D@dalos - Personalităti: Rigoberta Menchú

Guatemala astăzi

Guatemala a fost, la fel ca şi Peru, o ţară bogată şi civilizaţă, ţara maiaşilor. Maiaşii erau specialişti în astronomie şi matematică. Calendarul făcut de aceştia era la acea vreme (sec. XVI) cu mult mai precis decât calendarul gregorian din Europa. Maiaşii ştiau să calculeze traiectoria corpurilor cereşti, aflând astfel care era perioada cea mai potrivită pentru semănat şi cules. La fel ca incaşii, maiaşii aveau o agricultură care mergea foarte bine şi aveau de mâncare din belşug. Când au venit spaniolii şi, în setea lor de aur, au gonit maiaşii de pe pământurile lor, indienii au devenit sclavii lor. Astăzi, situaţia economică a Guatemalei este la fel de precară ca în Peru.

Durata medie de viaţă în rândul populaţiei acestei ţări este de 41 de ani, un copil din cinci nu ajunge la vârsta de 4 ani, un copil din zece nu ajunge la un an şi doar un copil din trei ajunge la vârsta de 15 ani. Astăzi ţara este condusă de urmaşii spaniolilor, care constituie cca. 2,1% din populaţie, dar în a căror posesie se află 70% din pământul cultivabil şi care se află şi la cârma forţelor armate ale statului. 70% din populaţie este constituită din indieni. Aceştia trăiesc în provinciile din nordul ţării, de la graniţa cu Mexicul. Şi astăzi aceşti indieni mai sunt alungaţi de pe pământurile lor. Indienii nu posedă nici un act care să le ateste posesia asupra pământului. Pentru indieni, pământul este o zeiţă-mamă care îşi hrăneşte copiii. În acest pământ zac îngropaţi şi strămoşii acestor indieni, astfel încât pierderea proprietăţilor înseamnă pentru ei mai mult decât o catastrofă de ordin economic...

La încercările paşnice ale indienilor de a-şi reintra în drepturi s-a răspuns de multe ori cu masacre brutale. Armata a crescut între anii 1973-1988, prin recrutarea forţată a tinerilor indigeni, care au fost obligaţi să le ia urma propriilor lor oameni, consideraţi de putere "comunişti decăzuţi" şi să îi extermine. Pentru o imagine concretă asupra importanţei politicii exilului şi a combaterii revoltelor, vom încerca în cele ce urmează să facem un scurt rezumat al evenimentelor ce au stat la baza dorinţei Rigobertei Menchú de a intra în luptă, în ciuda tuturor pericolelor:

Felipe a murit pe plantaţia de cafea, atunci când stăpânii au ordonat stropirea cu pesticide din avion, în timp ce oamenii se mai aflau acolo la muncă. Felipe nu a suportat această substanţă. Nicolas a murit la vârsta de doi ani de malnutriţie, tot pe plantaţie. Cineva i-a dăruit mamei Rigobertei un geamantan de carton, în care aceasta şi-a îngropat copilul. Ea a pierdut o zi de muncă, iar supraveghetorul a dat-o afară. La acea vreme, Rigoberta tocmai împlinise 8 ani. 18 ani mai târziu, soldaţii l-au luat pe Petrocinio, cel mai tânăr dintre fraţii Rigobertei, care lucra ca secretar şi catehet al satului, în vârstă de 16 ani, l-au schingiut zile de-a rândul, i-au tăiat bucăţi din corp, i-au tăiat pielea de pe cap şi de pe tălpi, pentru ca în final să îl stropească cu benzină şi să îl ardă de viu în faţa rudelor sale. Tatăl Rigobertei a ars şi el în anul 1979 la ocuparea Ambasadei Spaniei. Mama ei a fost arestată în 1980, violată în mai multe rânduri, i-au fost tăiate membrele, pentru ca până la urmă să fie schingiuită până a murit...

Băştinaşii vorbesc 22 de limbi diferite. Iar acest lucru demonstrează şi mai mult cât de dificilă a fost munca depusă de indigeni pentru înfiinţarea, în 1978, a unei organizaţii comune numite Comite de Unidad Campesina (CUC). Majoritatea indienilor nu cunosc limba spaniolă, iar cei mai mulţi dintre ei nu au intrat niciodată în vreo şcoală.

[începutul paginii]

Counter Insurgency şi "politica pământului ars"

De la obţinerea independenţei la începutul secolului XIX au avut loc permanent revolte. În 1944, o "mişcare revoluţionară" a ajuns la putere, lucru alarmant pentru marii latifundiari şi pentru diferitele societăţi din America de Nord (printre altele, United Fruit Company). Aceste societăţi îşi vedeau puse în pericol interesele, aşa că au reuşit să intervină în Guatemala împreună cu CIA şi să impună în anul 1954 o dictatură militară, condusă de generalul Castillo Armas. De atunci, militarii au rămas la putere. Preşedintele Ydogoras ales în 1958 a fost dat jos în 1963 de o trupă de ofiţeri. Până în 1978, combaterea revoltelor se baza mai ales pe strategia "represiunii selective", adică a "dispariţiei" unor anumite persoane, mai ales a conducătorilor organizaţiilor populare, a sindicatelor etc.

Pe timpul dictaturilor militare conduse de Lucas Garcia (1978-1982) şi Rios Montt (1982-1983) a fost demarat, pe baza planului "Counter Insurgency", elaborat împreună cu CIA, războiul împotriva populaţiei civile, care a intrat în istorie ca "politica pământului ars". Armata a declanşat, prin împuşcarea şi arderea multor persoane, prin schingiuirea acestora şi arderea din temelii a 440 de sate ale indigenilor un val masiv de emigrare către ţările vecine (mai ales către Mexic). Măcelul a fost cumplit: femeilor gravide li se tăia burta, copiii erau daţi cu capul de pietre...

"Rezultatul" represiunilor militare din perioada 1978-1986: 150 000 oameni ucişi, 46 000 dispăruţi, 300 000 copii rămaşi orfani: acestea sunt cifre foarte mari chiar şi pentru America Centrală şi de Sud. Politica Counter Insurgency a prevăzut şi crearea unor aşa numite "sate-model", unde indienii urmau să locuiască într-un fel de ghetou îngrădit, aflat permanent şi controlul şi paza militarilor.

[începutul paginii]începutul paginii]

Drumul spre pace

Din pricina presiunilor naţionale şi internaţionale masive, armata s-a văzut nevoită în 1986 "să purceadă spre democraţie", şi astfel, pentru prima oară după 1963, a putut fi ales un preşedinte civil, fapt care nu a schimbat însă mai nimic din politica şi activităţilor adevăraţilor potentaţi. Înainte de a se retrage, guvernul militar a amnistiat toate faptele de lezare a drepturilor omului comise sub conducerea sa (1983-1986). Următoarele guverne civile nu au schimbat cu nimic această decizie, rezultatul fiind că până astăzi nu a fost condamnată nici o astfel de faptă, chiar dacă teoretic orice crimă de acest gen este sancţionată - ucigaşii rămânând nepedepsiţi.

Indienii şi o parte din spaniolii săraci au reuşit totuşi să se organizeze, constituindu-se într-o opoziţie notabilă împotriva marilor latifundiari susţinuţi din străinătate, de societăţile capitaliste multinaţionale şi de armată. Din 1993 există diverse acorduri şi tratate încheiate cu guvernul, astfel încât cca. 20.000 de refugiaţi s-au putut întoarce, sub supravegherea ONU sau au diferitelor organizaţii de refugiaţi din exil (mai ales din Mexic). Pe aceştia îi aşteaptă acasă în cel mai bun caz o suprafaţă de teren proaspăt desfrişată din junglă. În plus, aşa numitele "patrule civile", ale căror membri au fost recrutaţi şi înarmaţi de-a lungul anilor cu forţa, cu scopul de a teroriza populaţia indiană, sunt încă active.

Guatemala...

...poartă datorită climei plăcute numele de "ţară a primăverii veşnice". Guatemala este cea de-a treia ţară ca mărime din America Centrală şi se învecinează cu Mexikul, Insulele Belize, Honduras şi El Salvador.

Denumire oficială: Republica Guatemala

Capitală: Guatemala

Suprafaţă: 108.889 km²

Locuitori: cca. 10 milioane (din care peste 50% sunt indieni din tribul maiaşilor)

Limbă oficială: spaniolă

Religie: romano-catolică

Analfabeţi: cca. 40%

[începutul paginii]

The Maya were the most advanced urban civilisation in the pre-Columbian Americas. They invented the concept of "zero" centuries before it was independently formulated in India, and measured the solar year with an error of only 17.28 seconds. Having flourished for two millennia in an area of 3,255,000 sq.km, they were first invaded by Spain in 1527, but put up such fierce resistance that the capital of their last kingdom to fall, Itza at Nojpeten, was not captured until 1697. Had the Maya not been decimated by European diseases such as chicken pox and measles, some historians believe the Spanish conquest might have ended in total defeat. According to Roderick Conway Morris, "One of the greatest crimes perpetrated against the Maya was the destruction of their thousands of books, spearheaded by the Franciscans, who - while preaching harmony and brotherly love - presided over a scorched-earth policy, backed up by the threat of the physical extinction of any who dared to resist it. So complete was the friars' success that only four books in Maya script survived."

More recently, the Guatemalan civil war began when the CIA toppled the democratically-elected government in 1954. The US-backed right-wing military juntas which followed have had one of the worst records of political repression, human rights abuses, and atrocities in recorded history. After opposition groups began organising among Indians in the countryside, the military responded with death squads and a scorched-earth "counterinsurgency" strategy that destroyed over four hundred ancient Mayan villages, displaced one million people, and left a hundred thousand unarmed Indians dead. Hundreds of mass graves across the country contain the remains of massacred civilians.

[Global Vision, www.global-vision.org/interview/menchu.html]

[începutul paginii]

Report from Amnesty International 1996 concerning Guatemala (Excerpts)

A Pattern of Systematic Human Rights Violations

Amnesty International continues to document a disturbing pattern of human rights violations in Guatemala. Extrajudicial executions, disappearances, torture, death threats, harassment and intimidation persist. The violations have been directed at many sectors of society including: trade unions and popular organizations, human rights defenders, journalists, students, religious personnel, those attempting to investigate past human rights violations, witnesses, former refugees and displaced people returning to their lands and street children. Of particular concern is the alarming level of threats and attacks that have been reported against human rights defenders during the year. Some have been the subject of verbal or written death threats as a result of their work. Others have been attacked and killed.

The perpetrators of these human rights violations are mainly the police and military and army-created civil patrols. In addition and citing the rise in urban crime, the government reportedly promoted the creation of new civilian self-defense squads to be armed and trained by the military. Both these and other new vigilante-style groups, also apparently working with official complicity, have allegedly engaged in social cleansing, killing members of youth gangs and others involved in petty crime. These new death squads have also been implicated in human rights violations against those perceived as being opponents of the government, reportedly disguising the attacks as common crimes to escape official accountability.

There has been little progress in clarifying the tens of thousands of past abuses. Those responsible for human rights violations continue to benefit from almost total impunity. In August, the United Nations (UN) Subcommission on Prevention of Discrimination and Protection of Minorities expressed deep concern at the impunity enjoyed by the perpetrators of human rights violations and at the inability of the judicial system to bring intellectual and material perpetrators of such acts before the courts. The Subcommission, reflecting reports and statements by MINUGUA, the United Nations Mission in Guatemala and Mónica Pinto, the UN Special Expert, found that the majority of the violations breached the rights to life, integrity and personal security, and that state agents were either directly implicated or had failed in their duties to assure these rights to its citizens.

To date, none of those responsible for the deaths of thousands of people during the late l970s and early l980s at the height of the army's counter-insurgency campaign, have been brought to justice. During 1995, independent forensic groups undertook further exhumations at sites where large-scale extrajudicial executions had been reported during this period. Several hundred remains were uncovered, but Amnesty International knew of no case where official bodies undertook investigations to determine how the victims died nor who was responsible. Instead, family members, witnesses and human rights defenders involved in the exhumations were themselves threatened and harassed.

[începutul paginii]