Următorul text indică anumite probleme grave care, în ciuda adoptării în 1989 a Convenţiei cu privire la drepturile copilului, se mai fac remarcate pe tot cuprinsul lumii. Acest text redă discursul - în variantă prescurtată - a lui Heiko Kauffmann, purtătorul de cuvânt al organizaţiei pentru drepturile omului, ProAsyl. În prima parte a acestui discurs, Kauffmann arată măsura în care copii continuă să fie exploataţi în toate părţile lumii, schiţând astfel istoria şi motivele care au stat la baza elaborării Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului. În cel de-al doilea capitol, Kauffmann se dedică cazului problematic al copiilor refugiaţi, oferind câteva exemple emblematice de pe teritoriul Germaniei. Modul în care a fost tratat refugiatul minor Pit ilustrează problemele cu care se confruntă legea azilului în Germania — chiar şi atunci (şi mai ales atunci) când cei care cer azil în această ţară sunt copii.

[începutul paginii]

1. Exploatarea copiilor la nivel mondial — copiii-soldaţi şi copiii-muncitori

(...) UNICEF a confirmat într-un studiu că la sfârşitul anilor 80 cca. 200 000 de copii sub 16 ani din cel puţin 14 regiuni de criză erau înrolaţi, servind ca soldaţi şi îşi exprimă temerea că numărul acestora ar fi putut să crească între timp. Acest studiu arată că în Afganistan, Nicaragua, El Salvador, Columbia, Burma, Liberia, Sudan, Angola şi Mozambic precum şi în zona balcanică afectată de război, copiii înarmaţi fac parte din peisajul de zi cu zi. Ei sunt recrutaţi de armată sau de grupările paramilitare în mod benevol sau forţat. Mii de copiii intră "voluntar" în rândurile armatei de frică, de foame sau din dorinţa de a se răzbuna. În "lumea a treia", copiii străzii şi copiii orfani sunt cei care sunt consideraţi cea mai ieftină "carne de tun". Dacă sunt prinşi, ei sunt supuşi aceloraşi suplicii ca şi adulţii: tortură, viol, muncă forţată.

La data de 11 noiembrie 1996, Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) a prezentat la Geneva un studiu cu privire la exploatarea copiilor prin muncă: peste 250 de milioane de fete şi băieţi cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani de pe tot cuprinsul lumii sunt luaţi în sclavie şi obligaţi să practice prostituţia sau să lucreze în mine, fabrici şi gospodării private. Pentru a pune capăt acestei situaţii îngrozitoare, organizaţia specială a ONU a propus printre altele elaborarea unei noi Convenţii, care să prevadă impunerea vârstei minime de 18 ani pentru muncile inacceptabile şi periculoase.

În fine, trebuie să vă atragem atenţia în ceea ce priveşte drepturile copilului şi copiii refugiaţi asupra următoarelor:

[începutul paginii]    [înapoi la Cuprins]

2. Copiii refugiaţi

Conform estimărilor, aproape jumătate din totalul persoanelor refugiate sunt copii, adolescenţi şi tineri. Aceştia sunt cei mai expuşi la pericole: familiile lor se destramă, copiii nu sunt obişnuiţi cu vicisitudinile fizice şi psihice pe care le presupune fuga în exil, în multe lagăre de refugiaţi, condiţiile sunt catastrofale; multe din aceste lagăre devin însă deseori locuinţe de durată, fapt ce contribuie şi mai mult la întărirea sentimentului de "apatriditae de durată" şi de lipsă de referenţiabilitate. Această situaţie sinistră contribuie substanţial la dezrădăcinarea şi pierderea identităţii de către copii, ele sunt o piedică în vederea integrării, stând în calea realizării multora dintre aceştia. Numărul copiilor refugiaţi, care aleg calea exilulului de unii singuri care urmare a pierderii părinţilor şi rudelor se ridică la 6 - 10 milioane.

Având în vedere această limitare de proporţii a şanselor vitale ale copiilor şi de încălcarea drepturilor acestora, propoziţia conţinută în preambului "Cartei drepturilor copilului" din 1959 — "Omenirea este datoare să ofere copiilor ce are mai bun de oferit" — sună ca o luare în derâdere a realităţilor în care îşi duce existenţa cea mai mare parte a copiilor din lume.

Convenţia Onu cu privire la drepturile copilului a venit, la 20 noiembrie 1989, pentru a diminua acest clivaj căscat între certitudini şi acţiuni, între ceea ce se vorbeşte şi ceea ce se face cu adevărat, între ceea ce se pretinde a fi şi ceea ce este în realitate făcând apel la prevederile "superioare" ale unui text de lege. 187 de state au ratificat sau au aderat între timp la această Convenţie (estimare făcută în noiembrie 1996).

[începutul paginii]    [înapoi la Cuprins]

3. Reglementările excepţionale germane

Republica Federală Germania a aderat la Convenţie în aprilie 1992 — adoptând însă o atitudine relativ reţinută, mai ales în cele ce priveau unul dintre domeniile cele mai importante şi anume ajutorarea şi acordarea de azil politic copiilor refugiaţi care, împreună cu părinţii lor sau chiar neînsoţiţi de nimeni fugeau de războaie, de actele de încălcare a drepturilor omului, de urmărirea de către stat, de recrutările forţate, de violenţă şi de necazurile personale.

Prin această "atitudine reţinută", guvernul federal german dorea să se sustragă printre altele de la obligaţiile care îi reveneau în domeniul politicii imigraţiei şi a azilului, domeniu inclus în Convenţia cu privire la drepturile copilului, renunţând la implementarea unor reforme necesare a cadrului legislativ german deosebit de restrictiv şi de defensiv în acest sens; guvernul a interpretat aşadar nemiloasa lege germană a azilului aşa cum a dorit.

Convenţia formulează într-un mod foarte clar faptul că "bunăstarea copilului" (articolul 3) "trebuie să fie luată în considerare cu prioritate" în toate deciziile legislative, juridice, dar şi administrative. Germania contrazice prin "atitudinea sa reţinută" acest fapt: în ceea ce priveşte copiii refugiaţilor şi a imigranţilor, "bunăstarea copiilor" nu primează, nici "interesul superior al acestuia", ci legea azilului şi cea a imigraţiei. Bunăstarea copiilor refugiaţi trebuie să se subordoneze legii germane a azilului. Şi în acest caz transpar  urmările dezbaterilor fără noimă cu privire la legea azilului: se consideră că refugiaţii — şi chiar şi copiii acestora — deţin un aşa numit "potenţial de ameninţare", toate acestea în loc ca statul să le dea o mână de ajutor, respectând astfel prevederile umanitare ale legii fundamentale. (am mai putea adăuga cu cinism: fond, şi Constituţia ar putea fi modificată pentru a scăpa de acest lucru!) (...).

Mulţi dintre cei care s-au refugiat în Germania nu pot trăi nici aici în siguranţă şi nici nu îşi pot recăpăta demnitatea distrusă, pentru că ei se confruntă şi aici cu noi nesiguranţe, obstacole şi temeri. Chiar şi refugiaţii din războaiele civile sunt expulzaţi pe loc sau într-un viitor apropiat.

Cu toţii am văzut cum Ministrul german de Interne a "rezolvat" problema refugiaţilor bosniaci printre care se aflau şi mulţi copii şi tineri, care aici merg la şcoală sau se gândesc să urmeze cursuri de formare profesională. Şi chiar dacă majoritatea acestora îndeplinesc criteriile prevăzute în dispoziţia cu privire la protecţie a Convenţiei cu privire la refugiaţi de la Geneva, ei sunt supuşi presiunilor politicii germane: vizele lor de şedere nu sunt prelungite, perspectivele lor nu sunt luate în considerare. "Interesul superior al copilului" nu are nici o relevanţă în Germania sau dacă are, acesta este cu totul limitat şi subordonat altor interese.

Germania se află din pricina acestei "protecţii temporare" pe care o oferă pe calea spre o minimalizare a importanţei care revine protecţiei refugiaţiilor — ignorând astfel sau conferind prea puţină importanţă drepturilor omului în general.

[începutul paginii]    [înapoi la Cuprins]

4. Povestea lui Pit — un exemplu printre multe altele

La începutul lunii februarie 1995, minorul P. — pe care în cele ce vor urma îl vom numi "Pit" — soseşte în Germania, la Hamburg. Originile sale, la fel şi viaţa sa de până atunci sunt elemente necunoscute. Autorităţile de la serviciul de imigrări sunte nevoite să purceadă către o aşa numită "determinare fictivă a vârstei", pe scurt îşi dau cu părerea ce vârstă ar putea avea Pit. Ei consideră că are peste 16 ani, fiind astfel, conform legii azilului, "apt pentru a cere azil politic". El este audiat în ziua de 7 februarie, iar la 10 februarie, cererea sa este respinsă, fiind considerată "nejustificată". La începutul lunii martie, băiatul este internat prin decizie judecătorească în închisoarea pentru viitorii expulzaţi. De abia la începutul lui mai un avocat reuşeşte să îl elibereze pe Pit din această instituţie. Pentru a-i determina cu exactitate vârsta, la o zi după eliberare este comandată şi executată o examinare Röntgen a oaselor mâinii. Consecinţă "surprinzătoare": câteva zile mai târziu, Pit este trimis într-un cămin care îl ia în tutelă.

În răstimpul celor două luni de închisoare, Pit nu se poate exprima decât în scris. Observaţiile aduse în faţa instanţei judecătoreşti îi redau cu claritate starea psihică: "el stă aşezat în colţul camerei", "împricinatul îşi îngroapă faţa în mâini".

Pit a suferit în mod evident o traumă psihică gravă, el nu poate vorbi, încearcă să-şi exprime gândurile în scris atunci când i se pun la dispoziţie hârtie şi un creion. Faptul că este atât de inaccesibil i se reproşează de către autorităţi şi instanţă, aceştia reproşându-i că are o atitudine refractară. Odată eliberat din închisoare, atitudinea lui se schimbă văzând cu ochii. Când, ca urmare a dorinţei sale exprimate în scris, i se permite să participe la o slujbă religioasă, el începe să vorbească. El apelează din ce în ce mai rar la instrumente de scris pentru a se exprima. Încetul cu încetul ies la suprafaţă şi anumite fragmente din povestea lui. În urma examinărilor se constatase că suferise arsuri în zona genunchiului şi a piciorului, arsuri vindecate prost. De la sosirea în Germania, nimeni nu se ocupase de aceste răni. În cele din urmă s-a descoperit că Pit reuşise să scape în ultima clipă din Ruanda marcată de genocid.

Dar ce care fusese soarta acestui băiat şi a familiei lui? Va mai dura multă vreme până ce Pit va fi în stare să îşi spună întreaga poveste. Ce s-ar fi întâmplat cu Pit, dacă nu ar fi fost luat în grijă de oameni angajaţi care au luat în serios cazul acestui copil mut şi care au luptat pentru el (...)?

[începutul paginii]    [înapoi la Cuprins]

[începutul paginii]    [pagina de start Drepturile Omului]    [Prezentare grafică]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode