Componente fundamentale ale statului democratic (III): Guvernul

Guvernul şi administraţia, adică ceea ce înţelegem în mod tradiţional prin termenul de "executiv", sunt componente centrale ale fiecărui stat. În următorul text vom vedea cum arată guvernul şi administraţia în statul democratic.

[începutul paginii]

(...) Peste tot unde există comunităţi umane se manifestă şi nevoia de conducere. După cum a arătat-o istoria, această funcţie nu poate fi îndeplinită decât de un sigur om sau de un număr limitat de persoane. Pentru că doar atunci comunitatea este capabilă să răspundă cum se cuvine necesităţilor decizionale. Forurile de mai mari dimensiuni, ca de exemplu Parlamentul sau totalitatea cetăţenilor pot îndeplini această funcţie de conducere doar prin delegarea unui număr restrâns de reprezentanţi pe care să îi poată controla, ei pot elabora regulile de comportament şi liniile directoare pentru conducere, dar nu pot înlocui de regulă guvernul.

Guvernul, la rândul său, poate acţiona la capacităţile ideale doar atunci când recomandările sale sunt respectate. Acesta este motivul pentru care, odată cu sporirea sarcinilor statale şi cu complicarea formelor de convieţuire umană, s-a constituit un aparat aflat în subordinea guvernului, administraţia statală, care a câştigat cu timpul din ce în ce mai multă autonomie, astfel încât executivul a trebuit să fie împărţit în două nivele instituţionale distincte, guvernul şi administraţia. În democraţiile moderne, interacţiunea guvernului cu administraţia este un element esenţial al vieţii politică. Ambele nivele sunt considerate de cetăţeni ca făcând parte comună din conducerea unui stat.

[începutul paginii]

De-a lungul istoriei au existat forme diferite de guverne. De abia în decursul ultimilor două secole s-a impus obiceiul ca guvernele să fie formate pe o perioadă limitată de timp, fiind supuse unor controale permanente. În epoca absolutistă, regii şi principii erau suverani şi nu aveau obligaţia să dea socoteală supuşilor lor. Acest tip de guvernare se numeşte "guvernare autocratică", opusă formei de guvernare republicane sau constituţionale din democraţiile moderne. Prin constituirea şi consolidarea puterii parlamentelor, regilor şi principilor le-au luat locul guverne responsabile în faţa parlamentului. La momentul actual, guvernul este constituit de grupul liderilor majorităţii parlamentare, atât membri ai Parlamentului cât şi ai ministerelor. Chiar şi atunci când - vezi cazul SUA - guvernul, adică preşedintele, este ales direct de către populaţie, Parlamentul îşi păstrează funcţia de organ de control. Prin urmare, sistemul prezidenţial american este o simplă variaţiune pe tema guvernului cu puteri limitate şi desemnat pe o perioadă fixă de timp.

Cei care susţin, pe bună dreptate, că tipul de guvern parlamentar sau prezidenţial a devenit, odată cu t riumful democraţiei, cea mai atractivă formă de conducere, trebuie să recunoască că secolul XX a însemnat şi mai înseamnă uneori o degenerare a acesteia în forme autocratice. Aici nu ne gândim doar la dictaturile militare mereu recurente - vezi cazul mareşalului polonez Pilsudski în perioada interbelică, ci şi la regimurile totalitare mai noi, precum Germania nazistă sau Rusia stalinistă.

[începutul paginii]

Chiar şi în zilele noastre mai există (...) părţi din lume conduse de regimuri autocratice. (...) Nu există însă nici o îndoială asupra faptului că ordinea politică în care guvernul se supune unor limitări obiective şi temporale este salutată de multă lume ca fiind ordinea ideală, fiind adoptată de forţele de opoziţie ca o revendicare democratică. Dorinţa omului de a-şi lua în mâini propriul destin şi să beneficieze de un tratament egal şi de dreptate socială este cu totul antonimică despotismului şi absolutismului ca forme de conducere nedemocratice. De aceea, nici un dictator de astăzi nu mai poate conta pe un viitor sigur, indiferent de cât de stabil pare a fi sistemul său de conducere.

(...) Din cooperarea uneori foarte tensionată dintre conducerea democratică şi administraţie rezultă toate acţiunile supreme ale statului. Această cooperare trebuie însă să respecte voinţa cetăţenilor şi premisele vieţii comunitare. Acesta este motivul pentru care apar permanent conflicte între impulsul democratic şi necesitatea statului de a obţine noi performanţe, conflicte care trebuie să rămână deschise în ambele direcţii, pentru că atât argumentele democratice cât şi acţiunile statului sunt premise esenţiale pentru supravieţuirea societăţii democratice (...).

[din: Waldemar Besson/Gotthard Jasper, Das Leitbild der modernen Demokratie. Bauelemente einer freiheitlichen Staatsordnung, Bonn 1990]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode