Vă rog să mă scuzaţi că nu voi vorbi aici despre pace. Voi vorbi însă despre bunicul meu. Întotdeauna te trezeşti dintr-un coşmar, ieri însă m-am trezit drept într-un coşmar - coşmarul de-a-mi trăi viaţa fără tine, şi aşa ceva nu pot îndura. Peste tot la televizor dau poza ta. Pari atât de plin de viaţă şi de tangibil, încât aproape te pot simţi, dar doar "aproape", pentru că nu o mai pot face.

Bunicule, tu ai fost focul meu, iar acum sunt singură în întuneric şi este atât de rece şi trist pentru noi. Ştiu, toţi vorbesc cu cuvinte atât de mari, este o tragedie naţională. Dar cum să alini suferinţa unui întreg popor, sau să îl faci părtaş la suferinţele familiei, dacă bunica nu se poate opri din plâns şi dacă noi am rămas muţi văzând golul uriaş care a rămas în lipsa ta?

Puţini te-au cunoscut cu adevărat. Ei pot spune o mulţime de lucruri despre tine, dar simt totuşi că nu ştiu nimic despre cât de profundă este durerea noastră, cât de groaznic este acest holocaust -- cel puţin pentru noi, familia şi prietenii tăi rămaşi în urma ta, fără tine, focul nostru.

Bunicule, tu ai fost şi vei rămâne mereu eroul nostru. Vreau să ştii lucrul acesta: tot ce am făcut, am făcut cu tine în gând. Grija şi dragostea ta ne-au însoţit fiecare pas şi am trăit în lumina valorilor tale. Nu ne-ai lăsat niciodată la greu, iar acum noi trebuie să te lăsăm singur pe tine - pe tine, eroul meu etern. Iar eu nu pot să fac nimic să te salvez pe tine, care eşti atât de minunat.

Oameni mult mai importanţi decât mine au găsit deja să spună cuvinte elogioase despre tine. Dar nimeni nu a primit de la tine tandreţea, nu a simţit mâinile tale moi şi calde şi îmbrăţişările tale pline de dragoste, pe care le păstrai doar pentru noi. Şi nici zâmbetul tău abia schiţat, care mi-a spus mereu atâtea, acest zâmbet care acum nu mai este, care a îngheţat odată cu tine.

Nu vreau răzbunare, pentru că durerea şi pierderea pe care o simt este atât de mare, prea mare. Ne-am pierdut pământul de sub picioare. Acum încercăm să ne regăsim în acest spaţiu gol şi părăsit - o încercare deşartă. Sunt incapabilă să te las să pleci, dar cred că altcineva a luat hotărârea în numele meu.

Nu am ce face, trebuie să îmi iau rămas bun de la tine, eroul meu, şi mă rog să te odihneşti în pace, să te gândeşti la noi şi să-ţi fie dor de noi, pentru că aici, pe pământ, noi te iubim atât de mult. Pe îngerii din Ceruri care te însoţesc acuma îi rog să aibă multă grijă de tine şi să te apere aşa cum pot ei mai bine, pentru că tu meriţi toată protecţia lor. Te vom iubi mereu, bunicule. Mereu.