Acest capitol reprezintă o încercare de a schiţa pe scurt istoria şi dezvolarea Apartheidului. Încă de la început ne confruntăm cu unele probleme. Ce este Apartheidul? În ce condiţii putem vorbi despre existenţa Apartheidului? O altă problemă este evaluarea factorilor cei mai importanţi din dezvoltarea acestui concept: care au fost factorii care au condus Apartheidul în direcţia cunoscută de noi astăzi?

Noţiunea de "Apartheid" nu a fost inventată de naţionaliştii africaans odată cu câştigarea alegerilor în anul 1948. Multe din politicile rasiale adoptate de guvernele care s-au succedat după momentul 1948  fuseseră anunţate încă din deceniile anterioare prin prisma segregaţionismului, naţionaliştii dând amploare, înăsprind şi radicalizând conţinuturile mai vechi.

[începutul paginii]

Primele indicii cu privire la apariţia rasismului sud-african au apărut probabil odată cu colonizarea regiunii Cap de către membrii Companiei Olandeze a Indiilor de Est în cea de-a doua jumătate a secolului XVII. Această companie avea trei tipuri de angajaţi: aşa numiţii "cetăţeni liberi", sclavii şi străinii ("boşimanii şi hotentoţii"). La acea vreme nu se formase încă grupul albilor sau al europenilor. Tendinţa companiei, pe parcursul secolului XVIII, de a nu recruta decât angajaţi albi, a avut rolul de a consolida conştiinţa acestora de apartenenţă la o "familie" separată care s-a impus deasupra apartenenţei la sfera mai largă a angajaţilor companiei sau a "cetăţenilor liberi". Cu timpul s-a format şi o ierarhie socială, la al cărei vârf se aflau angajaţii companiei şi "cetăţenii liberi", baza inferioară fiind constituită din negri şi sclavi.

Fără îndoială că identitatea grupării albe s-a hrănit şi din sursele religioase. Această grupare considera că civilizaţia se bazează pe creştinismul "alb" şi pe o educaţie elementară. În consecinţă, albii (creştini) se considerau superiori "păgânilor" de culoare.

Odată cu abolirea sclaviei, îngrijorătoare pentru o mare parte din albi, prin apariţia elitelor britanice în regiunea Cap şi a bandelor de negri, între anii 1837 - 1846 cca. 10.000 de persoane s-au mutat mai la nord, respectiv nord-est, înfiinţând acolo republicile africaans Transvaal (1852) şi Oranje (1854), în care sentimentul de superioritate al albilor şi-a înfipt rădăcinile în legislaţia electorală: doar albii aveau drept de vot!

[începutul paginii]

În discuţia noastră cu privire la originile rasismului din Africa de Sud nu ne-am concentrat până acum decât asupra perspectivei africaans, membrii acestei populaţii fiind cei care au marcat în mod definitoriu Apartheidul secolului XX. Pentru a obţine o imagine completă ne vom îndrepta acum atenţia asupra teritoriului britanic Natal, în care scoţianul Sir Theophilus Shepstone intenţiona să creeze, în funcţia sa de Secretar de Stat pentru problemele băştinaşilor, o delimitare teritorială clară a negrilor de albi, pentru a contracara astfel cultura neagră - mai slab dezvoltată, cu cea a a albilor, mai pregnantă.

Conflictele dintre forţele de ordine africaans şi triburile de negri, precum şi măsurile de ordin legislativ din Natal-ul britanic şi din cele două state aficaans, Transvaal şi Oranje, au pus aşadar bazele unei politici radicale de segregare în Africa de Sud, aşa cum a decurs ea de la începutul secolului XX.

Spre sfârşitul secolului XIX, în munţii din regiunea Witwatersrand din zona Johannesburg-ului de mai târziu au fost descoperite primele zăcăminte de aur care, alături de zăcămintele de diamante, au provocat un proces enorm de transformare economică în Africa de Sud. Până la mijlocul secolului XX, Africa de Sud s-a transformat dintr-un stat în exclusivitate agricol într-unul minier şi industrial. În căutarea unui loc de muncă, albi - în cea mai mare parte africaans săraci şi negri au început să se strângă în regiunea din jurul oraşului Johannesburg.

[începutul paginii]

Pentru dezvoltarea politicilor segregaţioniste, procesul sud-african de urbanizare şi industrializare a avut un rol decisiv. Pentru că în zona "Rand-ului", tinerii africaans — caracterizaţi de o mentalitate provincială şi de sentimentul de superioritate rasială — s-au văzut deodată nevoiţi să facă faţă concurenţei acerbe a maselor de negri care îşi vindeau foarte ieftin forţa de muncă. În viaţa economică sud-africană nu s-a format niciodată o clasă muncitorească comună pentru albi şi negri. Muncitorii africaans cereau salarii mai mari decât negrii şi, în loc să lupte cot la cot cu aceştia pentru o creştere generală a salariilor, ei au încercat să obţină de la sindicate şi parlamentari garanţia unor drepturi privilegiate, pe baza simplului fapt că erau albi.

În 1910, odată cu înfăptuirea Uniunii statelor sud-africane, doar bărbaţii albi au primit drept de vot. Această perioadă din istoria Africii de Sud poate fi considerată ca fiind aceea în care s-a stabilit ideologia fundamentală cu privire la politica de segregare rasiale şi în care parlamentul sud-african a început să o codifice în cadru legal.

[începutul paginii]

Numărul uriaş de legi şi reglementări care au fost adoptate în decursul a celor opt decenii de Apartheid se în cadrează în patru categorii mai largi.

1. Scăderea suprafeţelor agricole şi problemele enumerate mai sus (industrializare şi urbanizare) au favorizat segregarea teritorială.

2. În paralel s-a încercat promovarea segregării în domeniul economic.

3. În strânsă legătură cu segregarea domeniului economic a fost discriminarea pa locuitorilor de culoare.

4. De abia la sfârşitul anilor 20 au fost luate şi unele măsuri legislative care aveau ca scop segregarea în ceea ce privea viaţa privată.

[detalii şi  informaţii suplimentare despre legile Apartheid se află în capitolul Componentele regimului Apartheid]

[începutul paginii]

Politica de Apartheid practicată de Partidul Naţional odată cu preluarea puterii în anul 1948 este prezentată în cele ce urmează:

În perioada de guvernare a premierilor Malan (1948-1954) şi Strijdom (1954-1958), administraţia Africii de Sud a avut ca obiectiv promovarea "Wit baasskap", a supremaţiei omului alb în viaţa cotidiană şi politică. Toate cutumele şi convenţiile din practica anterioară a politicii segregaţioniste au luat, în această perioadă, forma unor legi apartheidiste. Acesta a fost punctul culminant al aşa numitului "petty" Apartheid, al "micului" Apartheid, vestea despre măsurile luate întru discriminarea populaţiei ne-albe depăşind graniţele ţării.

Segregarea rasială a avut prioritate şi în perioada următoare, marcate de urcarea în fotoliul de prim-ministru a lui H.F. Verwoerd (1958-1966). O parte din teritoriul ţării urma a se transforma în state independente, aşa numitele homelands, astfel putând fi puse bazele unei Africi de Sud mai mici, dar bogate şi exclusiv albe. Totuşi rezultatele nu au fost cele pe care le spera Verwoerd: problema milioanelor de negri care trăiau în oraşe şi refuzul sferei internaţionale de a recunoaşte aceste homelands au încurcat socotelile guvernului sud-african. Criticile internaţionale s-au înmulţit considerabil pe timpul guvernării lui Verwoerd, fapt lipsit însă de consecinţe notabile. Au fost făcute unele corecturi mai degrabă "cosmetice", nemaivorbindu-se astfel de "Apartheid", ci de o "dezvoltare separată". "Departamentul pentru problemele băştinaşilor" şi-a schimbat numele în această perioadă, devenind "Departamentul pentru cooperare şi dezvoltare".

[începutul paginii]

Perioada de guvernare a primului ministru Vorster (1966-1978) a fost caracterizată de o creştere a izolării Africii de Sud. În 1976 a avut loc răscoala negrilor de la Soweto, de lângă Johannesburg, coloniile foste prietene, Angola şi Mozambic, transformându-se şi ele în adversari ai regimului şi declarând război Africii de Sud. Pentru a ieşi din această izolare, guvernul a purces la primele negocierii cu persoanele de culoare, abrogând în 1974 majoritatea legilor emise de "petty" Apartheid.

[începutul paginii]

Acesta a fost sfârşitul politicii de Apartheid. În cele ce au urmat a fost concepută o nouă Constituţie menite să reprezinte o Africă democratică care aparţinea tuturor locuitorilor săi. În aprilie 1994, la primele alegeri generale la care au putut participa toţi cetăţenii sud-africani, Nelson Mandela a fost ales preşedinte.

[începutul paginii]

[Mai multe informaţii cu privire la sfârşitul Apartheidului se află pe pagina Abolirea Apartheidului?; celelalte capitole tratează aspecte precum mişcarea de rezistenţă şi situaţia din Africa de Sud astăzi]

[Autori: Ragnar Müller / Marija Ugarkovic]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode