Serverul educational D@dalos - Democratie: Dezbatere cu privire la filosofia statală

O dezbatere televizată la care au luat parte Thomas Hobbes, John Locke şi Jean-Jacques Rousseau

Moderator: Stimate doamne, stimaţi domni, bine aţi venit la ediţia de astăzi a emisiunii "Forum filosofic". Astăzi ne vom pune întrebarea de ce avem de fapt nevoie de stat? Mă bucur că am reuşit să aducem în studio trei dintre cei mai importanţi filosofi ai statului. Îi salut aşadar pe francezul Jean-Jacques Rousseau şi pe englezii John Locke şi Thomas Hobbes.
Domnule Hobbes, mă adresez mai întâi dumneavoastră. Dumneavoastră aţi pus bazele filosofiei statale moderne. Lucrarea dumneavoastră cea mai importantă, apărută în 1651, se numeşte "Leviathan". Ce ascunde acest titlu enigmatic?

Hobbes: Ei bine, pe vremea mea, oamenii mai erau încă bine familiarizaţi cu Vechiul Testament. În Cartea lui Iov şi a lui Isaiia, dar şi în Psalmi, apare un monstru marin pe nume Leviathan - un soi de şarpe sau de balaur, care îi înspăimânta pe oameni. Am ales ca acest monstru să simbolizeze puterea statală. Statul este cea mai mare putere de pe lume, el seamănă teroare şi spaimă, celelalte puteri fiind cu mult mai mici decât el.

Moderator: Aceasta este o cu totul altă concepţie despre stat decât cea pe care o avea filosoful antic Aristotel, o concepţie care a fost valabilă până în evul mediu. Pentru Aristotel, care spunea că omul este o fiinţă socială, statul nu era ceva menit să înspăimânte, el reprezenta oarecum o împlinire a calităţii de om.

Hobbes: Da, aveţi cu totul dreptate. Eu nu îl mai consider însă pe om o fiinţă socială. Eu pornesc de la individ şi de la libertatea sa personală. Nimeni nu este făcut să se supună altor oameni, aşa că orice îngrădire a acestei libertăţi, chiar şi de către stat, este doar atunci justificată, când cetăţeanul vizat îşi dă acordul pentru acest lucru. Am vrut să arăt în "Leviathan" că acel stat înspăimântător se sprijină până la urmă pe acordul dat de oameni.

Hobbes: Nu m-aţi înţeles. Prin "stare naturală" nu înţeleg un stadiu de dezvoltare primitiv, în care oamenii trebuie să se descurce fără ajutorul tehnicii. Aceasta este mai degrabă o stare în care se află omenirea atunci când nu există statul, o stare fără conducere, fără legi etc. În plus, acesta nu este decât un experiment de-al meu, încerc să mă joc cu ideile. Îmi imaginez o stare în care statul să fie absent, pentru a vedea ce probleme ar putea apărea din această cauză. Şi astfel pot deriva motivele pentru care statul este necesar. Plec de la premisa că toţi oamenii ar fi de acord cu o autoritate statală, dacă acesta s-ar putea dezbăra de probleme.

Hobbes: Starea naturală este, în ceea ce mă priveşte, marcată de un "război al fiecăruia împotriva celorlalţi". Prin asta nu vreau să spun că oamenii fără stat trăiesc permanent într-o stare de război, vreau să spun că ei sunt neîncrezători şi sceptici unii faţă de ceilalţi, fiind oricând gata să pornească un război. Pentru a exprima toate acestea mai plastic: oamenii sunt ca nişte lupi care atacă alţi oameni...

Hobbes: Ba da, domnule Rousseau, dacă suntem realişti vedem că oamenii sunt interesaţi mai ales de bunăstarea lor, ei sunt nişte egoişti. Această imagine umană - dacă vreţi, pesimistă, am căpătat-o pe timpul lungului Război Civil din ţara mea, care mi-a ameninţat existenţa şi care m-a făcut în 1640 să aleg calea exilului şi să rămân 10 ani în Franţa. - O a doua ipoteză pe care o lansez aici este faptul că natura i-a făcut pe oameni foarte asemănători. Chiar şi cel mai slabi dintre cei slabi este suficient de puternic pentru a-l ucide pe cel mai puternic dintre cei puternici, mai ales dacă este viclean sau se aliază cu alţi oameni. Din toate acestea reiese că în starea naturală nimeni nu poate pretinde avantaje care să nu se afle şi în posesia celorlalţi. Pentru că dacă nu există stat, atunci toţi au dreptul să facă ce vor. Aşa se ajunge la concurenţă şi la dispute, adică la ce am spus mai devreme, la "războiul împotriva tuturor".

Hobbes: Singura cale de evitare este constituirea unei autorităţi generale, a unui stat. Eu am numit actul naşterii statului "contract social". El nu trebuie confundat cu contractul de conducere a ţării, încheiat între un principe şi popor. Contractul social este încheiat între cetăţeni, nu între cetăţeni şi conducător. Dacă cauzele războiului sunt drepturile nelimitate, atunci oamenii - dacă doresc să trăiască în pace - trebuie să încheie un contract în care să declare că renunţă la aceste drepturi nelimitate şi că îşi transferă întreaga putere asupra unei singure persoane, asupra unui suveran. Suveranul dispune astfel de puterea de a-i proteja de atacurile reciproce şi de atacurile din afară. Această sarcină poate reveni însă şi unei adunări de oameni.

Hobbes: Da, pentru că chiar şi cei mai egoişti dintre ei au înţeles că pe termen lung este mai avantajos să trăiască în pace şi siguranţă decât sub ameninţarea constantă a morţii adusă de războaie. Iar egoiştii vor să trăiască cât mai bine, ceea ce face ca pacea să fie un ingredient absolut necesar.

Hobbes: Asta ar putea fi într-adevăr o problemă. Pentru că oamenii sunt pregătiţi să renunţe la ceva doar atunci când văd că şi alţii fac acest lucru, fără să tragă ponoase de pe urma faptului că renunţă la drepturile lor. Dar tocmai de aceea, oamenii ar trebui să-şi dea seama că acest contract nu devine valabil decât în momentul în care toată lumea – cu excepţia suveranului – renunţă la drepturi. - Trebuie să vă reamintesc că aici este vorba despre un experiment. Acest contract nu există în lumea reală. Cred totuşi că am reuşit să vă demonstrez că oamenii, dacă ar sta să se gândească puţin, ar putea fi de acord cu un asemenea contract. Şi astfel reiese că statul este legitim.

Hobbes: Asta reiese din ceea ce am spus până acum. Atâta vreme cât statul garantează cetăţenilor săi pacea şi securitatea, ei sunt datori să i se supună cu totul. Nici un om nu are dreptul să se opună voinţei suveranului, nici măcar atunci când simte că a suferit un tratament nedrept. Suveranul nu poate fi tras la răspundere nici măcar atunci când condamnă la moarte o persoană nevinovată, dacă crede că acest lucru este în interesul păcii. Obligaţia cetăţenilor de a se supune încetează abia atunci când statul nu îşi mai îndeplineşte misiunea de garant al păcii.

Rousseau: Scandalos! Aşa s-ar putea justifica chiar şi o monarhie absolutistă. Acest lucru este pentru mine, ca democrat, cu totul inacceptabil. Şi nici cu faptul că cetăţenii nu au drepturi şi libertăţi nu poate fi nimeni de acord.

Hobbes: Dar gândiţi-vă numai: doar un stat puternic este capabil să asigure pacea. Mi-am dat seama de acest lucru doar privind nenorocirile care s-au întâmplat în ţara mea de când cu războiul civil, căruia nu i s-a putut pune capăt decât în 1649, prin dictatura lui Cromwell. Faţă de teroarea pe care o presupune anarhia, despotismul mi se pare o variantă cu mult mai acceptabilă.

Moderator: Nu sunt sigur dacă această alternativă este cea mai bună. - Dar haideţi să vorbim şi cu dumneavoastră, domnule Locke. Aţi fost considerat datorită "Două tratate despre guvernare" din 1689/90 întemeietorul liberalismului şi pregătitorul Constituţiei americane. Ce credeţi despre consideraţiile filosofice ale colegului Hobbes?

Locke: Cred că sunt foarte ambivalente. Justificarea statului prin încheierea unui contract social este, în opinia mea, una dintre cele mai geniale idei ale filosofiei politice, iar în această privinţă l-am urmat întotdeauna pe Hobbes. Am însă o concepţie cu totul diferită în ceea ce priveşte starea naturală - şi de aceea, statul arată, din punctul meu de vedere, cu totul altfel. Părerea mea este că chiar şi o stare lipsită de orice autoritate statală nu înseamnă neapărat haos, pentru că există drepturi şi obligaţii naturale. Raţiunea, dacă se apelează la ea, îi învaţă pe oameni că nimeni nu are voie să ucidă, să rănească, să fure sau să priveze alţi oameni de libertate. Pentru că dacă toţi oamenii sunt egali, trebuie să aplic lucrurile pe care le pretind în ceea ce mă priveşte şi asupra celoralţi oameni: dreptul la viaţă şi la integritate corporală, dreptul la libertate şi dreptul la proprietate.

Locke: Vedeţi dumneavoastră, drepturile naturale, aşa cum ni le conferă raţiunea, sunt generale şi abstracte. Şi pentru că drepturile nu sunt formulate clar, pot exista unele probleme la punerea lor în practică. Oamenii se pot certa cu privire la interpretarea în cazuri mai concrete a acestor drepturi, mai ales atunci când părţile aflate în conflict susţin fiecare câte o variantă diferită. În plus, se mai poate întâmpla să existe probleme în ceea ce priveşte uzul practic al acestor drepturi, o persoană având dreptul, dar neputându-se folosi de el.

Locke: Asta-i simplu: statul are sarcina de a concretiza aceste drepturi naturale prin intermediul unor legi clare. El trebuie să vegheze şi ca aceste legi să fie respectate. În cazul unor conflicte, el are nevoie de judecători care să le rezolve în mod nepărtinitor. Pe scurt: statul are sarcina să se asigure că drepturile naturale sunt respectate.

Locke: Nu, în nici un caz. Şi statul trebuie să respecte drepturile naturale care îi revin omului încă din starea sa naturală. Monopolizarea puterii de către stat reprezintă din punctul meu de vedere - iar aici părerea mea diferă de cea a domnului Hobbes - un pericol foarte mare la adresa libertăţii cetăţenilor. De aceea, statul trebuie să fie organizat în aşa fel încât cetăţenii să poată fi protejaţi de eventualele abuzuri de putere. Aceasta este una dintre revendicările principale ale liberalismului.

Locke: Prin separaţia puterilor. Legislativul, adică puterea care dă legile, şi executivul, puterea care face ca aceste legi să fie recunoscute, trebuie să fie două entităţi separate, iar legislativul trebuie permanent supus controlului. Mă gândesc aici la o adunare legislativă care poate fi dizolvată sau schimbată de către popor, dacă se dovedeşte că nu este demnă de încrederea acordată. Colegul meu francez Montesquieu a dus mai departe această idee a separaţiei puterilor, prevăzând în plus puterea juridică. Aceasta poate proteja în mod eficient libertatea cetăţenilor.

Rousseau: Incredibil! Acest aşa zis liberalism n-are nimic de-a face cu libertatea, el nu face altceva decât să justifice acţiunile burgheziei. Libertatea nu este pentru dumneavoastră, domnule Locke, nimic altceva decât libertatea celor bogaţi şi împroprietăriţi. Statul nu este pentru dumneavoastră altceva decât un "stat al paznicilor", care veghează ca cetăţenii mai avuţi să nu fie jefuiţi. În ceea ce m priveşte, omul nu deţine numai dreptul de a nu fi privat de ceva, ci şi dreptul pozitiv la proprietate. Asta înseamnă că bunurile societăţii trebuie împărţite în mod egal tuturor oamenilor, că statul are sarcina de a desfiinţa diferenţele dintre săraci şi bogaţi.

Moderator: Aţi intervenit din nou în discuţie, aşa că vă ascultăm acum, domnule Rousseau. Dacă îmi permiteţi să vă prezint: oamenii vă consideră unul din părinţii spirituali ai Revoluţiei Franceze, sau, în tot cazul, revoluţionarii au apelat la ideile dumneavoastră. După cum am putut deja remarca cu toţii, dumneavoastră respingeţi cu totul ipotezele emise de Hobbes şi de Locke. De aceea mă miră foarte mult faptul că lucrarea dumneavoastră de referinţă a purtat titlul "Despre Contractul Social".

Rousseau: Acesta este singura idee pe care o împart cu aceşti doi domni, în rest nu vreau să am nimic de-a face cu ei. Susţin că sunt singurul care a înţeles cu adevărat ideea contractului sociale. După cum am mai spus, pe mine mă interesează libertatea omului. Şi aşa mi-a venit mie - în 1762 - următoarea idee: în starea lor naturală, oamenii sunt cu totul liberi. Dar oriunde mă uitam, oamenii se aflau în lanţuri. Problema fundamentală a filosofiei politice este astfel următoarea: cum poate fi găsită o formă statală care să protejeze individul dar în care acesta să nu trebuiască să renunţe la libertatea sa?

Rousseau: Ba da, este posibil, asta dacă se îndeplinesc unele condiţii, despre care nu voi vorbi aici decât pe scurt, pentru că nu avem prea mult timp la dispoziţie. Prima condiţie este ca atunci când semnează acest contract social, toţi oamenii, fără nici o excepţie, să fie consideraţi cu adevărat egali. În plus, nu trebuie să existe nici un suveran - aşa ca la Hobbes, care să se afle în afara acestui contract şi care să nu renunţe la drepturile sale, preluând în schimb toate drepturile poporului. Nu uzul arbitrar al puterii de către un suveran trebuie să caracterizeze activităţile statului, ci "voinţa generală". În chestiunile de interes politic, această voinţă a poporului trebuie să fie cea care dă măsura lucrurilor; ideea contractului social ne conduce astfel în mod necesar la democraţie. Iar prin democraţie eu înţeleg implicarea directă a tuturor cetăţenilor în toate procesele decizionale. Doar aşa poat fi menţinută libertatea naturală a cetăţenilor statului: dacă voinţa statală este aceeaşi cu voinţa individului, toţi vor fi liberi pentru că oamenii vor asculta doar de voinţa lor, în acelaşi timp respectând şi voinţa statului.

Locke: Dar dacă am implica cetăţenii în aceste procese decizionale, ei nu ar împărtăşi aceleaşi opinii, ceea ce nu ar putea duce niciodată la constituirea unei voinţe unitare. Iar acest lucru este de înţeles, pentru că interesele oamenilor sunt foarte diferite. Un producător de exemplu are cu totul alte interese decât un muncitor.

Rousseau: În acest punct vă dau dreptate. Voinţa generală nu este identică cu suma voinţelor individuale. Şi prin aceasta ajung la cea de-a doua premisă. Dacă voinţele divergente se sprijină cu adevărat pe interese divergente, atunci noi trebuie să avem grijă ca aceste divergenţe să nu se poată naşte. Şi dacă aceste interese divergente provin din raporturi de proprietate diferite, atunci trebuie să ne îngrijim ca toţi să aibă proprietăţi egale. De aceea este necesar ca prin încheierea contractului social, oamenii să nu-şi predea numai drepturile, ci şi proprietăţile. Statului îi revine apoi sarcina de a redistribui, de data aceasta în mod egal, aceste bunuri ale societăţii. Dacă am îndeplini această condiţie, dacă toţi ar avea proprietăţi egale, nu ar mai apărea nici interesele divergente, ci un interes comun care ar viza siguranţa vieţii în comunitate. Şi astfel, supremaţia voinţei generale şi, prin aceasta, menţinerea libertăţii naturale în stat, ar fi posibilă.

Hobbes: Aceste idei sunt însă cu totul nerealiste! Istoria a arătat că aceste principii nu s-ar putea impune niciodată. Democraţia directă nu ar putea fi posibilă decât într-un stat mic, aşa cum este localitatea dumneavoastră de naştere, Geneva. Dar în statele mari, aşa cum au apărut ele de la sfârşitul secolului XVIII peste tot în lume, ideile dumneavoastră nu s-ar putea niciodată materializa. Iar în ceea ce priveşte distribuirea egală a bunurilor - asta îmi aminteşte de experimentul comunist, care a eşuat lamentabil în statele din blocul de est.

Rousseau: Vă rog să nu uitaţi că în statele mari, democraţia a apărut în forma ei reprezentativă. Dacă eu nu aş fi cerut distribuirea egală a proprietăţilor, secolul XIX nu ar mai fi fost caracterizat de lupta pentru dreptate socială, care a condus la constituirea statului social. Statul nu trebuie să rămână indiferent în ceea ce priveşte bunăstarea cetăţenilor săi. Dacă nu se îngrijeşte el de cei mai slabi din societate, de bolnavi, de şomeri ş.a.m.d., cine altcineva o va face?

Moderator: Domnilor, din păcate nu mai putem continua această discuţie, timpul de emisie a expirat, aşadar trebuie să încheiem. Nu aţi reuşit să cădeţi de acord în ceea ce priveşte întrebarea de ce avem de fapt nevoie de stat. Cred însă că proiectele dumneavoastră statale nu se exclud cu totul unele pe altele. Avem, fără discuţie, nevoie de stat, pentru că doar el poate asigura prin monopolizarea puterii pacea din interior şi exterior, aşa cum de altfel aţi ţinut să subliniaţi şi dumneavoastră, domnule Hobbes. Dacă privim însă statul modern (...), vedem că el protejează în funcţia sa de stat constituţional liberal drepturile naturale, aşa cum aţi cerut dumneavoastră, domnule Locke. El se înţelege şi ca stat social şi democratic, care, aşa cum ne-aţi atras dumneavoastră, domnule Rousseau, atenţia, se îngrijeşte de bunăstarea cetăţenilor săi şi veghează ca membrii societăţii să beneficieze de drepturi egale. Domnilor, vă mulţumesc foarte mult pentru această discuţie!

De ce avem nevoie de fapt de stat?