|
|
|
Cuprins:
Victorie absolută a democraţiei liberale? În martie 1985, Mihail Gorbaciov a fost ales secretar general al PC din URSS, procedând imediat spre introducerea unei politicii reformatoare care avea ca scop depăşirea crizei economice în care se afla Uniunea Sovietică. Pe el nu îl interesa să adopte ideologia democratică occidental, Uniunea Sovietică urma să fie "însănătoşită" prin intermediul unor reforme (perestroika) şi prin transparentizarea deciziilor (glasnost), pentru a corespunde astfel cerinţelor prezentului şi viitorului. Această dezvoltare deosebit de rapidă a condus — fără ca mai marii ţării să dorească acest lucru — la prăbuşirea sistemelor din "socialismul realist" şi la victoria aparent absolută a democraţiei liberale. În ciuda acestui triumf trebuie să atragem atenţia asupra faptului că au existat şi vor mai exista destule ameninţări la adresa democraţiei. Democraţia în secolul XX — ameninţări şi succese În scurta prezentare istorică de mai jos vom încerca să amintim care au fost factorii care au constituit, pe parcursul secolului XX, o sursă de ameninţare sau, dimpotrivă, de succese la adresa democraţiei. În jurul anului 1930, peste tot în Europa s-au impus sisteme autoritare, democraţia şi liberalismul părând a fi fost cu totul date deoparte. După 1945 a început însă o adevărate Renaştere a democraţiei, căreia nici sistemele autoritare încă în picioare din Spania, Portugalia şi Grecia nu i-au putut rezista pe termen lung. Democraţia liberală occidentală a fost însă permanent ţinta atacurilor democraţiei socialiste din blocul de est, care din 1968 începuse să îşi găsească din ce în ce mai mulţi susţinători în vest. Odată cu prăbuşirea economică şi politică a aproape tuturor ordinilor "socialist-realiste", triumful modelului democratic occidental pare a fi absolut. Dar cum s-a putut impune această democraţie liberală, aparent labilă, faţă de structurile revoluţionaro-totalitariste (Mussolini, Hitler, Stalin) sau birocratico-totalitariste (Brejnev, Ulbricht/Honecker) şi cele autoritare (Spania, Portugalia, Grecia), care păreau atât de stabile, ea venind să înlocuiască toate aceste structuri? Alexander Jakowlew, unul dintre principalii reformatori ai fostei Uniuni Sovietice, a motivat supremaţia democraţiei cu trei argumente:
Triumful unei ordini deseori răsturnate şi uneori depăşite după cum s-ar putea crede nu trebuie să ne facă să credem că aceasta este definitivă. Transformările pot avea, aşa cum a demonstrat-o soarta democraţiei în secolul XX, şi urmări negative. Un exemplu în acest sens este soarta democraţiei din Algeria, unde la data de 26 decembrie 1991, alegerile parlamentare au fost câştigate de Frontul islamist al Salvării. Obiectivul declarat al acestei formaţiuni era desfiinţarea tuturor principiilor democraţiei occidentale în favoarea creării unui stat islamist. Această evoluţie a putut fi stopată la timp de armată, aceasta arestând câştigătorii alegerilor şi împiedicând astfel cu mijloace nedemocratice "suveranul", electoratul, să înlocuiască pe cale democratică democraţia printr-un sistem totalitar. Aceasta a fost cu siguranţă o situaţie problematică, a cărei legitimitate se găseşte în experienţa istorică: valorile liberale fundamentale nu trebuie să se afle la îndemâna alegătorilor. (...) În acelaşi timp, exemplul algerian arată că securitatea socială este premisa absolut necesară a unei democraţii funcţionale. În democraţiile occidentale se menţin în continuare două tendinţe cu caracter opus: de o parte, tendinţa democratică, dorinţa ca toţi cetăţenii statului, egali în drepturi, să fie incluşi şi să participe la viaţa politică; de cealaltă parte, o tendinţă oligarhică. Structura socio-politică complicată are nevoie de experţi, de specialişti care să pregătească şi să ia decizii în domenii foarte bine delimitate. Odată cu apariţia organizaţiilor de masă şi a partidelor politice s-a dezvoltat o formă de democraţie în care co-determinarea şi "expertocraţia" s-au unit. Partidele au devenit un instrument imperios necesar, cu ajutorul căruia poporului auto-organizator poate fi "activat". Voinţa populară nu poate apărea decât în contextul partidelor, ca entităţi de acţiune politică (...). Se ştie că în democraţii şi minorităţile participă la procesul democratic. Critica s-a îndreptat împotriva faptului că în sistemul parlamentar reprezentativ, susţinut de partidele politice, predomină o oarecare îndoială a aleşilor faţă de poporul suveran. Acest fapt poate fi explicat prin extinderea activităţilor statale şi prin natura din ce în ce mai complicată şi mai netransparentă a societăţii. Sentimentul de a nu fi afectat de procesele politice sau de a fi cu totul neajutorat faţă de acesta conduce la apatie politică. Astfel, majorităţii pasive i se opune un grup informat şi specializat de experţi, care întreţin foarte puţine contacte cu cei afectaţi. În consecinţă, unele segmente de populaţie au reacţii de la neînţelegere şi refuz şi până la o atitudine deschisă de respingere şi uz de violenţă. Este clar că această tendinţă poate constitui o ameninţare la adresa consensului, atât de necesar într-o democraţie. Transformările de pe tot cuprinsul lumii au o legătură cu acest lucru. Trăim în nişte vremuri în care au loc transformări şi recalificări valorice permanente. Contradicţiile din ce în ca mai mari în zilele noastre se apar la suprafaţă printr-o conştientizare generală a crizei, lucru care face necesară o diagnosticare a situaţiei prezente. Răspunsul la întrebarea de unde venim, unde ne aflăm şi unde ne îndreptăm, nu este de la sine înţeles în această perioadă de criză a valorilor, el trebuie căutat cu asiduitate. Criza statului şi a statului de drept este doar o parte a marii crize cale caracterizează universul nostru actual. Optimismul datorat progresului din anii şaizeci şi de la începutul anilor şaptezeci a fost înlocuit de un pesimism care s-a răspândit pe tot globul. Oamenii se tem:
Statul de drept şi democraţia sunt inseparabile (...) Toţi cetăţenii unui stat trebuie să înţeleagă de ce ne impunem astăzi atât pentru prezervarea democraţiei parlamentare, reprezentative. Istoria ne-a arătat că statul de drept este de neconceput astăzi fără democraţie. Complexitatea societăţii presupune existenţa unui control public, altfel s-ar impune o conducere necontrolată, asemănătoare cu dictatura. Astăzi, acest lucru nu trebuie să însemne neapărat urcarea la putere a unui singur dictator. Există, în fond, şi posibilitatea dobândirii puterii de către o expertocraţie necontrolabilă sau — multe mai rău — de către mase populare neinformate, emoţionale şi manipulate. La începutul secolului XX, politicienii mai credeau încă că statul de drept poate să existe şi fără democraţie. Astăzi însă, statul de drept şi democraţia au devenit inseparabile. Pluralismul ideologic trebuie să se poată exprima liber, iar statul trebuie să fie neutru din punct de vedere ideologic. Orice restricţie impusă ideologiilor înseamnă oprimarea celor ce gândesc altfel (...). Cu această consideraţie se încheie şi prezentarea noastră a democraţiei (...). Pericolele nu vin neapărat numai din partea unui dictator - o tiranie a majorităţii emotive şi iraţionale poate fi la fel de periculoasă şi de nocivă. Mijloacele prin care acestea pot fi combătute sunt instituţiile democraţiei reprezentative, în care diversele puteri se controlează reciproc, ordinea juridică funcţională anihilând factori precum iraţionalitatea şi emotivitatea. Majoritatea populaţiei trebuie să accepte în mod necesar aceste instituţii, iar aleşii poporului nu trebuie să se îndepărteze de electorat (...). O participare prudent dozată a populaţiei, menită să prevină instaurarea unei "democraţii a spectatorilor" şi expresiile necontrolate ale nemulţumirii, fortificând sentimentul responsabilităţii faţă de întreg, poate reprezenta calea spre o dezvoltare ulterioară a democraţiei şi spre adaptarea acesteia la necesităţile timpului. [Hans-Helmuth Knütter; din: Bundeszentrale für politische Bildung: Demokratie, Informationen zur politischen Bildung Nr. 165, Neudruck 1992] [începutul paginii] |
|
Teme:
Drepturile omului I
Personalităţi I Democraţie I
Partide
I Europa I
Globalizare
I
Naţiunile Unite
I Durabilitate
|
