Componente fundamentale ale statului democratic (II): Parlamentul

Toată puterea provine în democraţie de la popor. Puterea este exercitată de regulă de către reprezentanţii aleşi ai poporului întruniţi în parlamente. Misiunea cea mai importantă a acestora este să (co-)decidă direcţia politică a statului prin intermediul legilor (funcţie legislativă). De aceea, Parlamentul este considerat puterea legislativă (legislativ).

În plus, Parlamentul exercită o funcţie de control asupra celorlalte organisme din stat, pentru ca acestea să nu dispună la bunul lor plac de puterea pe care o posedă şi să decidă împotriva voinţei poporului. Dar mai întâi trebuie văzut care este voinţa poporului. Acesta este scopul alegerilor, ţinute la intervale regulate. Pe de altă parte, parlamentarii de diverse facturi politice au misiunea să reprezinte, în discuţii şi dezbateri, opinia celor care i-au ales (funcţie de articulare) şi să afle care este voinţa majorităţii populaţiei (reprezentată de majoritatea parlamentară). În fine, deputaţii mai trebuie să se îngrijească şi ca problemele care apar în stat să fie aduse la cunoştinţa poporului, iniţiind o discuţie publică pe această temă (funcţie de formare a voinţei poporului). În şedinţele publice ale Parlamentului se face schimb de argumente, astfel încât cetăţenii interesaţi se pot informa.

Următorul text explică pe larg unele sarcini ale Parlamentului:

[începutul paginii]

Parlamentul democratic

Funcţia legislativă

În baza funcţiei legislative, Parlamentul poate iniţia proiecte de lege (dreptul de iniţiativă). Acest drept este deţinut de mai multe organe. În democraţiile parlamentare, acest drept revine însă de cele mai multe ori guvernului. Acesta este reprezentat de majoritatea parlamentară, ceea ce face ca propunerile sale legislative să aibă succes.

După iniţiere, plenul Parlamentului supune acest proiect de lege la dezbateri, acesta fiind astfel deseori îmbunătăţit. La sfârşitul dezbaterilor, parlamentarii votează. Pentru ca o lege să fie aprobată de Parlament este necesar, de obicei, votul pozitiv al majorităţii relative. Dacă legea are ca obiect domenii importante - ca de exemplu Constituţia - este necesar acordul majorităţii calificate (de ex. două treimi din deputaţi). Dacă obţine votul majorităţii, proiectul devine lege.

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

În democraţiile parlamentare, reprezentanţii poporului din Parlament sunt cei care aleg şeful guvernului şi câteodată pe toţi liderii ministerelor. Astfel, guvernul ajunge într-o relaţie de dependenţă faţă de majoritatea parlamentară, deputaţii putând exercita prin alegerea lor o influenţă deosebită asupra liniei politice a guvernului. În plus, Parlamentul dispune de posibilitatea de a dizova guvernul sau şeful acestuia.

Dar nu numai guvernul este ales de către Parlament. Deseori, Parlamentul stabileşte şi componenţa Curţii Supreme de Justiţie. Prin alegerea membrilor diverselor organisme atribuite celorlalte puteri din stat, aceste organisme îşi dobândesc legitimitatea. Asta înseamnă că poporul nu-şi poate alege în mod direct primul ministru sau judecătorul suprem. Poporul poate decide însă în mod indirect, prin intermediul alegerilor parlamentare. Astfel, atât guvernul cât şi judecătorul şef sunt desemnaţi indirect de către popor. Astfel îşi dobândesc aceştia legitimitatea de a lua hotărâri în numele poporului.

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

În teoria clasică a separaţiei puterilor, Parlamentul (legislativul) veghează asupra modului în care guvernul (executivul) execută prevederile legale. Pentru a putea exercita această funcţie de control, Parlamentul dispune de instrumente care sunt diferite de la un stat la altul. El poate cere să fie făcute verificări, se poate adresa Curţii Supreme — cea de-a treia putere (puterea juridică), sau chiar să dizolve guvernul.

Pentru că în democraţiile parlamentare moderne guvernul este susţinut de cele mai multe ori de majoritatea parlamentară, funcţia de control nu este îndeplinită între Parlament şi guvern, ci între guvern şi opoziţie, adică între majoritatea şi minoritatea parlamentară.

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

Parlamentarii au sarcina de a informa poporul asupra activităţii politice şi de a articula opiniile electoratului. În cazul ideal, toţi alegătorii se simt reprezentaţi de o facţiune sau alta prezentă în Parlament, distanţa dintre aceştia şi puterile din stat fiind mică.

Prin păstrarea caracterului public al şedinţelor, a dărilor de seamă din mass-media şi prin informarea permanentă a poporului cu privire la acţiunile întreprinse, parlamentarii încearcă să lămurească populaţia şi să stimuleze procesul de formare a voinţei politice în rândul acesteia.

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode