(London)Derry
sus Cronologie Istorie Troubles (London)Derry

 

 


 

Personalităţi

Derry/Londonderry - un oraş în conflictul din Irlanda de Nord

(London)Derry a fost încă de la început un punct fierbinte în ceea ce priveşte aşa numitele "Troubles" din Irlanda de Nord. Articolul de mai jos din ediţia online a "Neue Züricher Zeitung" din noiembrie 2000 şi versurile din coloana din dreapta încearcă să schiţeze o imagine reprezentativă a acestui oraş.

De ce "London" înainte de "Derry"?

Un punct fierbinte al «Troubles» pe drumul spre normalitate

Derry sau Londonderry: faptul că pe insula irlandeză nu se mai vorbeşte aproape decât de numele adevărat al celui de-al doilea oraş ca mărime din Ulster este un fapt care ne dă speranţe. Cetăţenii acestui oraş vor să lase în urmă aşa numitele «Troubles», aş cărui punct fierbinte se afla aici. Normalizarea situaţiei este dovedită şi de renovarea clădirilor vechi, precum şi de apariţia unor clădiri noi.

[articol scris de corespondentul nostru în Marea Britanie, Peter Gaupp]

Probabil că tocmai aţi trecut cu vederea numele locului de unde transmitem această ştire, aflat lângă data curentă. O astfel de atitudine ar fi sinonimă, în Irlanda, cu adoptarea unei poziţii politice. Mulţi cititori catolici, naţionalişti sau republicani, ar refuza să citească acest material din simplul motiv că îl consideră pe autorul articolului ca fiind un loialist sau unionist protestand. Dacă, în schimb, deasupra textului s-ar afla cuvântul «Derry», ar ieşi la iveală cealaltă prejudecată. Numele acestui oraş, al doilea ca mărime din Irlanda de Nord, este un fapt politic (vezi textul în chenar), iar dacă ziaristul străin va ţine să folosească versiunea oficială a numelui - Londonderry -, acest lucru îl va pune într-o ipostază destul de proastă. Vom folosi în cele ce urmează varianta scurtă, şi nu pentru că ţinem partea cuiva, ci pentru că este mai comodă.

Oraşul devenit atracţie turistică

«Bogside» şi «Bloody Sunday» - două nume care atrag atenţia oricărei persoane interesate cât de puţin de conflictul din Irlanda de Nord şi care marchează oraşul Derry cu stigmatul de punct fierbinte al «Troubles» din ultimile decenii. Cine soseşte însă în acest oraş într-o zi obişnuită de lucru, va vedea că acesta este un oraş muncitor, care cuprinde 100 000 de locuitori. Un vizitator neştiutor nu ar putea recunoaşte mai nimic din trecutul recent sângeros al câteva reminiscenţe stranii. În colţul de sud-vest al oraşului vechi se înalţă, în contrast izbitor cu catedrala de la sud-est, turnul de apărare al armatei, de care nu te poţi apropia şi care pare orb, în ciuda ochilor şi urechilor potenţate prin mijloace electronice, care pot ţine cu uşurinţă sub observaţie cartierul catolic Bogside, centru al neliniştilor. Mai jos, la marginea Bogside-ului, care, la începutul anilor şaptezeci reprezenta o «no-go area» chiar şi pentru armată, se află - alături de dărâmăturile unei case - zidul pe care stă scris, ca exemplu al frondei faţă de puterea britanică: «You Are Now Entering Free Derry». Iar culoarea cu care sunt scrise aceste cuvinte este împrospătată în fiecare an.

În cele mai noi ghiduri turistice, acest «monument al Free-Derry» este prezentat ca unul dintre atracţiile turistice ale oraşului. Cea mai mare atracţie rămânse însă încă  zidul perfect păstrat, lung de un kilometru şi jumătate şi care poate fi parcurs în întregime, care înconjoară oraşul vechi. Porţi uriaşe au închis mulţi ani de-a rândul accesul pietonilor în această zonă. Aceste porţi mai există încă, fiind deschise din 1995. Trecând pe sub o boltă idilică, deranjăm nişte liceeni îndrăgostiţi.

