|
|
|
Încă de la începutul anilor 70, preotul Desmond Tutu începuse să atragă atenţia asupra situaţiei din Africa de Sud. La conferinţe, în predicile sale, în cadrul vizitelor sale în străinătate, în articole – Tutu s-a folosit de toate ocaziile pentru a demonstra cât de rău, imoral, diabolic şi contrar Evangheliei lui Iisus Christos era ideologia Apartheidului. Când, în 1975, Tutu a devenit decanul Johannesburgului, el a scris o disperată scrisoare către primul ministru de la acea vreme, Vorster, pentru a-i atrage atenţia asupra situaţiei tensionate, chiar explozive, din Africa de Sud. Scrisoarea nu a fost luată în seamnă, iar situaţia din Africa de Sud s-a înrăutăţit cu fiecare zi mai mult. Tutu a recunoscut încă devreme că guvernul alb nu avea de gând să negocieze şi că singura cale viabilă de a răsturna Apartheidul era presiunea exercitată din afară. Numirea sa în funcţia de secretar general al Consiliului Bisericii din Africa de Sud, în care erau reunite aproape toate bisericile din această ţară, i-au deschis lui Tutu porţile către lume, asigurându-i greutatea politică atât de necesară. Bucurându-se de susţinerea episcopilor celorlalte biserici, el şi-a permis să cheme populaţia din Africa de Sud la revoltă şi străinătatea la boicot economic. Ca recunoaştere a meritelor sale în luptă, în anul 1984 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace, fapt care a adus Africa de Sud în vizorul internaţional şi care i-a conferit lui Tutu şi mai multă greutate şi posibilităţi de acţiune [spre discursul de acceptare al Premiului Nobel de către Tutu]. La mijlocul anilor 80, în Africa de Sud au avut loc mişcări cu caracter de război civil, guvernul reacţionând prin declararea stării de necesitate şi trecând sub interdicţie toate organizaţiile anti-Apartheid. Acesta a fost actul prin care Apartheidul a fost condamnat la moarte. Mulţumită activismului neîncetat al lui Tutu, presiunea exercitată de sfera internaţională asupra Africii de Sud sub formă de sancţiuni şi boicoturi devenise enormă – iar drumul de escaladare a Apartheidului către o Africă de Sud democrată fusese deschis. Dar ce i-a fascinat pe oameni – atât negri cât şi albi – la Tutu, ce i-a adus atâta ascultare şi respect în toată lumea? De ce a fost Tutu atât de deosebit faţă de alţi lideri ai negrilor? Un factor esenţial a fost cu siguranţă faptul că era "orb la culoare sau rasă". Ca preot, Desmond Tutu se preocupase încă din anii 60 cu "teologia neagră", conform căreia Dumnezeu a venit pe lume ca om, şi nu ca animal sau ca o altă vieţuitoare. Prin urmare, omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, indiferent de culoare sau rasă. Această teorie implică două lucruri: pe de o parte, ea poate fi înţeleasă ca o teorie a eliberării, care motivează cu argumente teologice lupta împotriva Apartheidului. Pe de altă parte, această teorie mai presupune şi că toţi oamenii, indiferent de culoare sau rasă, sunt egali. Tutu a subliniat mereu faptul că, în ceea îl priveşte, lupta împotriva Apartheidului nu îi priveşte numai pe negri, ci şi pe albi. Pentru că reconcilierea nu este posibilă decât între egali. Atâta vreme cât negrii nu vor fi liberi, nici albi nu vor putea fi liberi, pentru că ei vor trăi mereu cu teama de oamenii de culoare. Premisa pentru pace şi democraţie în Africa de Sud este în consecinţă ca negrii să îşi redobândească demnitatea. începutul paginii]începutul paginii]Ceea ce l-a deosebit pe Tutu de ceilalţi lideri negri, deseori radicali, a fost faptul că lui îi păsa şi de soarta albilor. El a fost mai moderat decât ceilalţi conducători, ştiind să vorbească şi pe limba albilor. Astfel, el nu a câştigat doar mulţi susţinători din rândul negrilor, care se identificau în sufletele lor cu dorinţa lui Tutu de a crea o naţiune-curcubeu în Africa de Sud, în care toţi oamenii să trăiască în pace. El a câştigat şi acceptul şi credibilitatea populaţiei albe din Africa de Sud şi din străinătate, devenind unul din puţinii parteneri negri de discuţie şi de negociere. Dragostea lui Tutu, egală pentru toţi oamenii, este motivată încă din copilăria sa. Când, la paisprezece ani, zăcea bolnav de tuberculoză într-un spital, el a primit vizite zilnice, timp de doi ani de zile, din partea preotului alb Trevor Huddleston. Alte evenimente-cheie, care au marcat destinul lui Tutu, au fost cu siguranţă şi perioadele pe care acesta şi le-a petrecut în Anglia, pe parcursul cărora el a fost tratat pentru prima dată de albi ca o fiinţă umană şi nu ca un simplu negru, fapt care i-au dat speranţă şi putere pentru a continua lupta pentru realizarea "naţiunii-curcubeu", Africa de Sud. De o importanţă majoră a fost şi convingerea lui Tutu că aceste transformări se pot petrece în mod paşnic, non-violent. Tutu a exploatat toate mijloacele rezistenţei non-violente. Protestele, demonstraţiile, anunţurile, neascultarea civilă şi chemările la boicot au făcut parte din repertoriul său care s-a dovedit până la urmă extrem de eficient. Chiar şi în cele mai întunecate momente, când totul părea a fi fără speranţă, el a rugat populaţia de culoare să nu facă apel la violenţă. El s-a distanţat permanent de atacurile violente ale negrilor, subliniind faptul că violenţa negrilor nu este cu nimic diferită de cea a albilor. Şi cu toate că acest lucru l-a făcut să rămână deseori singur, pierzându-şi susţinătorii - mai ales în ultimile zile ale Apartheidului, poziţia sa consecventă i-a adus, pe lângă recunoaşterea sub forma Premiului Nobel pentru Pace, un canal deschis spre sferele internaţionale, lucru care s-a dovedit esenţial în lupta împotriva Apartheidului. Ceea ce i-a fascinat mereu şi continuă să îi fascineze pe oamenii albi şi negri deopotrivă la Desmond Tutu este personalitatea sa incredibilă. Tutu, care nu măsoară decât 1,60 m, este recunoscut ca un predicator sclipitor din şcoala veche africană, dar şi ca orator talentat şi negociator iscusit; el este văzut ca un "comediant al Domnului", care are grijă să descrunte frunţile în cele mai tensionate momente, dar şi un ascultător bun şi sensibil. Carismei sale, precum şi dragostei sale neclintite pentru oameni, Tutu îi mulţumeşte popularitatea sa, în faţa căreia chiar şi guvernul Africii de Sud, al cărui duşman cel mai mare a fost el, şi-a pierdut orice putere. Desmond Tutu considera că adevărata sa chemare este de a reconcilia popoarele din Africa de Sud. Pentru a-şi atinge acest ţel, el a fost gata să plătească cu propria-i viaţă. Dar această luptă încrâncenată a meritat. Astăzi, Apartheidul a rămas doar o amintire, iar Africa de Sud beneficiază de un guvern negru, ales în mod democratic. Piatra de temelie pentru reconcilierea popoarelor a fost pusă de Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere, al cărei preşedinte Desmon Tutu continuă să se implice şi astăzi pe tot cuprinsul lumii pentru apărarea drepturilor omului.
|
|
Teme:
Drepturile omului I
Personalităţi I Democraţie I
Partide
I Europa I
Globalizare
I
Naţiunile Unite
I Durabilitate
|
