|
|
|
Ca o cruce purpurie se ridică Desmond Tutu, episcopul anglican al oraşului Johannesburg, deasupra miilor de oameni adunaţi. "Libertate, libertate", dă el tonul participanţilor negri adunaţi la o ceremonie de pomenire a morţilor pe stadionul prăfuit din Kwathema, cartier în care locuiesc numai oameni de culoare, la est de Johannesburg. Episcopul mic de statură, cu părul grizonat şi cu voce pătrunzătoare nu se sfieşte să provoace guvernul alb şi pe şeful acestuia, Pieter Willem Botha. Tutu a fost primul negru desemnat episcop al bisericii anglicane, în cel mai important district al acesteia, la Johannesburg. În lunile ce tocmai au trecut, el s-a transformat din ce în ce mai mult vocea negrilor. El a înlocuit încă de mult timp imaginea-simbol a conducătorului organizaţiei de studenţi ucis în 1977, Steve Biko. Se pare că preşedintele alb Botha a început deja să se teamă de adversarul său din rândul clerului. De aceea a refuzat propunerea episcopului, de a discuta împreună posibilităţile unei delimitări a războiului interrasial. El a declarat că este în principiu de acord să discute cu orice persoană dispusă să renunţe la violenţă sau la dezordine civilă; 19 august este data la care se va întâlni cu o delegaţie din partea bisericii anglicane, astfel încât Tutu este liber să facă parte din această delegaţie. Majoritatea negrilor admiră curajul "locţiitorului" Tutu, totuşi mulţi susţinători ai ANC-ului radical îl critică pe acesta, pentru că predicile sale care încurajează non-violenţa nu au avut ca rezultat încă nimic concret pe calea obţinerii de drepturi politice egale pentru negri. "Mă mir că tinerii din Africa de Sud ascultă de cineva ca mine", susţine episcopul. "Faptul că nu putem arăta rezultatele acţiunilor noastre ne subminează credibilitatea."
Se pare că această clipă a venit deja. Nici Vorster nu făcuse uz de posibilitatea de a negocia cu unul din conducătorii negrilor, o persoană care ştia să vorbească pe înţelesul albilor. Tutu, acum în vârstă de 53 de ani, este fiu de profesor. El a fost directorul şcolii metodiste din Klerksdorp, Transvaal şi a trecut mai târziu în rândul clerului bisericii anglicane. Familia sa locuia într-o casă lipsită de electricitate, care dispunea totuşi, pentru cei cinci locatari ai săi, de trei camere cu toaletă şi apă curentă. Mama sa contribuia şi ea la bugetul familiei, lucrând ca menajeră pe la familiile de albi. După ce a fost superintendent la Johannesburg şi episcop la Lesotho, în anul 1978 Tutu a fost numit secretar general al Consiliului Bisericilor din Africa de Sud (SACC), care număra nu mai puţin de 13 milioane de membri – o poziţie care i-a conferit şi o oarecare greutate politică: în cadrul SACC sunt reprezentate 23 de biserici şi 11 congregaţii religioase. Tutu s-a folosit de poziţia dobândită pentru a protesta împotriva segregării rasiale. "Nu printr-o reţea de interdicţii şi legi am devenit om în sensul profund al cuvântului, ci prin faptul că am trăit într-o societate cu adevărat liberă", a spus Tutu. Anii petrecuţi în Anglia l-au marcat pe acest om al bisericii plin de temperament. Oriunde ar apărea, el ştie cum să se pună în cea mai favorabilă lumină. El îşi farmecă audienţa printr-o retorică vie şi colorată de o gestică bogată. Când, în octombrie trecut, acest laureat al Premiul Nobel a fost aplaudat la scenă deschisă de colaboratorii săi din Consiliul Bisericilor, primul lucru pe care a înţeles să le spună a fost o glumă: "Soţia mea a înnebunit. De curând mi-a spus că nu s-ar mira dacă într-o bună zi s-ar trezi că lângă ea doarme Papa." Excelenţa Sa, "comediantul Domnului", aşa cum mai este el denumit din pricina tendinţei sale de a acorda un rol important punerii în scenă a discursurilor sale, are umor şi carismă. Episcopul Tutu şi-a făcut loc deseori, în straiele sale bisericeşti de mătase şi încălţat cu mocasini eleganţi italieneşti, în sânul maselor, aruncându-se ocrotitor peste victimele linşajului. Când episcopul, care se bucură de un trai luxuriant, asemeni albilor aflaţi pe poziţii înalte (după cum comentează duşmanii săi), le vorbeşte negrilor, ei îl ascultă: "Voi nu sunteţi acei sub-oameni la care v-au degradat albii. Să nu credeţi asemenea mârşăvii!"
Preşedintele Botha îşi consideră adversarul "un tribun demagog în straie episcopale". Popularitatea sa l-ar fi protejat până acum pe Tutu: încă dinaintea declarării stării excepţionale, guvernul a reuşit să interzică prin decret oponenţilor sistemului să ia parte la întruniri, să fie citaţi şi să călătorească. Tutu a fost nevoit de două ori să îşi predea paşaportul: în 1980, după ce îi chemase pe danezi la boicotarea cărbunelui provenit din Africa de Sud şi în 1981, când, în timp ce se afla într-o călătorie în Europa şi în SUA, el a cerut instituirea unor sancţiuni economice împotriva statului Apartheid. Prin apariţia sa hotărâtă din ultimile săptămâni, Tutu a reuşit să câştige mai multă popularitate decât însuşi Gatsha Buthelezi, şeful tribului Zulu, altfel şi el, un personaj foarte îndrăgit. Acest lider al celei mai mari grupări etnice din Africa de Sud, care s-a declarat în favoarea unor compromisuri, susţine o "politică a lucrurilor posibile", respingând boicotul ca mijloc de şantaj. Pentru că strategiile de acest fel nu fac altceva, după cum argumentează Tutu, decât să se întoarcă din nou în defavoarea negrilor.
|
|
Teme:
Drepturile omului I
Personalităţi I Democraţie I
Partide
I Europa I
Globalizare
I
Naţiunile Unite
I Durabilitate
|