Colonie londoneză

Odată cu construirea zidului acum 400 de ani, oraşul Derry a devenit Londonderry. Înainte, pe dealul aflat în curbura râului Boyle nu se afla decât o mănăstire din secolul VI, care a fost distrusă în anul 1567 în confruntările dintre irlandezi şi forţele de ocupaţie britanică. În anul 1609, regele britanic Iacob I hotărât că era necesară colonizarea acestei părţi din Ulster pentru a reprima rebeliunile. City of London a fost oraşul în a cărui sarcină a căzut «plantation» (colonizarea). Breslele londoneze s-au ocupat de finanţarea şi organizarea acesteia, fondând în acest scop Irish Society, care mai există şi astăzi şi îşi utilizează fondurile pentru scopuri umanitare. Astfel, oraşele Coleraine şi Derry au intrat în administraţia directă a Irish Society, numindu-se de atunci înainte Londonderry; acestea erau centre comerciale şi baze militare pentru estul şi vestul spaţiului agricol colonizat, care a fost împărţit în doisprezece tranşe între anumite bresle, sub denumirea ulterioară de County Londonderry.

The Town I Loved So Well

 

In my memory I will always see
the town that I have loved so well.
After school played ball
by the gasyard wall
and we laughed through the smoke
and the smell.
Going home in the rain
running up the dark lane
past the jail and down behind the fountain.
Those were happy days
in so many many ways
in the town I loved so well.

 

In the early morning
the shirt factory horn
called women from the Creggan,
the Moor and the Bog
while the men on the dole
played the mother´s role
fed the children and then trained the dog.
And when times got tough
there was just about enough
but they saw it through without complaining.
For deep inside
was a burning pride
in the town I loved so well.

 

There was music there in the Derry air
like a language that we all
could understand.
I remember the day
that I earned my first pay
when I played in a small pick up band.
There I spent my youth
and to tell you the truth,
I was sad to leave it all behind me.
For I´d learnt about life
and I´d found a wife
in the town I loved so well.

 

But when I returned
how my eyes have burnt
to see how a town could be brought
to its knees
by the armed cars
and the bombed out bars
and the gas that hangs on
to every breeze.
Now the army´s installed
by that old gasyard wall
and the damned barbed wire
gets higher and higher.
With their tanks and their guns
oh my God what have they done
to the town I loved so well.

 

Now the music´s gone
but they carry on
for their spirit´s been bruised
never broken.
They will not forget
but their hearts are set
on tomorrow and peace once again.
For what´s done is done
and what´s won is won
and what´s lost is lost and gone forever.
I can only pray
for a bright brandnew day
in the town I love so well.

În 1619 a fost desăvârşit zidul de împrejmuire al oraşului Derry şi în curând, interiorul său s-a umplut de case şi de locuitori. Arhitectura este tipică pentru oraşele coloniale: un dreptunghi cu o piaţă centrală, cunoscută sub numele de Diamond, din care patru străzi principale pleacă în cruce spre cele patru porţi. În 1640, în Derry se aflau 500 de bărbaţi, număr insuficient pentru apărarea cetăţii, dar numărul locuitorilor acestui oraş era similar cu cel al oraşului Boston, o altă colonie britanică a vremii, care avea să cunoască o cu totul altă dezvoltare.

[începutul paginii]

Evenimentele-cheie din 1689

În 1688/89 s-au produs evenimentele care aveau să asigure oraşului Derry o poziţie-cheie în istorie, aşa cum o vedeau unioniştii nord-irlandezi: «the Great Siege», marele asediu. Contextul a fost disputa iscată între regele catolic detronat, Iacob II, şi perechea regală protestantă William III de Orania şi Maria II. Oraşul Derry a refuzat să servească drept garnizoană a lui Iacob, astfel încât, la 10 decembrie, 13 tineri au închis poarta de la est în faţa trupelor catolice. În lunile ce au urmat, acesta a fost locul în care s-a pus la adăpost majoritatea populaţiei din Coleraine şi de pe pământurile neapărate din spatele zidurilor. Când, la 21 aprilie 1689 a început asediul, numărul locuitorilor oraşului Derry, civili şi soldaţi, crescuse de la 2500 la de doisprezece ori mai mult.

Oraşul a rămas izolat de restul lumii peste trei luni de zile. Foametea, bolile şi uzul armelor au ucis cca. 3000 de soldaţi şi 7000 de civili. Condiţiile de capitulare, scrijelite pe o bombă trecută peste zid, au fost respinse de locuitorii oraşului asediat. În ziua de 28 iulie, vasele protestante au spart bariera de pe râul Boyle. La 1 august, trupele catolice care pierduseră la rândul lor 8000 de oameni, s-au retras. În anul ce a urmat, acestea au fost învinse în mod decisiv în Bătălia de la Râul Boyne.

Zidurile oraşului Derry au fost singurele din tot Ulsterul care au rezistat tuturor atacurilor din trecut şi viitor; acest fapt a dus la atribuirea apelativului de «The Maiden City», oraşul virgin. Protestanţii din Irlanda de Nord, mai ales cei aparţinând ordinului loialist de Orania şi variantei locale din Derry, aşa numiţii «Apprentice Boys», al căror nume aminteşte de tinerii care au închis porţile, au adus aceste evenimente din 1689 la rangul de mit; ele mai marchează şi astăzi mentalitatea locală, de care unioniştii nu se dezbară decât cu neplăcere, chiar şi după încheierea Acordului din Vinerea Mare.

[începutul paginii]

Pânză, emigranţi, escorte de război

În cele ce au urmat acestor evenimente, istoria oraşului Derry a fost mai liniştită, excepţie făcând rebeliunea irlandeză din 1798. În secolul al XVIII-lea, în oraş, la fel ca în întreg Ulsterul, prospera meşteşugul de fabricare a pânzei, care, în secolul XIX, odată cu introducerea maşinilor cu aburi, s-a transformat într-o adevărată industrie, care se ocupa mai ales cu exportul de cămăşi în întreaga lume. Ramuri secundare de producţie erau construcţia de vapoare şi distilarea de whisky. Portul Derry a crescut în importanţă. Vasele transatlantice transportau mai ales emigranţi irlandezi, de ordinul sutelor de mii. La întoarcerea din America, aceste vase erau încărcate cu lemn şi grâu. Datorită importanţei sale comerciale, Derry a prosperat şi de-a lungul secolul al XIX-lea, atunci când restul Irlandei suferea o cădere economică.

Poate tocmai acesta a fost motivul pentru care Derry nu a jucat un rol prea însemnat în războiul irlandez de independenţă. În ciuda faptului că catolicii formau în continuare majoritatea, oraşul Derry nu a aderat la noul stat independent, ci la provincia britanică Ulster. În Al Doilea Război Mondial, în care Sudul s-a păstrat neutru, acest oraş a jucat un rol important, datorită poziţiei sale din interiorul ţării, cu un port departe de zona de activitate a avioanelor nemţeşti. Structurile de pe ambele maluri ale râului Boyle au putut adăposti la un moment dat chiar 200 de vase de răboi. Derry a fost şi baza principală a escortelor destinate convoaielor transatlantice, iar de pe aeroporturile din vecinătate plecau la luptă avioanele anti-submarin. După intrarea în război, americanii şi-au stabilit aici prima lor bază din Europa, precum şi cea mai importantă staţie de telecomunicaţii marine de pe insulele britanice. Derry se afla în plin boom, fapt care nu era tot timpul pe placul apărătorilor moralei sale, pentru că miile de marinari de diferite naţionalităţi întreţineau o viaţă de noapte foarte agitată, demonstrând că fiicele Derry-ului nu prea luau în seamă atributul virginal al oraşului lor.

[începutul paginii]

«Duminica însângerată» şi consecinţele sale

În anul 1920, catolicii ocupaseră prin alegeri proporţionale pentru prima oară majoritatea fotoliilor din consiliului oraşului Derry. După împărţirea insulei, acest s-a renunţat rapid la acest tip de alegeri. Datorită principiului majoritar şi al unor manipulării neruşinate ale geografiei circumscripţiei electorale, protestanţii şi-au asigurat din nou supremaţia. Astfel, ca rezultat al alegerilor din 1967 s-au format 12 consilii orăşeneşti unioniste, votate de 8781 de alegători protestanţi şi 8 consilii naţionaliste, votate de 14 429 catolici. Noua mişcare catolică pentru apărarea drepturilor cetăţeneşti a ieşit în stradă. Nici o încercare de conciliere nu a avut o viaţă lungă, a urmat lupta, republicanii radicali au câştigat influenţă de partea catolicilor, iar Bogside a proclamat «Free Derry». În august 1969, intrarea forţelor armate britanice în oraş a fost resimţită de catolici ca fiind o uşurare, totuşi, după doi ani şi jumătate de la aceste evenimente, la data de 30 ianuarie 1972, paraşutiştii britanici, chemaţi la Derry pentru a pune capăt o demonstraţie a naţionaliştilor, au împuşcat 14 civili neînarmaţi.

Acest «Bloody Sunday» a devenit cel mai bun argument în favoarea înrolării în Armata Republicană Irlandeză (IRA), rămânând până în zilele noastre punctul de referinţă al mişcării republicane. După ce o primă investigaţie din anii şaptezeci nu a reuşit decât să muşamalizeze evenimentele în loc să le explice, din 1998 a fost demarată o nouă cercetare, prin care se speră o detaliere a faptelor deja cunoscute în ansamblu. Audierile publice au loc începând cu sfârşitul lui martie al acestui an în tradiţionala Guildhall, bombardată în 1972 de IRA de două ori. Această încercare, devenită aproape epică, de împăcare cu trecutul, care se va întinde şi de-a lungul anului viitor, nu va conduce probabil, acum, la trei decenii de la evenimente, la dispunerea luării unor măsuri disciplinare sau de pedeapsă; ea reprezintă însă un proces de purificare, care face mai uşoară anexarea catolicilor la nou-creata Irlandă de Nord.

Mult timp înaintea negocierilor de pace şi a Acordului din Vinerea Mare, spre sfârşitul anilor optzeci, cele două elemente ale populaţiei din Derry reuşiseră să ajungă la nişte forme civilizate de dispută politică . În cadrul consiliului orăşenesc, care din 1984 se numeşte - în contrast voit cu numele oficial - Derry City Council, răspunderea executivă este împărţită între ambele grupări confesionale, iar funcţia de primar este ocupată, prin rotaţie, atât de catolici, cât şi e protestanţi. În prezent, această poziţie este ocupată de un politician membru al Sinn Fein. În acest context, marşurile aşa numiţilor «Apprentice Boys» au decurs în ultimii ani - altfel decât cele ale ordinului de Orania din Portadown - fără mari incidente.

