Cu roba încheiată la toţi nasturii şi o şapcă de culoare închisă peste părul alb ca neaua, arhiepiscopul Desmond Tutu se adresează opiniei publice cu cuvinte dure: el nu a luptat zeci de ani de-a rândul împotriva tiraniei pentru a se supune acum unui alt fel de tiranie. Aşa i-a informat acest membru al clerului pe toţi cei care aşteptau în faţa Teatrului Naţional din Pretoria să bată ora adevărului în Africa de Sud. Mânia arhieiscopului fusese stârnită de vechi camarazi – foştii luptători pentru libertate din Congresul Naţional African (ANC), deveniţi astăzi stăpâni absoluţi în ţară.

Înainte de a prelua frâiele puterii în anul 1994, ANC-ul reuşise să obţină, după negocieri strânse cu reprezentanţii regimului alb, ca faptele prin care au fost încălcate drepturile omului în perioada Apartheidului să fie analizate de un comitet independent. Pentru a evita ca justiţia să fie doar de parte celor de partea cărora se aflase victoria finală, cei care îşi recunoşteau faptele urmau a rămâne nepedepsiţi, în libertate. Acum însă, patru ani mai târziu, părinţii spirituali ai acestei comisii, într-un acord straniu cu foştii opresori, nu doreau să mai ia în considerare adevărurile aflate de instituţia condusă de Tutu. Cu doar puţine ore înainte de înmânarea raportului comisiei către preşedintele Nelson Mandela, ANC-ul a încercat să împiedice în justiţie publicarea.

[începutul paginii]

În acest document de 3500 de pagini, constituit în urma audierii a 20 000 de victime şi urmaşi ai acestora, vina pare să cadă mai ales asupra poliţiştilor, soldaţilor şi politicienilor din fosta guvernare Apartheid – dar şi asupra ANC-ului şi a altor grupări de rezistenţă. Astfel, conform ANC, lupta dreaptă dusă împotriva regimului nedrept a fost şi ea incriminată. Faptul că pe parcursul acestei lupte au avut de suferit şi civilii este regretabil, dar în vreme de război acest lucru nu poate fi considerat a fi o încălcare a drepturilor internaţionale ale omului - astfel s-a exprimat ANC-ul.

Prin urmare, partidele de toate orientările, atât albii cât şi negrii, au contestat rezultatele muncii depuse de Comisie. În loc să aducă pacea asupra naţiunii, aceştia au creat noi fronturi. În ceea ce privea ANC-ul, încercarea de a impune prin decizie juridică lui Tutu şi echipei sale o dezbatere cu privire la legitimitatea propriilor acte de violenţă săvârşite, a avut ca rezultat o scădere a credibilităţii acestuia. Richter Wilfred Thring nu s-a asociat însă cu ANC-ul şi a a permis publicarea raportului, fără alte întârzieri sau intervenţii ale cenzurii. "Un triumf al adevărului şi al drepturilor omului" - astfel a fost considerat raportul de către colaboratorii entuziaşti ai lui Tutu.

Cu detalii consemnate cu acribie, ei au adus la lumină, după cum s-a exprimat expiscopul "întreaga nemernicie" de care pot fi capabili oamenii: torturarea unor aşa-zişi terorişti cu saci uzi şi cu electroşocuri, aşa-zisele sinucideri, duşmani ai regimului aruncaţi de la ferestre după ce fuseseră interogaţi de poliţie, despotismul şi sângele rece al comandourilor ucigaşe ale statului, care beau bere lângă rugurile pe care încă ardeau trupurile victimelor lor.

Doar o mică parte din acest catalog de fapte abominabile este ocupat de critica adusă metodelor de rezistenţă ale ANC. Totuşi, funcţionari cu rang înalt din cadrul ANC precum şi membri ai guvernului actual au fost învinuiţi a fi fost de acord cu torturarea şi executarea unor persoane din propriile rânduri învinuite de trădare, precum şi cu atentatele cu bombă ce au avut ca ţintă sfera civilă. Nici simbolul feminin al luptei de eliberare nu a fost scutit de învinuirile Comisiei, cuprinse în raport: Winnie Madikizela-Mandela nu a reuşit să convingă Comisia cu ocazia audierii sale bine pusă în scenă de la finele anului trecut de nevinovăţia sa. 18 cazuri de grave lezări ale drepturilor omului, dintre care 8 crime, sunt puse pe seama fostei soţii ale lui Nelson Mandela şi a grupei de bătăuşi a acesteia, aflate sub protecţia măştii unui inocent club de fotbal. "Cei care nu erau de acord sau se delimitau de politica lui Madikizela-Mandela şi a clubului erau consideraţi a fi spioni, vânaţi şi ucişi", după cum se scria în raport. Şi pentru că "mama naţiunii" nu a cerut să fie amnistiată, i se va deschide dosar penal.

[începutul paginii]

Predecesorul lui Mandela, Frederik Willem de Klerk, ultimul preşedinte alb al ţării, a reuşit în schimb să şteargă cu cerneală neagră anumite pasaje incomode cu privire la activităţile sale. La fel ca majoritatea colegilor sale de partid, purtători de răspundere politică, el s-a distanţat de faptele comise de regimul condus de el, afirmând că nu ar fi aflat de ele decât după comiterea lor. Dar Tutu nu s-a dat bătut: "Până la urmă şi numele lui va ieşi la iveală."

Raportul Comisiei nu a izbutit să aducă la lumină decât o mică parte din adevărurile despre acea perioadă, în care culoarea pielii era singurul factor care putea decide asupra libertăţilor. Prea multe cereri de amnistiere nu au fost încă prelucrate, prea puţine lucruri se cunosc despre adevărata structură de conducere a Apartheidului şi aproape toate documentele incriminatoare au fost distruse încî dinaintea predării puterii de către serviciul militar şi de securitate a statului.

De aceea Africa de Sud nu se află încă decât la începutul procesului de conciliere cu trecutul. Vice-preşedintele Thabo Mbeki a criticat vineri modul în care urmează a se conduce verificările pe viitor. Fostul conducător din exil al ANC şi succesor desemnat al lui Mandela a apreciat că Comisia procedează într-un mod cu totul eronat în ceea ce priveşte evaluarea rezistenţei. Doar Mandela, care se va retrage după alegerile din primăvară, şi-a demonstrat din nou măreţia: acum, toţi cetăţenii din Africa de Sud sunt în sfârşit "cu adevărat liberi".

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode