|
|
|
Istoria mişcării feministe Începuturile – Declaraţiile drepturilor femeilor De abia spre sfârşitul secolului XVIII, în societatea burgheză s-au făcut auzite şi primele voci care revendicau drepturi egale pentru femei. Acest lucru a avut mai multe cauze. În primul rând, Declaraţia Drepturilor Omului, elaborată pe baza dreptului natural în Franţa şi Statele Unite, au făcut ca şi femeile să emită pretenţia unor drepturi egale. Prin dezvoltarea activităţii capitaliste de producţie, locul de muncă şi cel de domiciliu au devenit entităţi din ce în ce mai diferite. Iar acest lucru a condus la o redefinire a diviziunii muncii între sexe. Femeia se definea în mod primar ca soţie şi mamă, a cărei muncă în cadrul familiei făcea posibil şi consolida succesele extra-domestice ale bărbatului. "Familia" a devenit astfel un spaţiu de comunicare socială şi de reproducere aflat în afara sferei profesionale, rezervată exclusiv soţilor şi copiilor acestora. Femeile au fost "scutite" de munci, sarcina lor fiind în schimb să transforme familia într-un loc de refugiu privat şi intim, care să completeze în mod armonios lumea exterioară a activităţii lucrative, concurenţiale şi centrate în jurul puterii şi a banilor. Societatea burgheză nu permitea femeilor să devină concurente directe în cadrul procesului de producţie. Ele erau excluse de la multe decizii de ordin economic, politic şi chiar şi privat. Femeile aveau posibilităţi limitate de educaţie, nu dispuneau de bunurile lor, nu puteau semna contracte şi nici nu puteau să lucreze fără consimţământul soţului lor. În divorţuri şi în hotărârile judecătoreşti cu privire la custodia copiilor, femeile erau dezavantajate în mod clar. În acelaşi timp, femeile care munceau primeau cele mai mici salarii şi erau exploatate la maximum. Această situaţie generală a constituit sursa din care s-au născut primele revendicări publice pentru dobândirea de drepturi şi posibilităţi egale pentru femei. Franţa: "Declaraţia drepturilor femeii şi ale cetăţencei" Femeile au jucat un rol important în procesele de schimbare socială din Franţa secolului XVIII. Revoltele care izbucneau în Franţa pe timpul foametei erau conduse în mod tradiţional de către femei. Femeile ăşi creaseră o nişă socială în care puteau exercita o oarecare influenţă culturală, economică şi politică. La Paris, breslele precupeţelor şi ale spălătoreselor erau temute pentru puterea lor de expresie. Multe femei au luptat cot la cot cu bărbaţii lor pe baricade în timpul Revoluţiei Franceze. Totuşi, dorinţa lor de a fi considerate egalele bărbaţilor nu s-a împlinit. Femeile au rămas în afara drepturilor proclamate.
Ea a trimis această declaraţie Adunării Generale spre ratificare. Declaraţia a trezit interes atât în Franţa cât şi în străinătate. În plus, ea a mai elaborat şi un "Contract social între bărbat şi femeie" (analog textului lui Rousseau, "Contrat Social"). De Gouges dorea să înlocuiască căsătoria cu un contract bazat pe drepturi egale. În ceea ce o privea, femeia era deosebit de importantă prin simplul fapt că acesteia îi revenea sarcina de a naşte copii. De aceea, ea a atribuit femeii ca mamă drepturi speciale. Cu aceste idei revoluţionare ea a contestat concepţiile lui Rousseau şi ale adepţilor lui, precum şi ale conducătorilor Revoluţiei. Pentru că aceştia consideraseră că rolul biologic al femeii o excludea pe aceasta în mod automat de la orice activitate politică publică. Olympe de Gouges a fost executată de regimul revoluţionar al terorii în anul 1793. Pe cât se consolida mai mult societatea burgheză, pe atât păreau femeile să-şi piardă din drepturi. În acelaşi an, Adunarea Generală a scos în afara legii cluburile femeilor apărute după Revoluţie, emiţând şi o lege care le acestora să se întrunească. Şi pentru că afinităţile femeilor erau împărţite între diferite partide şi grupuri de interese, ele nu au putut să se impună în mod unitar pentru drepturile lor. Aşa au eşuat toate speranţele lor de a fi considerate egalele bărbaţilor. "Declaraţia drepturilor femeii şi ale cetăţencei" a zăcut multă vreme neobservată prin arhive, nefiind inclusă pe lista oficială a documentelor vremii. De abia odată cu apariţia mişcării feministe ea a fost redescoperită şi confirmată în statutul ei de document istoric unic şi valoros. SUA: "Declaration of Sentiment" În 1848, în localitatea Seneca Falls din statul New York, Elizabeth Cady Stanton şi Lucretia Mott au organizat o conferinţă pe a cărei ordine de zi s-a aflat pentru prima dată discriminarea femeilor. Majoritatea femeilor de la acea întrunire se implicaseră deja mai înainte în mişcarea pentru drepturile negrilor. Mişcarea anti-sclavagistă a ascuţit conştiinţa femeilor care şi-au dat seama acum că şi ele erau discriminate. Adeptele mişcării pentru drepturile femeii cereau, printre altele:
"Declaration of Sentiment" se
sprijinea — la fel ca "Declaraţia drepturilor femeii şi ale cetăţencei"
a lui De Gouges — pe Declaraţia
de Independenţă de la 1776. Această declaraţie era îndreptată
împotriva dominaţiei bărbaţilor din toate domeniile vieţii.
Acest text se baza pe premisa că toţi bărbaţii şi
femeia se nasc cu aceleaşi drepturi asupra vieţii, libertăţii
şi fericirii şi că garantarea acestor drepturi inalienabile ar
trebui să constituie singurul scop legitim al statului. Toate legile care
obligau femeile să adopte o poziţie subordonată au fost declarate
ilegitime. În plus, au mai fost elaborate doisprezece rezoluţii în care
se cereau drepturi egale pentru femei în context privat, religios, economic
şi politic. Cu toate că atât declaraţia cât şi autoarele ei au avut de îndurat în cele ce au urmat remarci sarcastice şi interpretări nedrepte, acest moment constituie începutul mişcării feministe din SUA, care a intrat în lupta pentru impunerea drepturilor femeii mult mai devreme decât cele de pe continentul european şi care a deţinut cu siguranţă o funcţie exemplară. [Autoare: Dorette Wesemann, Redactare: Ragnar Müller]
|
|
Teme:
Drepturile omului I
Personalităţi I Democraţie I
Partide
I Europa I
Globalizare
I
Naţiunile Unite
I Durabilitate
|
