|
|
|
Politică? — nu, mulţumesc!...
Exemplu pentru primul caz: când acel membru al familiei care ţine în mâini bateriile telecomenzii primeşte prea multă putere, el se distanţează de restul familiei, ne mai luând în seamă dorinţa rudelor sale de a se uita la un anumit program. Un alt exemplu: el poate preda pe termen nelimitat telecomanda unui alt membru al familiei. În ambele cazuri, principiul democratic al separaţiei puterilor, aşa cum îl cunoaştem din Cursul este încălcat, membrii familiei neavând posibilitatea de a controla acţiunile posesorului telecomenzii.
Despre aceste probleme, cu care se confruntă orice democraţie, este vorba în acest capitol. La fel ca în familie se întâmplă şi în statul democratic. Modelul ideal este o relaţie funcţională între alegători şi cei aleşi. O relaţie care se bazează pe reciprocitate, cele două părţi depinzând una de cealaltă. Dar şi aici există deviaţii. Uneori se întâmplă ca aleşii să nu se ţină de litera legii sau de promisiunile făcute, înşelând astfel încrederea electoratului. Acesta din urmă simte astfel că nu are nici o influenţă asupra acţiunilor celor aleşi de el, şi, implicit, nici asupra politicii. La fel se întâmplă şi atunci când politicienii nu respectă regulile, când se lasă corupţi, când nu acţionează decât în virtutea propriilor interese şi nu în cea a intereselor populaţiei (unii oameni susţin chiar că toţi oamenii politici sunt nişte infractori). Se poate întâmpla astfel ca o parte din populaţie să-şi piardă interesul pentru politică, să nu mai se ducă la vot şi să renunţe la orice formă de implicare în politică. În aceste cazuri vorbim despre o animozitate faţă de politică. Pentru a funcţiona satisfăcător, democraţia trebuie să se sprijine pe participarea cetăţenilor. În familia prezentată de noi, acest lucru ar însemna că unul sau mai mulţi membrii ai familiei nu participă la procesul de alegere a programului de televiziune şi nici la cel de distribuire a bateriilor telecomenzii. Dacă numărul celor care se declară împotriva oricărei forme de politică şi a celor care nu se prezintă la alegeri creşte necontrolat, posesorul telecomenzii, adică omul politic ales se vede confruntat cu o problemă gravă, acest segment de populaţie ne mai susţinând politica celui ales, scăzându-i astfel legitimitatea. Atunci când nu există decât prea puţine baterii, telecomanda nu mai poate funcţiona cum trebuie. Problemele care apar nu îi vizează doar pe aleşi, ci şi pe cei care refuză să participe. Ei refuze astfel să se implice. Ei îşi refuză dreptul de a decide cu privire la programul ales. Iar asta nu înseamnă că sunt mai mulţumiţi. Pe scurt: instituţiile şi regulile dintr-o democraţie trebuie să fie de aşa natură încât să permită şi să faciliteze pe termen lung participarea cetăţenilor la viaţa politică. Cetăţenii trebuie, la rândul lor, să facă uz de drepturile care le revin. Nici o construcţie democratică, oricât de rafinată ar fi ea, nu le poate refuza acest drept. ...Politică? — nu şi fără mine!
|
|
Teme:
Drepturile omului I
Personalităţi I Democraţie I
Partide
I Europa I
Globalizare
I
Naţiunile Unite
I Durabilitate
|
