Davos 1998
sus Davos 1998 1984 1985

 

 


 

Personalităţi

Interviu cu episcopul Desmond Tutu la Forumul Economic Mondial de la Davos (1998)

În fond, am fost invitat aici pentru a vă vorbi puţin despre Africa de Sud şi mai ales despre  vor allem in bezug auf die Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere, al cărei preşedinte sunt.

Să luăm ca exemplu afirmaţia că piaţa este o entitate care are de-a face cu cererea şi oferta. Totuşi multe ţări occidentale se caracterizează prin supraproducţie – o supraproducţie în domeniul produselor agricole – şi pentru că sunt de părere că acest lucru va avea consecinţe asupra preţurilor care vor scădea, ele preferă să arunce la gunoi aceste produse. Dar între timp, milioane de oameni mor de foame, şi atunci ceva trebuie să fie greşit în tot acest calcul. Este imposibil ca următoarea afirmaţie să fie etică: vrem să stabilizăm preţurile pe cheltuiala oamenilor şi vom ajunge noi undeva, pentru că acesta este un univers moral.

[începutul paginii]

Aceasta nu ar trebui să condamne fără excepţie toţi oamenii. Unii oameni se îmbogăţesc, alţii sărăcesc. Şi iarăşi trebuie să spun că ceva trebuie să fie greşit în tot acest calcul, pentru că mulţi devin milionari speculând, nu muncind, neschimbând produse. Aceştia sunt bani care par a veni din eter, iar băncile care au permis oamenilor să câştige la bursă milioane de bani de hârtie, fără să producă în schimb nimic palpabil, dau faliment unele după altele.

Când luptam împotriva Apartheidului, am încercat întotdeauna să găsim strategii non-violente, iar una din cele mai eficiente strategii de acest fel a fost când am cerut lumii să nu mai investească, să aplice sancţiuni, iar eu am fost unul dintre promotorii acestor cereri. Din această cauză, ţara mea şi multe altele din întreaga lume şi-au bătut joc de mine, botezându-mă "Mister Sanctions". Acum că ne-am atins ţelul, şi anume răstunarea Apartheidului şi crearea unei societăţi normale pentru ţara noastră, avem nevoie de investiţii. Economia noastră trebuie să crească, pentru că ne confruntăm cu moştenirea teribilă a Apartheidului. De aceea bat eu acum lumea spunând: v-am rugat să ne ajutaţi retrăgându-vă investiţiile şi aplicând sancţiuni. Ajutorul vostru ne-a condus spre succes. Vă mulţumim. Acum vă rugăm să ne ajutaţi din nou, pentru ca acest succes să fie unul de durată. Investiţi — iar acum aş prefera să-mi schimbaţi porecla în "Mister Investment".

(râde) Toate acestea nu a rată decât că nu se ascund multe lucruri în spatele discursurilor nobile susţinute de unii dintre reprezentanţii pieţei libere. Pentru că, până la urmă, mulţi vor să trăiască exploatându-i pe alţii. Ei vor să se ducă în acele părţi ale lumii, în care oamenii sunt plătiţi cu salarii de nimic, umilitoare. Ei susţin că există oameni care au nevoi mai modeste decât alţii. Dar noi vrem să fim acceptaţi aşa cum suntem. Noi nu am luptat în Africa de Sud doar pentru libertate politică. Noi am luptat şi pentru respectarea înaltelor valori morale, pentru că oamenii sunt mai importanţi decât obiectele, decât profitul. Iar profiturile obţinute de pe urma tranzacţiilor cinstite sunt "mult mai bune".

[începutul paginii]

Rezultatul unei situaţii în care se respectă drepturile omului, asemănătoare cu cea de la această oră din Africa de Sud, este o stabilitate mai mare. Dar în situaţia în care oamenii continuă să fie trataţi ca ultimile gunoaie, această stabilitate nu este decât o iluzie. Pentru că într-o zi, aceşti oameni se vor răscula. Aceasta este dilema, ba chiar un fel de schizofrenie. Exstă o parte din om care vrea să facă un lucru, iar cealaltă vrea să facă altceva, vezi Doamne mai pragmatic. Din fericire, în Africa de Sud există persoane care amintesc guvernului permanent de faptul că "lumea a sprijinit lupta noastră pentru că voi eraţi superiori din punct de vedere moral." Mandela, oamenii te ţin icoană, o icoană a bunătăţii şi al măreţiei. Oamenii nu te văd neapărat ca pe un om politic, ci ca pe cineva care s-a impus pentru morală şi pentru valorile etice. Te rugăm să nu-ţi distrugi acest capital moral. Sunt oameni în ţara noastră care, de exemplu în contextul vânzării de arme către diverse ţări, îşi ridică vocea atunci când au senzaţia că guvernul ignoră măsurile pe care pretinde a le apăra. Faptul că există oameni care să ridice vocea. Cu toţii suntem de acord că există ambivalenţe – că viaţa este mult mai compexă de atât şi că nu pot fi oferite numai răspunsuri simple.

Cred că nu ar trebui să fim pesimişti şi să renunţăm. Sunt convins că acesta este un univers moral, în care bunătatea continuă să fie importantă. Adevărul este important. Corupţia este importantă. Zic, iar noi toţi am văzut de ce anumite instituţii financiare din Tailanda şi Indonezia au fost spulberate. Pentru că au nesocotit regulile eticii. În ceea ce mă priveşte, nu mă tem că am putea deveni la un moment dat o societate imorală din pricina globalizării. Nici un director de firmă nu vă va spune că doreşte să încalce drepturile omului. De ce? Pentru simplul fapt că îi este teamă că ar putea fi văzut de oameni cu ochi mai puţin buni.

Şi din punctul meu de vedere, fiecare dintre noi simte un fel de simpatie pentru ceva ce ne-a fost adus aproape, faptul că suntem creaţi pentru altceva, că suntem într-adevăr creaturi ale transcedentalului. Bunătatea, dragostea, empatia, mila nu sunt pentru cei slabi. Acestea sunt lucrurile pe care şi le doreşte până la urmă lumea. Şi din acest motiv, tinerii ar putea avea rolul unor trupe de pace. Tineri, care nu au obligaţia lucrează în tot soiul de locuri ciudate, doar pentru că se încred în bunătatea umană. Pentru că au credinţa că este posibil ca lumea să se elibereze de flageluri precum sărăcia şi războiul. Ei viseasă vise. Ce lume îngrozitoare ar mai fi aceea în care visele nu ar mai avea nici o importanţă? Unde Beethoven nu ar mai fi important şi oamenii nu s-ar mai interesa decât de cât se poate câştiga de pe urma lui.

[începutul paginii]

Am sărăci îngrozitor dacă nu ar mai exista legi şi reguli. Dacă ar domni legea junglei de a mânca sau a fi mâncat, supravieţuirea celui mai puternic. Aceasta nu este lumea pe care şi-o închipuie majoritatea dintre noi. De aceea, oamenii sunt traşi la răspundere. La asta m-am referit când spunea că în fond, nu mi-e teamă: până la urmă, binele va învinge. Acesta este lucrul pe care ni l-am tot repetat când luptam împotriva Apartheidului. Guvernul Apartheid părea să dispună de întreaga putere – forţele armate, cele de securitate, iar noi nu aveam altă putere decât cea de a ruga lumea să ne vină în ajutor. Dar chiar şi atunci, când opresiunea îşi atinsese apogeul, ne-am spus că vom învinge. Vom învinge, pentru că bunătatea este mai puternică decât opusul ei. Şi de aceea, lumea întreagă ar trebui să treacă de partea ei. De partea valorilor spre care tinde majoritatea oamenilor.

Până la urmă vor recunoaşte chiar şi companiile petroliere că este mult mai bine să fie de partea oamenilor, pe partea dreptăţii, a libertăţii, refuzând să-şi mai plece capul în faţa celor puternici. În faţa celor puternici care nu sunt puternici decât preţ de o clipă, pierzându-se mai apoi în negura istoriei.

[începutul paginii]

 

TemeDrepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode

        


Această pagină web cu privire la educaţia politică a fost concepută de agora-wissen, "Gesellschaft für Wissensvermittlung über neue Medien und politische Bildung" (GbR) din Stuttgart. Pentru întrebări şi sugestii cu privire la conţinutul acestei pagini vă rugăm să ne contactaţi.