Patriarhul deţinea autoritatea absolută asupra membrilor familiei sale. Soţia îi purta numele şi locuia pe pământurile sale. Ea numea cu apelativul "Ba’al" (stăpân). În cele zece porunci, femeia este enumerată alături de alte proprietăţi ale bărbaţilor precum sclavii, sclavele, vitele şi măgarii (Exod 20:17), la fel şi copiii, fiii fiind totuşi preferaţi ca moştenitori şi urmaşi. În schimb, tatăş îşi putea vinde fiica ca sclavă sau prostituată.

Bărbatul se bucura de o libertate sexuală deplină, nu însă şi femeia. El putea să îşi mai ia şi alte femei pe lângă soţia legitimă. Fiii celoralte femei şi ale prostituatelor puteau să fie recunoscuţi de către tată şi să dobândească toate drepturile părintelui lor dacă soţia legitimă nu reuşise să-i ofere acestuia nici un urmaş de sex bărbătesc. În cazul în care un bărbat murea fără să lase în urmă un fiu ajuns la vârsta majoratului, văduva trebuia să ia de soţ pe unchiul sau fratele soţului, pentru ca proprietăţile acestuia să rămână în cadrul tribului. Rolul femeii de mamă era totuşi foarte respectat. Femeile mai puteau dobândi şi un alt statut înalt, anume cel de preotese ale zeiţelor fertilităţii. Odată cu apariţia religiilor monoteiste, aceste culturi au dispărut aproape cu totul.

Conform obiceiurilor, odată ce se sfârşea războiul, bărbaţii ce aparţineau tribului învins erau ucişi, iar femeile acestora violate sau făcute sclave, astfel încât forţa lor productivă (munca) şi cea reproductivă (naşterea de copii) să fie folosită în avantajul propriului trib.

[Autoare: Dorette Wesemann, Redactare: Ragnar Müller]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode