FGM (= Female Genital Mutilation) este o practică răspândită mai ales la triburile africane. În Egipt, Etiopia, Sudan sau Djibouti, aproape 100% din femei sunt afectate de aceasta. În celelalte ţări, numai membrii anumitor triburi practică circumcizia la femei, în Nigeria, Mali, Burkina Faso, Senegal, Kenia etc. FGM apare însă şi pe peninsula arabă (în Emiratele Arabe Unite, în sudul Jemenului) şi în anumite părţi ale Asiei.

Unele estimări arată că 100 - 157 milioane de fete şi femei din lume sunt circumcise. În fiecare an se mai adaugă alte două milioane. Astfel, în fiecare zi sunt circumcise aproximativ 6000 de fete. Circumcizia la femei nu este la fel ca cea la bărbaţi; aici organele sexuale femeieşti sunt mult mai afectate decât cele ale bărbatului, lucru care are deseori are efecte devastatoare asupra sănătăţii. De aceea, această practică este numită şi mutilare a organelor genitale femeieşti. Există mai multe forme de circumcizie la femei:

Această intervenţie se face cu ajutorul celor mai diverse intrumente, de la lame de ras, foarfece, cuţite şi până la cioburi de sticlă. De cele mai multe ori nu se foloseşte nici un anestetic şi nici nu se dezinfectează locul, uneori se folosesc remedii naturiste cu efecte cicatrizante. Operaţia este efectuată de moaşe sau femei bătrâne, mai rar de bărbaţi - preoţi sau bărbieri. Vârsta la care se face această operaţie oscilează de regulă între 4 şi 8 ani.

Context istoric: FGM este o tradiţie veche, păstrată încă din timpurile dinaintea apariţiei religiilor monoteiste. Ea este răspândită atât printre musulmani, cât şi printre creştini sau adepţi ai animismului. Motivele care stau la baza acestei practici de mutilare a organelor genitale sunt multiple:

Adevăratele motive pentru mutilarea organelor sexuale sunt de cele mai multe ori date de însăşi structura patriarhală a societăţilor care practică acest obicei. Mutilarea serveşte ţinerii sub control a sexualităţii femeii şi are rolul de a funcţiona ca o pavăză împotriva pierderii virginităţii, prevenind astfel promiscuitatea. Consecinţele pe care această practică o au asupra sănătăţii sunt însă extrem de grave:

Dar cu se poate combate practica acestor mutilări? În multe ţări au fost emise legi speciale care interzic mutilarea organelor genitale femeieşti. În Egipt, Ministrul Sănătăţii a recomandat într-o rezoluţie ca îndepărtarea parţială a clitorisului să fie efectuată de medici specializaţi şi să ia locul intervenţiilor mai extreme. Şi în Sudan şi în Kenia există legi care interzic aceste practici. FGM rămâne însă o parte integrată a societăţii locale. Legile nu pot face altceva decât să trimită aceste obiceiuri în ilegalitate, acestea fiind însă în continuare practicate în underground. Fetiţe au sângerat până la moarte şi nu au fost duse la medic pentru că fuseseră operate ilegal. Iar atunci când legile în acest sens au fost emise de puterile coloniale, au apărut mişcări de protesc deosebit de puternice.

Mutilarea organelor genitale femeieşti nu se limitează însă doar la unele triburi primitive şi nici nu este un obicei pe cale de dispariţie, din contră: ea este practicată şi în rândul clasei de mijloc şi chiar şi în orale, bucurându-se de din ce în ce mai multă popularitate pe tărâmurile africane. S-a mai putut observa şi că procedurile drastice iau locul din ce în ce mai mult celor mai "blânde"; operaţiile efectuate odinioară la vârsta adolescenţei sunt făcute astăzi la o vârstă cât mai fragedă, chiar şi la sugari, aceştia neputând să se opună prea mult.

Mutilarea organelor genitale femeieşti a intrat de abia de curând în obiectivul organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului şi a structurilor sanitare. Astăzi, FGM este practicat de refugiaţi şi de imigranţi chiar şi în Occident. În afară de Franţa, nici o altă ţară nu a luat în această privinţă măsuri prea consecvente. FGM este considerată deseori o practică inofensivă. Oamenii pleacă de la accepţiunea liberală conform căreia trebuie să fim toleranţi şi să nu ne amestecăm în practicile şi tradiţiile altor culturi. Bineînţeles pentru că cei din afară este foarte greu de înţeles cum de chiar femeile aleg să se intervină asupra propriilor fiice, chiar dacă acest lucru înseamnă pentru ele că vor creşte - cel puţin în cultura lor - din punctul de vedere al şanselor de viaţă şi de măritiş.

Astăzi există în multe ţări mici proiecte şi iniţiative locale ale femeilor care se declară împotriva mutilării organelor genitale femeieşti şi consecinţelor ei: prin asistenţa medicală oferită, înfiinţarea unor centre de protecţie, prin educarea şi calificarea femeilor precum şi prin crearea unor ocupaţii alternative pentru moaşe, aceste structuri încearcă să prevină această practică. În plus este încurajată şi practicarea unor ritualuri alternative, pentru a veni în întâmpinarea temerii că astfel se poate pierde identitatea culturală a unor anumite popoare.

[Autoare: Dorette Wesemann, Redactare: Ragnar Müller]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode