În următorul text vom analiza cele două tipuri de scrutine, vom vedea care sunt avantajele şi dezavantajele acestora şi care sunt consecinţele pe care ele le au asupra sistemului politic.

[începutul paginii]

Introducere

(...) Alegerile se desfăşoară pe baza a două sisteme fundamental diferite: scrutinul majoritar şi cel proporţional. Cu toate acestea, nici unul din cele două tipuri de scrutin nu sunt practicate în forma lor pură (...), ele reprezintă mai degrabă un amalgam. Structura politică a unei ţări şi procesul de formare a voinţei politice pot fi influenţate în mod decisiv de forma scrutinului, pentru că atât ordinea intra-partinică, cât şi raporturile dintre partide şi relaţiile dintre guvern şi parlament depind de felul în care este organizat scrutinul. Pe de altă parte, anumite tradiţii politice, situaţii istorice şi premise sociale nu permit decât desfăşurarea unui anumit tip de scrutin. Nu orice tip de scrutin poate fi introdus într-o ţară. Cine schimbă scrutinul fără să ţină cont de structura politică şi socială riscă ca alegerile să-şi piardă funcţia elementară; dacă scrutinul nu este acceptat de populaţie şi considerat drept, supremaţia celor aleşi de majoritate va fi contestată de minoritate.

[începutul paginii]

Scrutinul proporţional: Avantaje şi dezavantaje

În cele ce urmează vom arăta cât de mult poate fi influenţat stilul politic şi structura politică a unei comunităţi de tipul de scrutin practicat. Scrutinul proporţional se bazează pe principiul că locurile din Parlament sunt distribuite în mod proporţional în funcţie de voturile exprimate de alegători pentru un partid sau altul. Dacă un partid câştigă zece la sută din voturi, ea va primi zece la sută din mandate. Parlamentul devine astfel o fotografie politică a opţiunilor electoratului. Toate minorităţile şi direcţiile politico-programatice sunt astfel reprezentate în Parlament. Scrutinul proporţional avantajează înfiinţarea multor noi partide, acestea neavând nevoie decât de câteva voturi pentru a-şi câştiga o poziţie în Parlament. Impulsionarea constituirii de partide noi este fără îndoială un element care conferă dinamică vieţii politice, favorizând evident şi apariţia partidelor mici şi a unor grupurilor care reprezintă interese limitate. De aceea, scrutinului proporţional îi corespunde de multe ori un Parlament fragmentat în multe facţiuni, din care rezultă coaliţii guvernamentale labile şi slabe, din a cărei cauză apar deseori serioase crize politice.

[începutul paginii]

Alegătorul nu poate să influenţeze decât în foarte mică măsură felul în care se formează guvernul, pentru că partidele nu stabilesc în campania electorală nici o coaliţie evidentă. Membrii coaliţiilor îşi revendică succesele guvernării, eşecurile fiind trecute pe seama partenerului, astfel încât alegătorului îi este greu să recunoască cine poartă responsabilitatea pentru rezultate, fie ele pozitive sau negative. Candidaţii la fotoliile parlamentare sunt selectaţi în cazul practicării scrutinului proporţional la nivelul organizaţiilor principale ale partidelor şi nu cel al organizaţiilor locale, ceea ce oferă liderilor de partid mai multe posibilităţi de exercitare a puterii de influenţă. Alegătorul trebuie să aleagă nu un candidat, ci o listă întreagă, întocmită de partid, pe care candidaţii sunt înşiraţi într-o anumită ordine. Asta înseamnă că alegătorul nu poate alege reprezentantul unei circumscripţii, permiţând partidelor să ia în considerare, la elaborarea listei, grupările cele mai importante din cadrul partidului în funcţie de electoratul căruia i se adresează. Acest lucru permite mai departe grupurilor de interese să-şi treacă pe liste proprii candidaţi, în schimbul promisiunii de a sprijini partidul.

[începutul paginii]

Scrutinul majoritar: Avantaje şi dezavantaje

Altfel decât la scrutinului proporţional, în cazul scrutinului majoritar, întregul teritoriul al unei ţări este împărţit în tot atâtea circumscripţii electorale câte locuri există în Parlament. Acele formaţiuni ies câştigătoare din alegeri care au câştigat în circumscripţiile electorale majoritatea absolută sau relativă a voturilor. Acest lucru se întâmplă de regulă doar în cazul acelor candidaţi care se pot baza pe sprijinul partidelor mari. Acestea, la rândul lor, trebuie să evite să reprezinte interese limitate. Ele trebuie să prezinte interes pentru cât mai multe grupuri sociale, astfel încât să obţină majoritatea. Scrutinul majoritar obligă astfel partidele să fie moderate şi să evite adoptarea unor poziţii extreme în programul şi comportamentul lor.

Din punct de vedere istoric, scrutinul majoritar şi sistemul bipartidist sunt strâns interconectate. Scrutinul majoritar nu poate provoca constituirea unui sistem bipartidist, dar îl poate susţine şi consolida. Electoratul trebuie să aleagă între două programe şi echipe diferite, care se declară pregătite să preia responsabilităţile guvernării. Alegerile parlamentare tind astfel să se transforme în alegeri guvernamentale. Echipa declarată câştigătoare se poate mai apoi baza de regulă pe majoritatea parlamentară stabilă constituită din membri partidului său. Alegătorului îi vine astfel mai uşor să tragă la răspundere guvernul la următoarele alegeri, pentru că în cazul unor raporturi majoritare clare, succesul sau eşecul politic poate fi constatat fără echivoc, punctele negative neputând fi puse pe seama unui partener de coaliţie. Influenţa alegătorului asupra alcătuirii guvernului şi asupra potenţialului şef al unui guvern format pe baza majorităţii absolute constituie un avantaj pentru sistemul bipartit care se sprijină pe principiile scrutinului majoritar. În plus, scrutinul majoritar creează un angrenaj destul de strâns între Parlament şi circumscripţia electorală, legând într-o oarecare măsură parlamentarii de o anumită zonă a ţării şi împiedicând astfel apariţia unei distanţări între alegători şi aleşi. Totodată, la stabilirea candidaţilor, organizaţiile locale au o mai mare putere de influenţă, lucru care este de dorit în sensul democratizării structurii interne a partidelor.

[începutul paginii]

Cu toate acestea, scrutinul majoritar are şi unele dezavantaje care nu trebuie trecute cu vederea. Selecţionarea candidaţilor doar pe baza reprezentării intereselor locale înseamnă de multe ori că anumite minorităţi sau grupări sociale nu pot fi reprezentate de loc. Femeilor, de exemplu, nu le este astăzi mai uşor ca de pe listele partidelor să ajungă direct în Parlament şi nici să cucerească direct majoritatea voturilor dintr-o circumscripţie electorală.

În plus, într-o circumscripţie electorală, doar voturile exprimate în favoarea candidatului ieşit câştigător contează, ceea ce înseamnă că un număr mare de alegători rămân nereprezentaţi în Parlament. Deseori, un scrutin majoritar "la limită" conduce la o supra-reprezentare în Parlament. În Anglia s-a întâmplat ca conservatorii să câştige doar 38,2 la sută din voturile pentru Parlament şi să dispună în final de 56 la sută din locurile disponibile. Acest lucru se poate întâmpla din pricina modului în care a fost delimitată circumscripţia electorală. Circumscripţiile nu sunt toate la fel de mari şi pot fi "croite" în aşa fel încât să favorizeze un partid sau altul. Această "geometrie a circumscripţiei electorale" lasă câmp liber manipulărilor. În plus, scrutinul majoritar face ca anumite minorităţi care nu sunt comasate prea tare la nivel local, adică care nu constituie majoritatea în circumscripţii, să nu poată fi reprezentate în Parlament. Este practic imposibil să apară partide noi. Cât de stabil este un guvern ales pe baza scrutinului majoritar se vede la finalul "cursei" electorale dintre partide.

[începutul paginii]

Din acest motiv, un scrutin majoritar funcţional presupune ca ambele partide să fie deschise şi să nu stea, unul faţă de celălalt, în opoziţie. Pentru dacă fiecare partid ar constitui opoziţia celuilalt, alternanţa dintre partide ar aduce cu sine şi o transformare totală a comunităţii. În plus, sistemul bipartidist stabilizat prin scrutinul majoritar are nevoie de un consens susţinut în rândul populaţiei. Oamenii nu trebuie să vadă partidele ca pe un duşman, ei trebuie să le tolereze. Într-un popor fragmentat social şi inconciliabil în problemele fundamentale ale convieţuirii politice, scrutinul majoritar ar avea deseori efecte negative, pentru că alternanţa la putere nu s-ar putea produce din pricina înţepenirii fronturilor, iar minorităţile mari ar rămâne nereprezentate. Aşadar, efectul ar fi o atitudine inversă moderării, o radicalizare şi polarizare a societăţii. Într-un asemenea caz, responsabilii trebuie să încerce să modifice legislaţia electorală şi, implicit, tipul de scrutin (...).

Ne este greu să spunem care dintre aceste tipuri de scrutin este mai democratic. Tradiţiile istorice, sistemul de partide existent într-o societate şi contextul social sunt elementele care trebuie să pledeze în favoarea unui sistem sau altul. Nici pentru acest element fundamental dintr-o democraţie nu există aşadar o reţetă general valabilă. Există în schimb forme diferite prin care democraţia poate fi realizată şi a căror eficienţă într-o societate se măsoară după criteriul dacă prin alegerea unei anumite forme este dată un maximum de participare politică a electoratului şi, în acelaşi timp, capacitatea de a guverna a celor aleşi.

[din: Waldemar Besson/Gotthard Jasper, Das Leitbild der modernen Demokratie. Bauelemente einer freiheitlichen Staatsordnung, Bonn 1990]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode