«Scandalurile fac parte din democraţie», era de părere la începutul acestui an un ziarist experimentat din Germania, vorbind despre dezvăluirile senzaţionale despre donaţiile şi practicile financiare ilegale ale  fostului cancelar federal Kohl şi ale celorlalţi oameni din vârful partidului CDU. Să fie oare această afirmaţie adevărată?

Trebuie să constatăm că scandalurile cele mai rezonante - şi cele care au de cele mai multe ori cele mai concrete consecinţe politice - au loc în mod prioritar în democraţiile consacrate, vezi afacerea Watergate din America, când Nixon, preşedintele republican reales nu a reuşit să se salveze de la destituirea sigură prin Congres decât dându-şi demisia. Acelaşi lucru este valabil şi pentru aşa numita "afacere Spiegel" din anii şaizeci de pe vremea Republicii de la Bonn, când ministrul apărării de la acea vreme, Franz Josef Strauss, a fost nevoit să părăsească guvernul. Alte exemple cunoscute din istoria postbelică din ţara învecinată la nord cu Germania sunt afacerea Flick (şi aici a fost vorba despre mişmaşuri la finanţarea partidelor) sau scandalul iscat în jurul imperiului imobiliar «Neue Heimat» care aparţinea sindicatelor germane.

[începutul paginii]

Mai trebuie amintit aici şi scandalul produs de scufundarea vasului de supraveghere al organizaţiei mondiale Greenpeace de către agenţii secreţi francezi - un atac criminal la care a participat şi guvernul Mitterrand. Ceva mai aproape de noi în timp, dezvăluirea corupţiei şi a politicii favoritiste practicate de partidele aflate la putere în Italia - care a dus la destrămarea structurii de partide care reuşise să se impună după război. Şi cercetările conduse de procurorul şef Starr împotriva preşedintelui Clinton au trezit interesul întregii lumi. În decursul acestora a fost descoperită extrem de penibila relaţie sexuală a preşedintelui american care a condus la o procedură de îndepărtare din funcţie a şefului de la Casa Albă, procedură care s-a dovedit în final fără succes. Nici Elveţia, o democraţie stabilă şi consacrată, nu a fost scutită de  scandaluri răsunătoare - de la afacerea Fichen şi destituirea lui Kopp şi până la controversele interne şi externe cu privire la conturi.

Teza conform căreia democraţiile afectate au reuşit să iasă din aceste conflicte mai puternice este dificil de combătut. Scandalurile adevărate (spre deosebire de cele fabricate, artificiale) şi soluţionarea lor politică sau juridică sunt dovada faptului că controlul democratic funcţionează. Afacerile de acest gen nu constituie de regulă, aşa cum s-a susţinut deseori, o criză a democraţiei, ci mai degrabă o confirmare a acesteia. O democraţie lipsită de scandaluri este cel puţin suspectă - cu excepţia cazului în care ideologiile urmate, cu totul nerealiste, prevăd existenţa unei societăţi din care fac parte cetăţeni şi politicieni fără nici un cusur. Greşelile politice recunoscute în mod public oferă în schimb democraţiei şansa ca cu ajutorul buletinului de vot sau al justiţiei şi al celorlalte instituţii din statul de drept să fie făcute unele remedieri.

[începutul paginii]

De la dizolvarea blocului de est comunist, opinia publică din ţările care făceau parte din sfera de influenţă sovietică de odinioară a fost şi ea zguduită destul de frecvent de scandaluri politice şi financiare. În comparaţie cu vechiul regim al partidului unic, acest lucru pare a fi semnul unei mai mare deschideri. În tot cazul, chiar şi în «semi-democraţia» rusă au fost înregistrate intervenţii politice sau juridice împotriva abuzului de putere şi al corupţiei. Se poate ca această ameliorare a situaţiei să ţină şi de progresul economic, care pare să ridicat întrucâtva nivelul de trai foarte scăzut ale marilor mase. Fără aceste progrese, oamenii de la Kremlin care se ocupă cu manipularea opiniei publice ar fi putut împiedica destul de uşor consecinţele revendicate de democraţiile mai «mature» ale scandalurilor - dezvăluiri complete şi pierderea puterii de către cei care s-au dovedit vinovaţi. Opinia internaţională poate ajuta la deconspirarea afacerilor financiare ilicite ale grupurilor oligarhice. Un exemplu în acest sens este cazul Mabetex sau condamnarea recentă la Tribunalul de la Geneva a fostului prim-ministru ucrainean Lasarenko.

Scandalurile politice sunt probabil inevitabile într-o democraţie funcţională, dar modul în care sunt soluţionate acestea este doar arareori menit să dea un exemplu în ceea ce-i priveşte pe ce afectaţi. Scandalurile sunt deseori doar evenimente care trezesc temporar interesul publicului, iar ele trebuie să se bazeze pe fapte reale. Cu trecerea timpului, amploarea scandalului devine în mod automat relativă, acesta devenind o parte neînsemnată a istoriei. Dacă sentimentele tulburate de o afacere politică dubioasă provoacă la început verdicte severe şi clare, persoanele incriminate vor vedea că, cu timpul, furtuna se va potoli, iar verdictul va deveni mai îngăduitor şi mai echilibrat. Richard Nixon, «escrocul» din scandalul Watergate, a fost tratat, după ani întregi de izolare politică, tratat ca un adevărat «elder statesman», asta după ce a scris sârguincios o serie de cărţi şi a călătorit prin toată lumea. Scandalul iscat de spionul RDG-ist Guillaume, care l-a făcut pe cancelarul german Willy Brandt să demisioneze, este astăzi un episod aproape uitat din viaţa celebrului politician din SPD.

[începutul paginii]

Helmut Kohl, a cărei memorie extraordinară l-a făcut renumit, se bazează cu siguranţă pe faptul că scandalul iscat în jurul manipulărilor ilegale ale donaţiilor făcute partidului, care umbreşte la această oră activitatea sa politică, se va stinge în scurtă vreme. Unele persoane spun că istoriile viitorului nu vor mai aminti de implicarea lui Kohl în afacerile cu donaţiile ilegale decât cel mult în notele de subsol. Poate că ele vor considera această activitate a lui Kohl chiar o manevră iscusită a unui om puternic, în vederea atingerii unor ţeluri superioare. Cine mai critică astăzi atitudinea lui Bismarck în ceea ce privea fondul secret cu ajutorul căruia l-a convins pe regele bavarez Ludwig al II-lea, înglodat în datorii, să îşi dea acordul pentru înfiinţarea Imperiului German? Bismarck a trăit însă în vremuri pre-democratice.

Kohl ar trebui să se întrebe totuşi dacă un realist ca Bismarck s-ar mai fi încăpăţânat în condiţiile actuale să ţină sub tăcere numele donatorilor iliciţi, apelând la cuvântul de onoare, şi el destul de îndoielnic - prelungind astfel această dezbatere cu privire la «sistemul Kohl», foarte defavorabilă atât lui cât şi partidului.

[începutul paginii]

Scandalurile politice emit mari pretenţii faţă de opinia publică democratică. Mass-media joacă de cele mai multe ori rolul central în descoperirea acestora. Totuşi deseori aceste afaceri sunt supralicitate pentru creşterea tirajului sau a cotelor de audienţă. În scandaluri, duplicitatea nu este doar o trăsătură a omului politic acuzat. Pentru cetăţeanul matur politic, acesta nu este un motiv pentru care să întoarcă privirea revoltat de la asemenea scene. Pentru a afla ce se petrece de fapt, el trebuie, dimpotrivă, să privească foarte atent.

[R. M., Neue Zürcher Zeitung, 8 iulie 2000]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode