|
|
|
Probleme fundamentale (...) Ştiinţele politice şi educaţia politică au atras mereu atenţia asupra relaţiei de interdependenţă dintre aceste două componente: (...) drepturile fundamentale stau la baza democraţiei noastre, iar sistemul nostru democratic acordă, la rândul său, drepturile fundamentale. Această relaţie dintre democraţie şi drepturi fundamentale nu a fost mereu atât la la sine înţeleasă. Trebuie să avem în vedere faptul că drepturile fundamentale fereşte de intruziunile statului largi domenii ale vieţii politice şi sociale, în vreme ce suveranitatea, autodeterminarea poporului, se constituie tocmai prin activităţile statului. Încă de pe vremea Revoluţiei Franceze au existat încercări de a înlocui Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului cu un acord cu privire la voinţa generală şi suverană a poporului. Aici se află de fapt în conflict două principii: dreptul absolut al democraţiei de a hotărî în problemele comunităţii şi pretenţia ridicată de drepturile fundamentale de a se sustrage statului. Bineînţeles că această controversă nu se poate rezolva cu prea multă uşurinţă (...). Pentru a înţelege mai bine relaţiile dintre democraţie şi drepturile fundamentale este necesar să înţelegem şi diferitele dimensiuni ale conceptului democratic. [începutul paginii] [înapoi la Cuprins] Democraţia ca formă de conducere Dacă pornim de la ipoteza că democraţia nu înseamnă desfiinţarea principiului de conducere, ci legitimarea puterii statale prin popor, drepturile fundamentale capătă (chiar şi în această formă de conducere a oamenilor de către oameni) trăsături eminamente defensive, pentru că chiar şi autoritatea legitimată de popor poate constitui o sursă de abuzuri. Pentru că şi un guvern sau o administraţie instalată pe drept poate comite nedreptăţi, prin urmare cetăţeanul are nevoie să fie apărat. Şi deoarece procesul politic este susţinut în democraţie tocmai de contrastul dintre interese, se înţelege că realizarea concomitentă a principiilor suveranităţii poporului şi a libertăţilor individuale este un proces tensionat, în care libertăţile sunt mereu ameninţate. Democraţia ca formă de conducere mai presupune şi impunerea, în cadrul alegerilor, a majorităţilor faţă de minorităţi. Opiniilor şi grupurilor minoritare le revin cel puţin următoarele drepturi (fundamentale): ele trebuie să-şi continue existenţa în sensul respectării dreptului la libertate şi să fie luate în considerare în sensul respectării bunăstării comunităţii. În plus, ele deţin şansa ca la un moment dat să se transforme în majorităţi. Condiţia de bază pentru această transformare este libertatea de opinie şi de asociere. Protecţia minorităţilor, deseori considerată trăsătura principală a democraţiei, rezultă şi ea direct din drepturile fundamentale. Diversele sale faţete, protejarea existenţei, participarea la bunăstarea comunităţii şi crearea premiselor pentru schimbul de putere şi de opinii arată că drepturile fundamentale sunt în democraţie mai mult decât simple drepturi defensive, ele devenind elemente constitutive ale acesteia. Dacă înţelegem democraţia ca pe o formă de stat, limitată temporal, obiectual şi (prin federalism) teritorial, drepturile fundamentale sunt semnale de alarmă trase atunci când există pericole care ameninţă libertăţile individului. Funcţia lor este însă mai amplă, prin intermediul acestora fiind fixate în Constituţie anumite proceduri care vin să limiteze autoritatea statală. Printre aceste proceduri se numără separaţia puterii, ancorarea în Constituţie şi garantarea statului de drept. Drepturile fundamentale nu sunt astfel nimic altceva decât însăşi democraţia, ele nu se află într-o anumită "relaţie" cu ea, ele sunt parte integrantă a acesteia. [începutul paginii] [înapoi la Cuprins] Democraţia ca metodă de legitimare a conducerii Democraţia este mai mult decât o formă de conducere, ea este "un instrument de legitimare, control şi critică la adresa conducerii politice". Democraţia nu înseamnă numani alegeri, de ea aparţin procesele de comunicare pe care le mai numim şi "procese de formare a voinţei politice". Drepturilor fundamentale, care protejează şi promovează acest tip de comunicare le revine un rol constitutiv într-o democraţie. Printre aşa numitele drepturi fundamentale de comunicare, libertatea opiniei are o relevanţă deosebită, pentru că fără aceasta, democraţia nu ar putea exista. Teoreticienii consideră libertatea de opinie un criteriu pe baza căruia se poate măsura gradul de dezvoltare democratică — acest lucru putând fi verificat foarte clar în cazul "tinerelor" democraţii. Ea face posibilă critica la adresa deciziilor considerate nedrepte, transportă dorinţele societăţii către domeniul de decizie politică şi cere justificări pentru hotărârile luate. Aceste drepturi de comunicare nu protejează numai libertatea individuală de opinie, ci şi pe cea a grupărilor de interese (libertatea de asociere) (...). [începutul paginii] [înapoi la Cuprins] Democraţia ca justiţie Ordinea politică se constituie atunci când diferite interese sociale devin, în procesul legislativ, reguli imperative. Cum se prezintă acest proces legislativ este definitoriu pentru cum este o societate: democratică, absolutistă sau totalitaristă. În cadrul procedurilor democratice distingem (în mod ideal) între procedurile plebiscitare şi cele reprezentative (...). În ceea ce priveşte raporturile dintre drepturile fundamentale şi democraţie, parlamentele, ca instanţe legislative, pot fi văzute în două feluri: pe de o parte, ele creează bazele juridice pentru realizarea drepturilor fundamentale. Pe de cealaltă parte, ele sunt instituţii care limitează prin diferite legi aceste drepturi. Aici transpare cel mai bine raportul problematic din cadrul unei democraţii dintre încredere şi neîncredere faţă de autoritatea statală. În acest sens, garantarea drepturilor fundamentale joacă un rol important. Să luăm drept exemplu energia şi politica transporturilor. Asigurarea unui minim necesar de căldură şi de mobilitate este inclus în sfera mai largă a protecţiei drepturilor. Există însă şi unele activităţi, menite să răspundă la necesităţile energetice sau de infrastructură care vin să limiteze unele drepturi, ca de exemplu dreptul la integritate corporală. O cale de rezolvare a acestei dileme o reprezintă, cel puţin la nivel teoretic, participarea cetăţenilor, pentru că cei vizaţi de o măsură sau alta pot decide cât mai sunt dispuşi să suporte aerul poluat de construirea unor noi reţele de transport (...). [începutul paginii] [înapoi la Cuprins] Democraţia ca participare şi co-decizie Istoria drepturilor fundamentale a arătat cum s-au dezvoltat acestea - de la stadiul de libertăţi, mai apoi la cel de drepturi de participare (ele au prevăzut încă de la început obligaţia responsabilităţii politice). Odată cu trecerea la suveranitatea poporului, participarea s-a transformat în auto-guvernare, şi în acest caz fiecărui individ revenindu-i o parte din conducere. Odată cu apariţia democraţiei s-a schimbat şi sensul participării: omul nu mai primea doar o părticică de putere, dreptul egal la co-decizie îi conferea, în plus, anumite posibilităţi politice. Drepturile fundamentale nu au aşadar, aşa cum am arătat mai sus, doar o importanţă funcţională, ele devin "drepturi democratice", ele transformă ordinea politică într-o "comunitate", conferind cetăţenilor posibilitatea de auto-determinare şi de co-decizie politică. Dacă drepturilor fundamentale ca drepturi de participare le revine într-o democraţie o importanţă atât de mare, şi promovării lor în rândul persoanelor cărora le vine greu să-şi dea seama de propriile posibilităţi îi rebine o relevanţă deosebită: democraţia nu poate supravieţui ca ordine decât atunci când drepturile pe care se bazează sunt recunoscute de către toţi cetăţenii nu doar ca posibilitate, ci practicate în realitatea politică şi socială. Pericolul ca (...) aceste drepturi să fie scoase din uz este destul de nesemnificativ astăzi — am putea spune chiar exclus. Ameninţarea mai mare o constituie faptul că statul nu le promovează suficient şi că cetăţenii nu le iau în serios. Drepturile fundamentale sunt indispensabile pentru ordinea democratică, ele consolidează statul şi îl critică totodată. Statul şi cetăţenii trebuie să înţeleagă că democraţia şi drepturile merg mână în mână şi că orice afirmaţie care ar veni să sprijine doar una dintre cele două elemente ar pune în pericol atât drepturile cetăţeanului cât şi existenţa ordinii democratice. [Hans-Otto Mühleisen; din: Bundeszentrale für politische Bildung (ed.), Grundrechte, Informationen zur politischen Bildung Nr.239, Bonn 1998]
|
|
Teme:
Drepturile omului I
Personalităţi I Democraţie I
Partide
I Europa I
Globalizare
I
Naţiunile Unite
I Durabilitate
|
