|
|
| Listă de termeni explicaţi în acest glosar pentru "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în Islam" (Documentul 8):
Abu Bakr: Abu Bekr, primul calif legitim (632–634), născut în jurul anului 573 la Mekka, decedat în anul 634 la Medina; succesorul lui Mohamed şi socrul acestuia prin Aďscha. Ahl al-kitab: «Oamenii Cărţii», defineşte cele trei religii: islamismul, religia mozaică şi creştinismul. Datorită acestei înrudiri, evreii şi creştinii au avut în Islam o poziţie mai privilegiată decât adepţii celorlalte religii. Al-Azhar: Cea mai importantă facultate din Islamul sunitic, centrul activităţilor juridice; înfiinţat în secolul al X-lea de către fatimizi; se află la Cairo. Alim (plural ulama): învăţat, «cunoscător» al dreptului islamic, fără deosebire între domeniul religios şi cel politic. Premisa pentru a deveni "alim" sunt studiile care trebuie să furnizeze cunoştinţele necesare. Amir al-muminin: «Stăpânul (iniţial comandantul) credincioşilor», titlu acordat domnitorilor islamici, conducători politici şi religioşi ai poporului. Dar al-islam: «Casa Islamului», teritoriul islamist, delimitat de Dar al-harb («Casa Războiului»), unde nu domneşte islamismul şi cu care, din această pricină, s-au purtat la începuturi nenumărate războaie. Din wa-daula: «credinţă şi imperiu», o singură entitate în care politica şi politica coexistă. Altfel decât în religia mozaică sau cea creştină, islamul nu a delimitat niciodată statul de religie. Mai mult, învăţăturile religioase conţin indicaţii complete cu privire la lume în general, la stat, economie şi ordine socială. Fatwa: recomandare a unui muftiu; muftiul are calitate de jurist autorizat, astfel încât fatwa capătă trăsăturile unei legi («opinie juridică»). Gihad (şi Jihad): «Străduinţele» depuse în numele Islamului; acest concept cuprinde atât strădaniile în vederea devenirii unui mai bun musulman şi până la forma contestată de răspândire a islamismului prin «războiul sfânt». Gihad/Jihad mai înseamnă însă şi strădania depusă în vederea unei răspândiri paşnice a islamismului. Hadith: «mesaje»; scrieri despre viaţa şi faptele lui Mohamed. Una dintre fundamentele Ş'aria. Hegira: [subst. feminin; lb. arabă], retragerea profetului Mohamed de la Mekka la Medina în anul 622 d. Chr., devenit anul 1 al erei musulmane (ani lunari). Hul´: răscumpărare contra cost a femeii dintr-o căsnicie. Ijtihad: utilizarea consideraţiilor raţionale umane la soluţionarea problemelor juridice islamice de către învăţaţi. Imam: este în Islamul sunitic îndrumătorul comunităţii islamice, care poate ocupa şi o poziţie de conducere. Pentru şi'iţi, el este un lider în tradiţia Profetului şi a celui de-al patrulea calif, Ali. Jahiliya: «necunoaştere», defineşte la modul general perioada pre-islamistă din Arabia, dar şi lumea extra-islamistă — "pre-islamistă", aşa cum o înţeleg musulmanii. Jihad (şi Gihad): «Străduinţele» depuse în numele Islamului; acest concept cuprinde atât strădaniile în vederea devenirii unui mai bun musulman şi până la forma contestată de răspândire a islamismului prin «războiul sfânt». Gihad/Jihad mai înseamnă însă şi strădania depusă în vederea unei răspândiri paşnice a islamismului. Kaaba: [subst. feminin; lb. arabă ka'b, "zar"], clădire de la Mekka, capitala islamismului, în formă de zar (12×10×15 m) şi acoperită cu covoare negre (Kiswa). În colţul estic al acestei clădiri goale se află "piatra neagră" (Hadschar), încă de pe vremurile dinaintea lui Mohamed, centru de cult al triburilor arabe. Kaaba trebuie vizitată de fiecare musulman cel puţin odată în decursul vieţii. Conform tradiţiei islamiste, Kaaba provine de la Abraham. Kalif: «urmaş, locţiitor». Nume dat liderului politic şi religios al comunităţii musulmane după moartea lui Mohamed. Acesta îi mai era atribuit şi apelativul «amir al-muminin», acest nume fiind preluat mai târziu şi de diverşi alţi conducători din alte părţi ale lumii musulmane. În schimb, calif nu putea fi decât unul singur, indiferent de câţi anti-califi mai existau. Ultimul califat pan-islamic a existat în Turcia şi s-a încheiat în anii douăzeci după abdicarea ultimului sultan otoman . Mahdi: «cel călăuzit de Alah» spre Judecata de Apoi, care la sfârşitul timpurilor se va îngriji să restabilească adevăratul Islam, distrus de conducătorii corupţi. Majlis: «adunare», astăzi un fel de parlament. Mekka: centrul religios al Islamului. Musulamnii trebuie să viziteze Kaaba aflată aici măcar odată în viaţă pentru a-i merge bine, atât financiar cât şi în ceea ce priveşte sănătatea. Moschee: centrul comunităţii. Moscheea nu este doar un loc de rugăciune; de aceea, ea este de cele mai multe ori înconjurată de stabilimente culturale şi sociale, de la biblioteci şi până la cantine ale săracilor. Muftiu: "jurist autorizat" care poate face recomandări. Ş'aria: totalitatea dreptului islamic, cu toate formele sale politice şi religioase. Bazele acesteia sunt Coranul, Sunna (Hadith) precum şi cele două metode juridice «ijma» şi «qiyas». «Ijma» reprezintă consensul tuturor musulmanilor asupra unei chestiuni de drept canonic. «Qiyas» este un raţionament prin analogie de rezolvare a problemelor de drept apărute din cauza absenţei din versetele coranice a unor dispoziţii referitoare la realităţi neprevăzute. Doar dacă toate acestea nu duc la nici un rezultat, învăţaţii pot apela la «r'ay», opinia personală. Alături de toate acestea mai există şi dreptul de cutumă, care nu trebuie să contrazică Ş'aria. Şi'iţii: «Partizanii» lui Ali, al celui de-al patrulea calif şi ginerele lui Mohamed; în perioada următoare, cea de-a doua direcţie islamistă importantă, care s-a scindat mai ales din pricina pretenţiilor de preluare a funcţiei supreme de gruparea majoritară a suniţilor. Şi'iţii nu acceptau decât musulmani în funcţia de califi, care puteau dovedi în arborele lor genealogic că descind din Mohammed sau Ali, în timp ce la suniţi, orice musulman putea ocupa această poziţie. În decursul timpului, cele două părţi au dezvoltat concepţii religioase proprii, formând chiar şi mai multe facţiuni. Şi'iţii constituie aprox. 10 procente din numărul total al musulmanilor şi se regăsesc astăzi mai ales în Iran, în statele din Golful Persic, în Liban, Pakistan şi Afganistan. Shura (şi: sura): Adunarea şefilor de trib cu rol de consultant al conducătorului, astăzi un fel de parlament; iniţial, shure era un comitet numit de calif pentru a alege un succesor. Sufism, Sufiţi: orientări mistice ale Islamismului, organizate în ordine sau frăţii. De multe ori respinse de Islamismul ortodox, sufismul şi Islamismul ortodox convienţuiesc totuşi într-un mod cât se poate de natural. Sunna/Suniţi: «rânduiala», «cutuma Profetului», include adepţii orientării islamice majoritare (aprox. 90 procente), opuşi şi'iţilor. În plus, sunna mai înseamnă şi prezentarea vieţii şi activităţii profetului ca model pentru viaţa şi activităţile musulmanilor (consemnată în Hadith, care, alături de Coran, este parte din dreptul islamic). Tora: [şi 'tora; ebraică, "sfat, învăţătură"], iudaism: 1. în sens restrâns: foile lui Moise; 2. Pentateuhul, "Tora scrisă", ca parte esenţială a sfintelor Scripturi, în sinagogi înscrisă pe role de pergament; 3. "Tora orală", tradiţia cu caracter imperativ până la sfârşitul mischna în aprox. 200 d. Chr., înţeleasă tot ca revelaţie de pe Sinai; 4. tradiţia religioasă. Umar (Omar): Umar, Omar I., Omar ibn el-Chattab, Calif între anii 634–644, născut în jurul anului 592 la Mekka, asasinat în anul 644 la Medina; pe timpul conducerii sale, Imperiul Islamic s-a extins asupra Egiptului, Siriei şi Persiei. El a introdus era musulmană (conform Hidschra). Umma: «comunitate», comunitatea tuturor musulmanilor, indiferent de direcţia, de statul sau etnia de care aparţin. [Bibliografie: Bertelsmann Discovery Lexikon 1997, Neue Züricher Zeitung online, Dossier "Islamismus": Glosar: www.nzz.ch]
[începutul paginii] [pagina de start "Drepturile Omului"] [Prezentare grafică] |
|
Teme:
Drepturile omului I
Personalităţi I Democraţie I
Partide
I Europa I
Globalizare
I
Naţiunile Unite
I Durabilitate
|
