D@dalos - Personalităti: Bonhoeffer - Context istoric

Personalităţi

Contextul istoric: Dictatura nazistă

Când Adolf Hitler a devenit cancelar al Reich-ului la data de 30 ianuarie 1933, el îşi atinsese ţelul urmărit încă de la mijlocul anilor douăzeci. Partenerii naţionalişti conservatori de la guvernare credeau că îl vor putea controla după principiul "îmblânzirii" şi al "încadrării". Hitler însă le-a demonstrat contrariul, devenind în curând dictator şi Führer. Dictatura nazistă a luat amploare şi avea să marcheze timp de doisprezece ani lungi istoria Germaniei şi, în final, şi a lumii. Dar cum a fost posibil aşa ceva? Pentru a găsi un răspuns, trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra anilor dinaintea preluării puterii de către partidul naţional-socialist. Eşecul Republicii de la Weimar este şi el parte al istoriei nazismului.

Eşecul Republicii de la Weimar

Germania pierduse Primul Război Mondial. Odată cu această înfrângere a căzut şi Imperiul German. Revoluţia din 1918/1919 a dat naştere Republicii de la Weimar, prima formă statală democratică pe pământ german. Care erau şansele, pericolele şi limitările acestui stat tânăr, care nu părea să fie sortit unui eşec atât de rapid?

Noua Constituţie democratică garanta tuturor cetăţenilor săi drepturi egale şi securitate socială. Totuşi, încă de la început, ea a fost întâmpinată de criticile decise ale formaţiunilor de dreapta şi de stânga. Polarizarea politicii interne şi consecinţele războiului încărcau mult Republica. Tratatul de Pace de la Versailles din vara lui 1919 trecuse vina pentru declanşarea Primului Război Mondial în sarcina exclusivă a Germaniei. Rezultatul a fost că Germania a pierdut multe teritorii, fiind obligată să plătească şi daune de război. Naţionaliştii germani, conservatorii şi mai târziu şi naziştii s-au folosit de acceptarea "Dictatului de Pace" pentru a crea agitaţie împotriva Republicii. Inflaţia de la începutul anilor douăzeci a făcut oamenii şi mai nesiguri. "Germanul", care nu învăţase niciodată că democraţia înseamnă şi capacitatea de a face compromisuri sociale şi politice, nu a reuşit să-şi dezvolte im simţ al răspunderii pentru stat şi Constituţie. El a rămas un simplu supus, nefăcând tranziţia la rangul de cetăţean, lipsit de orice curaj civil.

După o scurtă fază de stabilizare de la mijlocul anilor douăzeci, Republica a dovedit că nu putea face faţă provocărilor crizei economice mondiale de la sfârşitul deceniului. Şomajul şi criza socială erau în floare. Această Republică neiubită a fost aşadar măsurată după competenţele sale din domeniul social. Iar problemele sociale au zdruncinat serios stabilitatea politică, polarizarea politică internă fiind în creştere.

În această situaţie de criză, partidele democrate au cedat, neputându-se apăra de duşmanii Republicii. Naziştii au repurtat succese electorale de proporţii. Partidele civile şi de stânga s-au ferit să preia puterea politică, dovedindu-se şi incapabile de a forma coaliţii stabile. Fără o majoritate parmalentară şi sprijinindu-se pe ordonanţele de urgenţă ale preşedintelui, Germania a început să fie condusă din 1930 de "cabinete prezidiale". Încă dinaintea ascensiunii la putere a lui Hitler se trecuse deja spre un sistem autoritar. Deficitul democratic se arată aici în incapacitatea reprezentanţilor aleşi de popor, de a prelua răspunderea şi de a încheia compomisuri.

Democraţia a cedat până la urmă fiind abandonată de înşişi oamenii. Prea puţini erau gata sau aveau curajul să se angajeze pentru bunul mers al instituţiilor din care făceau parte. Majoritatea germanilor se orienta politic după un sistem valoric autoritar, iar convigerile de sorginte rasistă şi antisemită erau larg răspândite.

Nazismul

Ideologia nazistă poate fi redusă la trei concepte de bază: rasă, spaţiu şi Führer. O formă socială de existenţă umană pervertită la lupta interrasială. Obiectivul fiecărei rase şi a luptei sale socio-darwiniste este, conform acestei ideologii, dominaţia lumii. Iar rasa ariană, sub conducere germană, are misiunea de a purta această luptă. Premisa unei lupte victorioasă era capacitatea de a dispune de un Lebensraum - un spaţiu vital suficient. "Evreii din toată lumea" şi "bolşevismul" s-au contopit, în acest sens, în "bolşevismul evreiesc". Aceşti inamici principali trebuiau exterminaţi fizic. Şi pentru a urmări acest scop, propria rasă – comunitatea populară - trebuia să se păstreze pură, ba chiar să fie "cultivată" pentru a obţine performanţe cât mai bune. Ideea exterminării s-a întors însă şi înspre interior. În ceea ce îi privea pe adversarii politici şi pe bolnavii "nedemni de viaţă", aceştia au fost "extirpaţi". Acest val de exterminări îndreptat atât împotriva duşmanilor din interiorul, cât şi exteriorul comunităţii populare a însufleţit spiritul nazist. În fruntea acestei mişcări s-a aflat, fără îndoială, Führer-ul, Adolf Hitler. El era ultima instanţă. Dorinţa lui era lege. Actorii subordonaţi se închesuiau în a fi pe placul lui şi se întreceau în ascultare.

Comunitatea populară desemna comunitatea cu valenţe mitologică a germanilor, un concept născut dintr-o ideologie socială mai veche şi din ideile săpătorilor de tranşee din Primul Război Mondial. Prin acest concept urmau a fi depăşite diferenţele politice şi sociale ale Republicii de la Weimar. Modelul călăuzitor era comunitatea idealizată, solidată şi bazată pe principiile rasiale solide ale vechilor germani. Ideologia comunitară organică, opusă pluralismului mecanic, raţional şi orientat după scop a îndeplinit o funcţie importantă în acapararea puterii de către regimul totalitar nazist. Atât duşmanii politici cât şi cei "de rasă" (evreii, ţiganii, slavii), cât şi persoanele care "stricau poporul" (bolnavi fizic sau psihic – mai târziu chiar şi din rândurile propriilor soldaţi şi arienii care nu păreau dispuşi să se conformeze şi să se sacrifice orbeşte) au fost excluşi din această comunitate populară, fiind persecutaţi şi în final, ucişi.

Imperiul nazist s-a impus definitiv încă din vara lui 1934. Sub pavăza îndoielnică a legalităţii, opozanţii politici au fost dezafectaţi, iar toate instrumentele puterii statale au fost trecute sub control. Peste tot părea să fie valabilă starea excepţională. Drepturile constituţionale fundamentale (libertatea de opinie, de asociere şi de întrunire) au fost scoase din uz, iar democraţia şi pluralismul au fost distruse. Obiectivul principal al revoluţiei naţional-socialiste era penetrarea totală a statului şi societăţii, până în străfundurile sferei private.

Violenţele şi propaganda, dar şi "succesele" repurtate la nivelul politicii externe, precum şi economia mondială, care părea să îşi revină, au consolidat această "revoluţie naţională". Hitler îşi dorea războiul, pregătindu-se de el prin reînarmare şi prin lupta împotriva duşmanilor din interior ai comunităţii populare. Mai întâi, ei au fost excluşi din viaţa socială, politică, economică şi culturală a comunităţii populare, iar mai apoi au fost exterminaţi. Discriminarea, despărţirea, excluderea şi decimarea urmau a asigura puritatea propriei rase. Primii afectaţi au fost bolnavii, germanii ne-arieni, evreii germani şi oponenţii politici. Interzicerea căsniciilor, sterilizările, boicoturile, interzicerea activităţii lucrative, stigmatizarea, limitarea treptată a drepturilor civile, violenţa sub formă de maltratări şi până la încarcerarea şi asasinarea acestora în lagărele de concentrare înfiinţate încă din 1933 sunt doar câteva din mijloacele folosite de nazişti. Antisemitismul nazist a introdus, pe lângă excluderea din societate a evreilor şi eliminarea lor şi o etapă intermediară, cea a ghetourilor. Pe timpul războiului, exterminarea i-a vizat însă mai ales pe evreii ne-germani, pe slavi şi pe "bolşevici". Şi toate acestea au fost posibile pentru că majoritatea populaţiei se închina unei ideologii străine de orice formă de toleranţă, pluralism, omenie şi non-violenţă. Iar societatea nu a dovedit decât prea puţine cazuri de curaj civil şi rezistenţă, aşa cum a fost cel al lui Dietrich Bonhoeffer.

[începutul paginii]

Teme: Drepturile omului  I Personalităţi  I Democraţie  I Partide I Europa I Globalizare I Naţiunile Unite I Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode

Această pagină web cu privire la educaţia politică a fost concepută de agora-wissen, "Gesellschaft für Wissensvermittlung über neue Medien und politische Bildung" (GbR) din Stuttgart. Pentru întrebări şi sugestii cu privire la conţinutul acestei pagini vă rugăm să ne contactaţi.