Cum au evoluat drepturile omului în istorie?

Ideea drepturilor omului îşi are rădăcinile în filosofia Greciei antice şi în religie: toţi oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu. Evoluţia acestor drepturi pe parcursul istoriei poate fi împărţită în trei etape pe care le vom discuta pe îndelete în textul de mai jos:

Filosofia dreptului natural a jucat un rol important în felul în care au evoluat drepturile omului. Despre această filosofie vom vorbi în cadrul temei de aprofundare "Dreptul natural".

Alte materiale şi teme de aprofundare pentru partea istorică:

În filosofia grecească antică de acum mai bine de 2000 s-a dezvoltat ideea egalităţii tuturor oamenilor, ideea dreptului natural de care beneficiază toţi oamenii. La începuturile creştinătăţii, la fel şi în alte religii, această tradiţie a dreptului natural a cunoscut o dezvoltare deosebită: toţi oamenii au fost creaţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Aceste convingeri se află la baza drepturilor omului, chiar dacă atunci când au fost formulate nu aveau prea mult de-a face cu realitatea politică. Acestea erau mai degrabă consideraţii de ordin filosofic, cu pretenţii universaliste ce-i drept, dar care nu au reuşit să penetreze lumea politicii şi a dreptului decât odată cu debutul epocii moderne.

În ceea ce-l privea pe John Locke, viaţa, libertatea şi proprietatea erau drepturi înnăscute şi inalienabile ale omului. Misiunea statelor era de a proteja aceste drepturi naturale. În filosofia sa politică, Locke obligă statul să respecte drepturile omului, făcând astfel pasul decisiv de la ideea abstractă a drepturilor omului la aplicarea lor concretă în stat. Ideile sale au fost preluate de organele constituţionale din Anglia şi Statele Unite ale Americii, ele fiind incluse în textele fundamentale ale acestor ţări.

Anglia a fost una dintre primele state care au aplicat aceste principii. Încă din „Magna Charta Libertatum" din 1215, regelui i-au fost retrase anumite privilegii, „Petition of Rights" din 1628 prevedea intangibilitatea cetăţeanului, iar documentele „Habeas Corpus" din 1679 au reprezentat un moment de răscruce în ceea ce priveşte ancorarea drepturilor omului în dreptul statal mai concret. Aceste documente protejau cetăţenii de arestările abuzive: persoanele arestate trebuiau aduse în faţa unui judecător în cel mult douăzeci de zile.

Aceste drepturi erau valabile şi pentru coloniile engleze, aşadar şi în Statele Unite ale Americii. Aici a fost formulat, pe timpul Războiului de Independenţă, primul catalog de drepturi ale omului din istorie, sub influenţa directă a ideilor exprimate de John Locke. Acest catalog se intitulula „Virginia Bill of Rights" şi a fost redactat în anul 1776. El se numără, alături de Declaraţia de Independenţă a aceluiaş an printre cele mai importante documente din istoria drepturilor omului. Ambele documente vă sunt puse la dispoziţie pe acest server şi merită să aruncaţi o privire peste ele. În „Virginia Bill of Rights" au fost enunţate următoarele drepturi inalienabile ale omului:

În Franţa, drepturile omului au fost - pentru prima oară pe Europa continentală - înregistrate în Constituţie. Revoluţia Franceză din 1789 cu sloganul său binecunoscut „liberté, égalité, fraternité" a avut consecinţe enorme. La data de 26 august 1789 a fost adoptată „Declaraţia Drepturilor ", pe care o puteţi găsi în colecţia noastră de documente. În aceeaşi Declaraţie se găseşte şi încercarea patetică de a sublinia rezonanţa universală a drepturilor omului. Aceste drepturi ale omului trebuiau să reuşească mai întâi să fie acceptate ca drepturi fundamentale în cadrul constituţiilor naţionale, fapt care a putut fi realizat în aproape toate statele europene pe parcursul secolului al XIX-lea. Ideea filosofică despre drepturile omului a izbutit astfel să-şi găsească aplicare politică şi juridică până la jumătatea secolului XX.

Acum apărea însă o altă problemă: drepturile omului trebuiau să aibă o valabilitate universală, totuşi fixarea lor sub forma unor drepturi fundamentale era destul de limitată de cadrul restrâns al statelor naţionale. Această problemă trebuia rezolvată cumva - şi despre această a treia etapă vom vorbi mai jos - iar rezolvarea s-a materializat prin încercarea de a imprima un caracter universal aplicării politice şi juridice a drepturilor omului.

Atrocităţile petrecute în răstimpul celui de-al Doilea Război Modial i-au făcut pe oameni să se gândească cum ar putea aplica, pe tot cuprinsul lumii, principiile enunţate de drepturile omului. Istoria nu trebuia în nici un caz să se mai repete vreodată. Toţi oamenii lumii trebuiau să se bucure de drepturi şi libertăţi fundamentale. Acest lucru a constituit una dintre cele mai importante forţe motorii care au condus la înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Prin aderarea tuturor statelor la această organizaţie, drepturile omului nu mai erau claustrate la nivelul statelor şi deveneau o problemă a comunităţii statale internaţionale. Contractul încheiat între ţările membre, aşa numita Cartă a Naţiunilor Unite, a fost adoptat la data de 26 iunie 1945.

Toate statele membre se obligă, conform Cartei, să colaboreze cu ONU pentru îndeplinirea obiectivelor enunţate de aceasta (articolul 56), iar printre aceste obiective se numără şi popularizarea drepturilor omului. În acest articol se specifică că toţi membrii Naţiunilor Unite - astăzi aproape toate ţările lumii sunt membre ONU - se obligă să respecte drepturile omului. Pentru a clarifica ce înţelege prin drepturile omului, ONU a elaborat "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului", adoptată la 10 decembrie 1948. În această Declaraţie sunt enumerate toate drepturile omului, grupate pe categorii, pe care le vom analiza mai îndeaproape în Cursul.

„Declaraţia Universală a Drepturilor Omului" se află în formă neprescurtată în colecţia noastră de documente. Ea marchează începutul strădaniilor de popularizare şi universalizare politică şi juridică a drepturilor omului. Această Declaraţie doreşte să desfiinţeze barierele naţionale şi să impună aceste drepturi la nivel universal. Mai este însă cale lungă până la realizarea acestui ideal, aşa cum vom vedea în Cursul . Acolo vom vedea cine veghează la respectarea drepturilor omului. În Cursul vom analiza unele exemple de încălcări ale acestora. În cadrul temei de aprofundare "Noua Ordine Mondială" vom vorbi despre încercarea de a găsi în dialogul diveselor religii şi culturi valori comune pentru toţi oamenii - o aşa numită "nouă ordine mondială", pentru a înlătura îndoielile exprimate de unele voci critice, apărute cu privire la caracterul universal al drepturilor omului, create în Europa şi marcate de elemente creştine.

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode