jos: Sugestii de lectură). Această carte, precum şi campania condusă de Rigoberta Menchú pentru dreptate socială a atras atenţia publicului internaţional asupra conflictelor dintre indieni şi guvernul militar din Guatemala.

În 1992 Rigoberta Menchú a primit Premiul Nobel pentru Pace, fiind cea mai tânără laureată. Ea a fost şi prima indiană căreia i-a fost decernat Premiului Nobel. Decizia de a acorda acest Premiu Rigobertei Menchú a fost totuşi destul de contestată, pentru că poziţia sa faţă de uzul forţei pe timpul rezistenţei a fost destul de ambivalentă. Cele 1,2 milioane de dolari primiţi premiu au fost folosiţi pentru înfiinţarea unei fundaţii cu numele tatălui său, pentru a continua lupta pentru drepturile indienilor din Guatemala. Implicarea sa în această problemă a avut ca rezultat şi declararea de către Naţiunile Unite a anului  1993 ca "An Internaţional pentru Apărarea Drepturilor Indigenilor".