Componentele regimului Apartheid (IV): Discriminarea economică

în aceşi timp în care cererea de forţe de muncă ne-albe era în plină creştere şi, la fel, şi dorinţa de a duce o viaţă separată de cea a majorităţii negre, au fost create unele legi care veneau să garanteze segregarea rasială în sfera economică.

O funcţie-cheie a avut "Mines and Works Act" din 1911, care excludea persoanele de culoare dintr-o serie de activităţi ("job reservation"). Prin "Mines and Works Amendment Act" din 1926, guvernul a încercat să promoveze specialiştii albi şi "coloraţi", acordându-le doar acestora diplome şi certificate, nu însă şi negrilor şi indienilor. Împreună cu "Apprenticeship Act" din 1922, care reglementa situaţia ucenicilor, precum şi a altor prevederi, "Mines and Works Amendment Act" "rezerva" ocupaţiile mai pretenţioase exclusiv pentru albi. Un exemplu în acest sens sunt Căile Ferate din Africa de Sud.

[începutul paginii]

Modificarea numărului angajaţilor în funcţie de rasă, 1924-1933

Ieşit din uz pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conceptul de "job reservation" a cunoscut o adevărată renaştere la sfârşitul anilor 50. Sub însemnul unei economii aflate în creştere rapidă în anii 60 şi  70, guvernul alb s-a văzut nevoit să cedeze în faţa presiunilor industriei în direcţia unei relaxări a "Colour Bar", a delimitărilor rasiale din economie: boom-ul economic însemna presupunea un număr crescut de forţe de muncă calificate, care nu puteau proveni doar din segmentul alb al populaţiei sudafricane.

Legile adoptate la începutul secolului XX aveau menirea de a garanta că muncitorii albi nu aveau de suferit din pricina concurenţei negrilor care constituiau o mână de lucru ieftină. În acelaşi timp, ele urmau să dea mână liberă exploatării nelimitate a negrilor, interzicându-le acestora să formeze sindicate, luându-le dreptul la grevă şi de autonomie tarifară. În acest context este interesant faptul că proprietarii de întreprinderi cereau să se pună capăt acestor discriminări din câmpul muncii.

[începutul paginii]

În vara anului 1978 (...) întreprinzătorii din industria fierului şi oţelului a reuşit să convingă sindicatele să renunţe la criteriul culorii pielii în procesul de ocupare a forţelor de muncă. În acelaşi timp, influenta "Uniune a Camerelor de Comerţ din Africa de Sud" a chemat restul branşelor din economie să urmeze exemplul oţelăriilor şi să desfiinţeze princpipiul discriminării rasiale. În plus, şefii Camerelor de Comerţ au cerut recunoaşterea sindicatelor negrilor ca parteneri tarifari cu drepturi depline. Într-adevăr: întreprinzătorii au fost primii care au luptat pentru drepturile sindicale (...).

Pentru sindicatele albilor, această atitudine a fost şocantă (...). Şeful de sindicat Arrie Paulus a promis chiar că el şi camarazii lui "va lupta împotriva trădării căruia i-a căzut pradă omul alb până la ultima picătură de sânge".

[din: Erich Wiedemann, "Wir reiten, bis wir im Blut versinken", Rassenstaat Südafrika, Hamburg 1981, 44-45]

[începutul paginii]

Exemplu de salarii lunare — Mina de cărbune din Rietspruit

Categorii de posturi:

[din: Südafrikanische Digest, Nr.15/1987, 9]

[începutul paginii]

[Alte componente ale regimului Apartheid: Homelands, Clasificare, Societate, Politică]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode