|


| |
|

|
Viaţa
şi activitatea lui Desmond Tutu
Desmond Mpilo Tutu
s-a născut la data de 7 octombrie 1931 la Klerksdorf, un oraş
de mineri aflat la 120 de mile vest de Johannesburg. La doisprezece ani,
el s-a mutat împreună cu familia la Johannesburg, unde şi-a câştigat
primii bani vânzând alune în staţiile de autobuz şi ca caddy
pe terenurile de golf.
De fapt, Desmond Tutu îşi dorise întotdeauna să devină
medic, dar familia lui nu putea să îşi permită acest
lucru, astfel încât Desmond a călcat pe urmele tatălui său,
devenind profesor. De abia îşi începuse activitatea didactică
când guvernul sudafrican a promulgat o lege conform căreia elevii
de culoare urmau să primească o educaţie inferioară
celei primite de albi. |
Tutu, care îşi dorea ca elevii săi să
devină odată adulţi liberi şi independenţi, care să
gândească şi să ia decizii cu capul lor, trebuia astfel conform
legii să limiteze în mod intenţionat cunoştinţele elevilor
săi. Acest lucru i s-a părut de neînchipuit, astfel încât s-a decis
să se facă preot.
|
Episcopul Tutu
a vorbit în numele tuturor bisericilor din Africa de Sud când s-a
declarat împotriva Apartheidului, aşa cum fusese denumită
politica inumană a segregării rasiale practicată de
guvern. Apartheidul fusese introdus în anul 1948 de către Partidul
Naţional, pentru ca cei 4,5 milioane de albi să-şi poată
asigura puterea de influenţă asupra celor 23 de milioane de
cetăţeni de culoare.
|
|
Informaţii
despre Apartheid şi Africa de Sud mai puteţi găsi
şi în cadrul complexului tematic Drepturile Omului, la
capitolul
Apartheid |
|
Negrii primeau o educaţie mai proastă,
ei au fost izolaţi în aşa numitele homelands, nu se puteau
deplasa sau întruni liber şi puteau fi închişi fără a
beneficia de un proces drept. În plus, ei trebuiau să poarte permanent
asupra lor un document de identitate, în care erau trecute aproape toate datele
lor personale.
În anul 1984,
Tutu a obţinut Premiul Nobel pentru Pace,
ca recunoaştere pentru meritele sale în lupta non-violentă de
eliberare a majorităţii negre opresate din Africa de Sud. În
discursul său de mulţumire, el a chemat la pace, iubire şi
fraternitate între toate popoarele lumii, şi nu doar între
popoarele aflate pe teritoriul Africii de Sud. El a păstrat această
idee neclintită până astăzi (spre
discursul de acceptare al Premiului Nobel).
 |
Când, în 1986, a fost
numit arhiepiscop, cea mai înaltă funcţie în Biserica
Anglicană, sărbătoarea a fost şi mai mare. Dar
momentul culminant - şi nu doar al vieţii lui Tutu - a fost cu
siguranţă desfiinţarea Apartheidului la începutul anului 1990
şi primele alegeri generale din anul 1994, cu care ocazie bunul
prieten al lui Tutu, Nelson
Mandela, a fost ales primul preşedinte de culoare din istoria
Africii de Sud. Nelson
Mandela a fost cel care l-a rugat pe Tutu în anul 1995 să preia
conducerea Comisiei pentru Adevăr şi Reconciliere. Această
Comisie fusese creată pentru a depăşi în mod comun trecutul
otrăvit al Africii de Sud, iar ideea centrală a fost că fără
iertare nu poate exista un viitor. |
Comisia avea sarcina de a strânge dovezi cu
privire la actele de încălcare a drepturilor omului din Africa de Sud pe
timpul Apartheidului dintre anii 1960 şi 1994 şi de a amnistia acele
persoane care îşi recunoşteau de bună voie faptele săvârşite.
Şi după sfârşitul Apartheidului şi după introducerea
procesului de reconciliere în Africa de Sud, Tutu s-a impus pe tot cuprinsul
lumii pentru drepturi egale pentru toate popoarele, exercitându-şi
puterea de influenţă în multe situaţii conflictuale.
Alte informaţii:
|
Pe pagina scurtă
biografie veţi găsi un
tabel cu cele mai importante date din viaţa lui Tutu. |
Importanţei
lui Tutu
în lupta împotriva Apartheidului îi este dedicat şi un alt
text. |
[începutul
paginii]
|