Sfârşitul anilor şaizeci a fost perioada de glorie a mişcărilor studenţeşti pentru pace. Studenţii scriau manifeste şi de rezoluţii, discutau şi demonstrau împotriva "mucegaiului vechi de o mie de ani" din universităţi, împotriva filistinilor şi pentru autodeterminare. Studentele active în aceste organizaţii îşi aduceau contribuţia la acţiunile acestei noi mişcări gătind pentru colegii lor, bătând la maşină manuscrisele acestora şi având grijă de copii. Când studentele au încercat să atragă atenţia asupra aceastei distribuţii nedreapte a sarcinilor, ele au fost desfiinţate de către colegii lor de sex masculin care susţineau că revendicările lor nu au nimic de-a face cu politica şi că problemele dintre sexe nu ar fi decât nişte "probleme de ordin secundar", care se vor rezolva cu timpul de la sine, odată ce "problema principală", societatea constituită în clase, se va fi prăbuşit. Aşa a început scandalul. Studentele au început să se organizeze în mod autonom în "comitete ale femeilor", ocupându-se intensiv de problema rolului femeii în societate şi excluzând de la aceste activităţi participarea membrilor de sex bărbătesc.

Germania: naşterea noii mişcări feministe a avut loc odată cu primul congres al femeilor de la Frankfurt am Main, la care au participat 450 de femei din 40 de asociaţii de profil. În cuvântul de deschidere s-a spus că "Cei privilegiaţi nu au renunţat niciodată în mod voluntar la drepturile lor. De aceea, cerem ca femeile să fie puternice în luptele ce vor veni! Femeile trebuie să se organizeze singure, pentru că ele îşi cunosc problemele şi pentru că trebuie să înveţe să îşi susţină interesele!"

Femeile erau organizate în grupuri mici, refuzând să intre în asociaţii mai mari sau în partide, pentru că nu-şi doreau să construiască structuri de putere stabile. Feministele de pretutindeni aveau aceleaşi idei, obiective şi metode de acţiune, fiind prezente în toate domeniile societăţii (în domeniul social, cultural, politic, ştiinţific, al medicinei etc.). Chiar dacă nucleul mişcării feministe a rămas independent, feministele s-au îngrijit mai târziu să-şi impună multe revendicări şi idei la nivelul instituţiilor statului sau al partidelor. În cele ce urmează vă vom prezenta unele schimbări aduse de mişcarea feministă:

în viaţa de zi cu zi: femeile din cadrul mişcărilor studenţeşti s-au mutat la început în apartamente pe care le împărţeau cu colegii lor de sex masculin. Odată ce mişcarea feministă a luat amploare, ele au înfiinţat din ce în ce mai multe comunităţi locative exclusiv feminine. Ele se săturaseră de discuţiile interminabile cu privire la starea haotică a bucătăriilor, a frigiderelor goale şi al colacelor murdare de closet, dar şi de "obligativitatea" întreţinerii de raporturi sexuale. În aceste noi comunităţi ele au încercat să probeze noi forme "mai feminine" de convieţuire. Femeile îşi doreau acum să locuiască împreună cu alte femei, să călătorească, să discute şi să înveţe cu ele.

Educaţia copiilor: Printre primele feministe s-au numărat şi multe mame. Ele au înfiinţat grădiniţe pentru copii şi au început să discute pe teme fundamentale cu privire la educaţie: atribuirea de roluri specifice fiecărui sex încă din copilărie, metode educaţionale lipsite de orice formă de opresiune — aşa s-a născut conceptul de "educaţie anti-autoritară". Grădiniţele şi şcolile "libere" s-au dezvoltat în paralel cu mişcarea feministă şi s-au aflat în strânsă legătură cu discuţii feministe precum cele despre rolul mamelor. Problema copiilor a fost abordată mai târziu în cadrul mişcării feministe.

Protestul femeilor s-a îndreptat şi împotriva sistemului sanitar. Centre medicale autonome special înfiinţate pentru uzul femeilor au început să încurajeze autopalparea, rupând astfel monopolul diagnosticului şi terapiei strict medicale. Societatea a fost condamnată ca fiind una din sursele multora dintre aşa numitele "suferinţe femeieşti". Au avut loc procese intentate unor mijloace şi metode dăunătoare sănătăţii aduse pe piaţă de industria farmaceutică, dar şi medicilor misogini. Femeile au început să se opună cu înverşunare organizării concursurilor de frumuseţe şi au demonstrat împotriva impunerii unor idealuri feminine.

Artă şi cultură: Pretutindeni au început să apară proiecte ale femeilor: centre, edituri, ziare, librării, ateliere, formaţii, formaţii teatrale, cafenele, baruri şi case de vacanţă pentru femei. Proiectele şi organizaţiile de femei au intrat în reţele, pentru că femeile doreau să dovedească că nu le leagă doar motivele politice, ci că îşi pot petrece împreună timpul liber şi se pot distra.

Sex şi dragoste: Mişcarea studenţească a fost prima care a probematizat şi politicizat morala sexuală contemporană. Educaţia micii burghezii care tabuiza sexualitatea a fost considerată vinovată de apariţia "caracterului autoritar". Prin urmare, morala sexuală i-ar face pe unii oameni să fie mai deschişi fascismului sau altor ideologii autoritare. Eliberarea sexuală a fost celebrată ca un mijloc de emancipare, un mijloc prin care puterea, dependenţa şi opresiunea urmau a fi desfiinţate ca principii, Introducerea pe piaţă a pilulei anticoncepţionale a eliberat mai întâi femeile de ameninţarea gravidităţii şi a fost salutată cu euforie. Vechile tabuuri funcţionaseră totuşi uneori şi ca un factor de protecţie pentru femei, iar acestea fuseseră acum înlăturare.
Aşa că femeile s-au înfuriat şi mai tare atunci când şi-au dat seama de realităţile mişcării studenţeşti - disponibilitate sexuală şi adaptare la dorinţele bărbaţilor. Ele au revendicat prin urmare "libertatea sexualităţii femeilor". Rezultatele cercetărilor întreprinse la acea vreme evidenţiau însă superioritatea orgasmului vaginal (care nu putea fi obţinut decât prin penetrare) şi "invidia penisiului" resimţită de femei. În acelaşi timp a început să se vorbească despre realităţile sexualităţii trăite, despre obligativitatea sexului şi lipsa de imaginaţie la întreţinerea de raporturi sexuale. Penisul ca organ unic de satisfacere a dorinţei sexuale a femeilor se afla la dispoziţia tuturor, astfel încât au fost discutate şi încercate şi alte căi de împlinire a sexualităţii feminine. Unele femei şi-au descoperit în aceşti ani dragostea faţă de alte femei şi astfel au apărut şi primele grupuri de lesbiene care încercau să se facă remarcate de opinia publică.

Muncă: Situaţia economică a femeii — îndeosebi activităţile domestice înţelese ca muncă neplătită în folosul familiei şi societăţii, munca prestată "din dragoste" şi faptul că munca prestată de femei era mult mai prost plătită decât cea prestată de bărbaţi — a constituit centrul de interes al analizelor feministe. Plata diferenţiată din domeniile de activitate specifice sexelor a fost adusă la stâlpul infamiei. În 1978, o muncitoare a intentat pentru prima oară proces firmei angajatoare, motivul invocat de aceasta fiind că este retribuită cu un salariu mai mic decât colegii ei de sex masculin care prestau aceeaşi cantitate de muncă. Femeia a câştigat procesul, astfel încât multe altele au urmat. În ceea ce privea munca în gospodărie s-au cristalizat două direcţii distincte în cadrul mişcării internaţionale a femeilor:
"Unitaristele" plecau de la principiul egalităţii principiale dintre bărbat şi femeie. Astfel, bărbaţii şi femeile trebuiau să beneficieze de aceleaşi condiţi, adică femeile trebuiau să se bucure de aceleaşi şanse în viaţa profesională, jumătate din activităţile din gospodărie trebuiau să fie preluate de soţ, atât statul cât şi soţul trebuiau să se implice în educaţia copiilor. Unitaristele respingeau "mitul mamei". În Germania, această direcţie este puternic reprezentată. Punctele slabe ale acestei perspective constau în faptul că multe femei refuză maternitatea pentru că nu dispun de mijloace pentru a împăca profesia cu calitatea de mamă. În plus, vocile critice mai susţin şi că prin adoptarea acestui punct de vedere, femeia s-ar ralia în exclusivitate la principiile şi modul de gândire al bărbaţilor.
"Diferenţialistele" porneau de la premisa că femeia şi bărbatul sunt fiinţe diferite. Această direcţie a cerut în mod vehement în anii 70 ca femeile să fie răsplătite pentru munca casnică. Ele încurajau maternitatea şi recunoşteau în relaţiile dintre mamă şi copil un potenţial de critică socială. Sarcina, naşterea şi creşterea copiilor era considerată o activitate alternativă la viaţa profesională, "logica maternă" fiind declarată o putere a femeilor care trebuie protejată şi sprijinită. Bastionul ideilor diferenţialiste a fost Italia. Punctele slabe ale acestei direcţii au fost considerate a fi mistificarea rolurilor tradiţionale. S-a spus că remunerarea activităţilor casnice nu ar face altceva decât să le lege pe femei şi mai mult de casă şi de familie. Diferenţialistelor li s-a mai reproşat şi că nu s-au ocupat mai îndeaproape de responsabilităţile ce le revin taţilor şi societăţii în educaţia copiilor şi de valoarea pe care o au aceştia în ceea ce priveşte procesul de socializare al copiilor.

Ştiinţă: Odată cu critica feministă adusă mediului ştiinţific s-a purces îm mod sporit la implicarea femeilor în cercetare. Astfel au apărut din ce în ce mai multe publicaţii ştiinţifice şi para-ştiinţifice care aveau ca subiect femeile. Ele au început să caute dovezi cu privire la contribuţiile femeilor şi au dat publicităţii această porţiune până atunci necunoscută din istorie. Nu doar conţinuturile, ci şi felul în care au fost conduse aceste cercetări au fost puse sub semnul întrebării. Astfel, s-a încercat găsirea unor noi metode. SUA a fost una dintre ţările care s-au preocupat cel mai extensiv cu acest lucru: în cadrul universităţilor au fost alocate bugete şi personal special pentru "Women’s Studies". Astăzi, "Gender Studies" sunt parte esenţială a procesului de cercetare, chiar dacă nu s-a reuşit revoluţionarea întregului spaţiu ştiinţific.

Rezultate:

Mişcarea feministă a avut influenţe remarcabile în toate domeniile societăţii — atât la nivel instituţional cât şi în viaţa privată, în ceea ce privea convieţuirea sexelor. Multe revendicări ale acestei mişcări continuă să fie de actualitate, unele dintre ele fiind aplicate de abia în zilele noastre (vezi "Asylgrund Frau", recunoaşterea perechilor homosexuale, pedepsirea violurilor comise sub pavăza căsniciei etc.). Chiar şi după amuţirea acţiunilor publice şi în ciuda apariţiei multor mişcări anti-feministe, femeile au avut multe de câştigat, mai ales în ceea ce priveşte încrederea în sine, fapt care nu mai poate fi trecut cu vederea.

[Autoare: Dorette Wesemann, Redactare: Ragnar Müller]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode