Este mai uşor să construieşti o punte peste oceanul ce desparte două continente, decât să treci peste prăpastia ce desparte doi indivizi sau două popoare.

Resping ideea de violenţă, pentru că binele obţinut prin mijlocirea acesteia nu este de durată; în schimb, răul provocat de violenţă este de durată.

Violenţa este arma celor slabi; non-violenţa este arma celor puternici.

Principiul non-violenţei este supus probei atunci când se confruntă cu violenţa.

Nu există decât o singură cale de a obţine independenţa prin non-violenţă: dacă murim, vom trăi, dacă ucidem, niciodată.

Pot să-mi închipui un bărbat înarmat până în dinşi, care, în sufletul său, este totuşi un laş,...adevărata non-violenţă este imposibilă dacă omul nu este lipsit de orice teamă.

Non-violenţa, în forma ei dinamică, înseamnă suferinţă conştientă. Ea nu presupune să plecăm capul în faţa voinţei celor ce ne asupresc, ci să ne măsurăm, cu toată fiinţa noastră, cu voinţa tiranului.

Un Satyagrahi (adept al non-violenţei) şi-a luat adio de la teamă. El cutează să se încreadă în duşman. Chiar dacă duşmanul îl dezamăgeşte de douăzeci de ori, Satyagrahi este gata să se mai încreadă în el pentru a douăzeci şi una oară.

Credinţa mea în principiul non-violenţei mă obligă să fiu foarte hotărât. Nu mai rămâne loc pentru laşitate sau slăbiciune.

În cazul celor care fac uz de forţă mai există speranţa că ei vor găsi într-o bună zi calea spre non-violenţă, lucru care nu este valabil şi în cazul celor laşi.

Lumea se sprijină pe piatra de temelie a Satya, a adevărului. Asatya, neadevărul, mai înseamnă şi "ceea ce nu există"; iar Satya, adevărul mai înseamnă "ceea ce există". Dacă neadevărul nu e nici măcar existent, nici victoria acestuia nu este posibilă. Iar adevărul nu poate fi distrus niciodată, el fiind "ceea ce există". Aceasta este, pe scurt învăţătura Satyagrahaei.

Umilinţa unui Satyagraha nu cunoaşte însă limite. El nu lasă să îi scape nici o ocazie pentru a face o comparaţie binevoitoare şi nu se lasă descurajat de faptul că cineva l-ar putea considera laş... De aceea, el este politicos cu toată lumea, câştigând astfel opinia publică de partea cauzei sale.

Perseverenţa constă în a ne impune în mod voluntar în vederea acceptării de bunăvoie de către alte persoane a viziunii noastre.

Opoziţia nu poate fi civilă decât atunci când este sinceră, atentă, reţinută şi niciodată provocatoare. Ea trebuie să se sprijine pe un principiu bine înţeles, ea nu trebuie să aibă toane, şi - mai ales - nu trebuie să conţină la bază intenţii mârşave sau ură.

Opoziţia civilă este un drept înnăscut al tuturor cetăţenilor. Când cineva se dezice de acest drept, acesta nu mai poate fi considerat o fiinţă umană.

Iubirea nu cere nimic, ea oferă. Iubirea suferă, ei nu-i pare niciodată rău de nimic şi nu se răzbună.

Un lucru a săpat rădăcini adânci în sufletul meu: credinţa că morala stă la baza tuturor lucrurilor şi că adevărul este substanţa întregii moralităţi. Astfel că adevărul a devenit singurul meu scop. El a devenit din ce în ce mai important pentru mine, iar sensurile pe care i le-am dat au devenit din ce în ce mai largi.

În ceea ce mă priveşte, mă consider incapabil de a urî vreo fiinţă de pe acest pământ. Disciplina şi rugăciunile m-au ajutat ca de peste patruzeci de ani să nu mai urăsc pe nimeni. Ştiu că aceasta este o sarcină incredibilă, cu toate acestea o duc la capăt cu toată umilinţa.

Viaţa mea este un întreg indivizabil iar activităţile mele se întrepătrund unele pe celelalte; toate izvorăsc din iubirea mea neostoită pentru oameni.

Pentru a putea recunoaşte spiritul universal şi omniprezent al adevărului, trebuie să fi capabil să iubeşti cea mai neînsemnată creatură - pe tine însuţi.

Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi totuşi este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui.

Chiar şi cel mai mic neadevăr îl strică pe om, la fel cum o picătură de otravă poate strica un lac întreg

Trei sferturi din toate neînţelegerile vor dispărea de pe faţa pământului dacă ne vom pune în locul duşmanilor noştri şi le vom înţelege punctul de vedere. Atunci vom deveni deîndată una cu ei, sau vom ne vom gândi cu îngăduinţă la ei.

M-am dus într-o zi la Pretoria la un frizer englez. Acesta a refuzat să mă tundă. Am fost profund jignit, dar mi-am cumpărat mai apoi imediat o foarfecă şi mi-am tăiat singur părul în faţa oglinzii. Am reuşit mai mult sau mai puţin să îmi scurtez părul din faţă, în ceea ce priveşte ceafa, a fost un dezastru. Prietenii de la tribunal s-au tăvălit de râs. "Ce s-a întâmplat cu părul dumneavoastră, Gandhi? Vi l-au mâncat şoarecii?" "Nu. Frizerul alb n-a vrut să se coboare într-atât încât să-mi atingă părul negru", le-am zis. De aceea am preferat să mă tund singur, indiferent cât de puţin m-aş pricepe." Acest răspuns nu i-a surprins pe prietenii mei. Nu se putea imputa nimic frizerului pentru că refuzase să mă tundă. El şi-ar fi pierdut clienţii dacă ar fi servit vreo persoană de culoare. Noi (indienii) nu le permiteam frizerilor noştri să-şi servească fraţii intangibili. Am plătit preţul pentru această atitudine în Africa de Sud - şi nu numai odată, ci adeseori, iar convingerea că acest lucru era o pedeapsă pentru proprile noastre păcate m-a împiedicat să mă enervez.

A nesocoti o singură fiinţă înseamnă să nesocoteşti forţele divine, aducând stricăciuni astfel nu doar acestei fiinţe, ci, prin ea, întregii lumi.