[începutul paginii]

«Renaissance City»

Un pretext solid pentru concilierea politică este avântul economic. Acesta a început în Derry, cu mobilizarea capitalului irlandezo-american şi a apariţiei unor firme americane precum Du Pont şi Seagate, în anul 1988 şi poate fi observat numai privind multitudinea de construcţii noi în oraşul vechi şi mai ales în afara zidurilor, de-a lungul râului Boyle. În 1993 a fost inaugurat un port mai mare şi mai adânc, în 1994, versiunea extinsă a City of Derry Airport, iar în partea de nord a oraşului, o şosea de centură traversează râul Boyle peste un pod de dimensiuni impresionante. În 1995 s-a deschis şi cel mai mare - la acea vreme - centru comercial din Irlanda de Nord, Boyleside, în exteriorul zidurilor oraşului, pe care le pune acum în umbră. În interiorul zidului estic se construieşte în prezent Millennium Complex, cu teatru şi galerie de artă. Organele administrative ale oraşului s-au mutat în anul 1996 într-o clădire nouă de birouri. Turiştii pot afla informaţii despre istoria oraşului Derrys la Tower Museum din colţul de nord-vest al oraşului vechi; acest muzeu a fost premiat pentru modul extrem de dinamic în care îşi prezintă informaţiile.

Multe s-au schimbat aşadar în acest oraş care în anul 1981 constata că aproape o treime din centrul său fusese distrus de bombe sau părăsit de teama unor noi atentate teroriste, fiind lăsat în paragină. Un aşa numit «Inner City Trust» s-a impus din acel an şi a susţinut permanent de atunci lucrările de restaurare. Totuşi cât de mult mai trebuie recuperat, indiferent de cât de înfloritoare este această Renaştere a oraşului, este demonstrat de faptul că Derry-ul continuă să aibă, în ciuda creşterii peste media înregistrată la nivelul întregii Irlande de Nord a locurilor de muncă în decursul ultimului deceniu, o rată de şomaj de 9,9 procente, în septembrie 1999, cifră care este cu mult mai mare decât media în provincia Ulster (6,4 procente). Este de asemenea de deplâns faptul că «Troubles» au dus la o separare confesională puternică a populaţiei, tendinţă care s-a făcut remarcată peste tot în Irlanda de Nord. Este totuşi mai important faptul că disputele din acest oraş minunat s-au calmat, altfel decât în locuri precum Belfast şi South Armagh, unde terorismul doar hibernează, locuitorii oraşului Derry pierzându-se cu firea doar când este vorba de varianta "corectă" a numelui acestuia.

[începutul paginii]

«Stroke City»

Numele unei localităţi ca fapt politic: Cine se apropie de acest oraş pe şosea, poate vedea din maşină panouri pe care numele «London», parte a denumirii oficiale a oraşului Londonderry, este şters sau acoperit cu vopsea de naţionaliştii militanţi. Deseori însă, loialiştii înverşunaţi au făcut tocmai contrariul: ei au făcut să dispară partea cu «Derry». În forma sa galeză, «Doire» - Derry, înseamnă - cât de nevinovat! - "dumbrava cu stejari".

Înainte de «Troubles», când era totuna dacă spuneai «Derry» sau «Londonderry», aceste cuvinte neavând încă nici o conotaţie politică, atât catolicii cât şi protestanţii foloseau fără probleme forma mai veche şi mai scurtă. De atunci, mai ales prezentatorii emisiunilor radiofonice, care nu doresc să aibă probleme cu nimeni, se află în faţa unei mari dileme. Mulţi dintre aceştia rezolvă această dilemă cu ajutorul armei hiper-corectitudinii, apelând la conjuncţia "sau"; oraşul se numeşte astfel «Derrysaulondonderry», pronunţat dacă se poate dintr-o singură suflare. Alţii, mai glumeţi, au găsit o formă scurtă şi neutră: «Stroke City», "Oraşul lui SAU".

[trad. din: Peter Gaupp, "Neue Züricher Zeitung" online, www.nzz.ch, 20 noiembrie 2000]

[începutul paginii]

 

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode

        


Această pagină web cu privire la educaţia politică a fost concepută de agora-wissen, "Gesellschaft für Wissensvermittlung über neue Medien und politische Bildung" (GbR) din Stuttgart. Pentru întrebări şi sugestii cu privire la conţinutul acestei pagini vă rugăm să ne contactaţi.