Democraţia se sprijină pe deciziile majoritare. Acestea sunt cel mai important instrument de soluţionare paşnică a conflictelor. Dar, aşa cum o vor arăta textele următoare, principiul majorităţii nu este absolut. El depinde de anumite premise (textul 2), având uneori şi unele aspecte destul de problematice (textul 1).

[începutul paginii]

"Voinţa majorităţii nu este acceptată pe termen lung ca voinţă generală decât atunci când decizia luată nu vine să lezeze considerabil minoritatea — şi atunci când cei care sunt în minoritate nu sunt mereu aceiaşi.

(...) Majoritatea nu are voie să decidă în nici un caz în orice privinţă şi după bunul ei plac. Consensul procedural presupune acordul cu privire la întrebarea în care domenii decizionale poate fi aplicat principiul majorităţii şi în care nu.

(...) În tot cazul, majorităţile de astăzi nu mai pot fi sigure de supremaţia lor politică absolută, suspendând de exemplu aplicarea acestui principiu în cazul deciziilor viitoare, sau îngustând, prin manipularea şanselor competiţionale, posibilităţile minorităţii de azi să devină majoritatea de mâine.

În strânsă legătură cu necesitatea transparenţei structurale a procedurilor se află condiţia fundamentală ca aceste decizii să poată fi corectate, respectiv revitalizate de către noile majorităţi.

(...) Astăzi ne confruntăm cu decizii politice în domenii cu totul noi şi progresiste precum energia atomică, ingineria genetică, (...) tehnica armamentului. Deciziile care trebuie luate în aceste domenii extrem de vaste par a fi însă ireversibile. Toţi ştiu că împotriva centralelor atomice, odată ce au fost construite, nici o "nouă majoritate" nu mai poate face nimic.

(...) Principiul majorităţii acţionează pe baza unei ‚ficţiuni‘, ficţiunea egalităţii în drepturi (de participare): ‚one man, one vote‘. Voturile sunt numărate, nu cumpănite. Varianta ideală ar fi ca toate voturile să şi cântărească ceva, în sensul ca în spatele aceloraşi cunoştinţe de specialitate să se ascundă acelaşi angajament şi aceeaşi asumare a responsabilităţii. Aceasta rămâne însă numai la stadiul de dorinţă — mai ales având în vedere gradul crescut de interdependenţă şi complexitate.

Cu cât mai vaste devin competenţele statului şi ale politicii, cu atât mai des ne întâlnim cu situaţia în care majorităţi apatice, neinformate şi neimplicate total domină minorităţi angajate, specializate şi foarte implicate.

[din: Bernd Guggenberger/Claus Offe: An den Grenzen der Mehrheitsdemokratie, Opladen 1984]

[începutul paginii]

Supremaţia democraţiei nu se sprijină pe supunerea oamenilor, ci pe însărcinarea lor. Guvernanţii sunt instalaţi în funcţiile lor de către cei guvernaţi, ei pot fi traşi la răspundere şi trebuie să-şi demonstreze autoritatea prin performanţele obţinute pe baza lucrurilor cu care au fost însărcinaţi şi prin respectarea normelor cu caracter general şi imperativ. O trăsătură caracteristică pentru procedurile democratice este compromisul şi condiţiile care duc la încheierea acestuia — compromisul, menit să aducă pacea, pentru că reuşeşte să împace poziţii opuse şi neconciliabile. Distribuirea sarcinilor în alegerile directe prin decizia majorităţii înseamnă că minoritatea trebuie să se supună doar pentru că majoritatea nu are dreptul să priveze minoritatea de şansa de a deveni ea însăşi majoritate. Prin urmare, formarea voinţei politice trebuie să se sprijine pe principiul diversităţii legitime şi al concurenţei nediscriminatorie; ea trebuie să favorizeze şi exprimarea unor opinii controverse şi opuse, aflate în competiţie, ceea ce transpare în menţinerea dreptului la liberă opinie şi la critică precum şi în garantarea existenţei unor domenii importante care vizează drepturile fundamentale. Legitimitatea deciziei majorităţii nu derivă astfel din sine însăşi, ci din tratamentul politic egal al tuturor cetăţenilor statului.

[din: Heinrich Oberreuter: Wahrheit statt Mehrheit? An den Grenzen der parlamentarischen Demokratie, München 1986]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode