Document 3
sus Viata Document 3 Citate Context istoric Materiale Listă de link-uri

 

 


 

Drepturile omului

Drepturile femeii

"Declaration of Sentiment"

"Nu considerăm necesară vreo dovadă pentru următoarele adevăruri: că bărbaţii şi femeile sunt au fost cu toţii creaţi la fel, că au fost înzestraţi Creator cu anumite drepturi inalienabile, că ei trebuie să trăiască în libertate să poată aspira spre fericire, că guvernele trebuie să intervină întru garantarea acestor drepturi . [...]

Istoria omenirii este o istorie a abuzurilor repetate din partea bărbatului asupra femeii, care au ca scop nemijlocit să justifice tirania asupra acesteia. [...] Bărbatul n-a permis niciodată femeii să-şi exercite dreptul inalienabil de vot. [...] El a obligat-o să se supună unor legil, la a căror concepere ea nu a participat. El i-a sustras femeii drepturile care sunt valabile însă în cazul celor mai ignoranţi şi mai degeneraţi bărbaţi, localnici şi străini. Privând-o de cel mai nobil dintre drepturi, dreptul de vot, lăsând-o nereprezentată în instituţiile legislative, el a reuşit să o oprime din toate părţile. Din punct de vedere legal, el a ucis civil femeia căsătorită. El i-a retras dreptul de proprietate, precum şi banii câştigaţi de ea însăşi. El a transformat femeia din punct de vedere moral într-o fiinţă iresponsabilă, care poate comite multe crime şi rămâne nepedepsită atunci când le comite în prezenţa bărbatului ei. În contractul de căsătorie, femeia este constrânsă să promită ascultare soţului, care devine astfel stăpânul ei, legea acordându-i acestuia dreptul de a o priva de libertate şi de a o pedepsi. [...]

În timp ce legea privează femeia căsătorită de toate drepturile ei, ea o mai şi impozitează în cazul în care este necăsătorită şi are avere. [...] Bărbatul a monopolizat aproape toate domeniile profesionale, şi pentru activităţile pe care femeia mai poate să le desfăşoare, ea primeşte o plată sărăcăcioasă. Bărbatul închide femeii toate drumurile spre formare şi distincţie. [...] El îi refuză posibilitatea de a-şi însuşi o pregătire solidă, închizând porţile tuturor şcolile înalte. Femeia trebuie să adopte, atât în biserică cât şi în stat, o poziţie subordonată. [...] Bărbatul a reuşit să arunce în haos toate principiile morale, promovând în lume legi diferite pentru bărbaţi şi femei, erorile morale, care fac imposibilă viaţa femeilor în societate, fiind considerate fără importanţă. Bărbatul şi-a rezervat prerogativele lui Iehova, asumându-şi dreptul de-a organiza viaţa femeilor, acest drept nerevenind decât conştiinţei şi lui Dumnezeu. El străduit pe toate căile să distrugă încrederea femeii în propriile-i forţe, să-i diminueze respectul de sine şi să o facă obedientă, s-o conducă spre o viaţă dependentă şi nedemnă.

Având în vedere această subjugare totală a unei jumătăţi întregi a poporului nostru, a înjosirii sociale şi religioase prin legile nedrepte mai sus menţionate, şi pentru că femeile se simt jignite, oprimate şi private în mod samavolnic de cele mai sfinte drepturi ale lor, insistăm ca ele să primească imediat toate drepturile şi privilegiile care le revin din statutul lor de cetăţeni ai Statelor Unite. Începând această mare lucrare, ştim că vor exista interpretări greşite, neînţelegeri şi situaţii ridicol e, dar ne vom folosi de orice mijloc care ne stă în putere ca să ne atingem scopul. Vom trimite oratori, vom împărţi manifeste, vom adresa petiţii statului şi instituţiilor juridice şi ne vom strădui să câştigăm de partea noastră cancelaria şi presa. Sperăm ca modelul acestei Adunări se fie urmat de alte Adunări, în toate părţile ţării."

(Declaraţie scrisă şi adoptată de prima Women’s Rights Convention din SUA, din Seneca Falls, New York, iulie 1848)

[traducere din: Clara Zetkin: Zur Geschichte der proletarischen Frauenbewegung. Berlin: Dietz 1958]

[Acest text se sprijină pe principiile enunţate în Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite din 1776, pe care o puteţi găsi la secţiunea "Documente" din cadrul complexului tematic "Drepturile Omului"]

[începutul paginii]

 

TemeDrepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode

        


Această pagină web cu privire la educaţia politică a fost concepută de agora-wissen, "Gesellschaft für Wissensvermittlung über neue Medien und politische Bildung" (GbR) din Stuttgart. Pentru întrebări şi sugestii cu privire la conţinutul acestei pagini vă rugăm să ne contactaţi.