Serverul educational D@dalos - Democratie: Epoca modernă

Democraţie

Democraţia în epoca modernă

Evoluţia democraţiei în epoca modernă este determinantă pentru o bună înţelegere a formelor de democraţie şi a problemelor cu care se confruntă ea astăzi. În acest capitol vom analiza din mai multe perspective procesul de constituire a democraţiei moderne:

	În următorul text se află informaţii generale despre momentele cele mai importante din decursul acestei evoluţii. În cadrul Iluminismului vom analiza ideile lui Locke, Montesquieu şi ale lui Rousseau. Cum au fost transpuse acestea în practică vom vedea luând ca exemplu Constituţia americană şi Declaraţia Omului şi a Cetăţeanului.
	În textul 2 ne vom preocupa cu esenţa filosofiei politice moderne. Ce s-a schimbat odată cu începutul epocii moderne? Ce noi ideologii au apărut? Ce imagine a lumii transpare în filosofia modernă? Pe lângă filosofia lui Descartes a subiectivităţii vom mai vorbi şi despre experimentul stării naturale şi despre teoria contractului social.
	Textul 3 ne aduce la cunoştinţă problemele fundamentale, originile şi începuturile filosofiei politice moderne. În afară de ideile lui Machiavelli, în acest scurt pasaj vom vorbi şi despre transformarea noţiunii de stat.
	Textul 4 are ca subiect diversele teorii cu privire la democraţie apărute în urma evenimentului care a marcat în mod decisiv istoria politică europeană, Revoluţia Franceză de la 1789. Vom discuta pe rând cele mai importante trei ideologii ale secolului XIX şi teoreticienii care le-au conceput: conservatorismului (Burke), liberalismului (Mill) şi socialismul (Marx).
ABC...	Dicţionar: În plus, pe o pagină separată veţi putea găsi informaţii tip dicţionar despre anumiţi clasici ai filosofiei politice.
	Dezbatere televizată: Pe pagina "Dezbatere" se află un material care poate fi folosit cu succes la ora de curs. Este vorba de o dezbatere televizată fictivă la care iau parte Locke, Hobbes şi Rousseau şi unde se discută despre filosofiile lor statale. Materia teoretică este explicată astfel pe înţelesul tuturor .

Decisivă pentru filosofia politică a epocii moderne a fost ideea dreptului natural şi a drepturilor omului şi ale cetăţeanului, inspirate direct de aceasta. Despre acest subiect vorbim mai pe larg în cadrul complexului tematic "Drepturile omului".

[începutul paginii]

Cuprins:

Iluminismul	Rousseau: contractul social
John Locke	Constituţia americană
Montesquieu: separaţia puterilor	Drepturile omului şi ale cetăţeanului

[începutul paginii]

Evoluţia democraţiei în epoca modernă

Iluminismul

Emanciparea omului din oprimarea socială şi religioasă s-a petrecut începând cu secolul XVII. În aşa numita "epocă a raţiunii", filosofia avea ca temă existenţa omului ca fiinţă înzestrată cu raţiune (René Descartes [1596 - 1650]: cogito ergo sum, gândesc, deci exist). Din acest nou model uman a rezultat şi întrebarea cum ar trebui să arate acea formă politică care să combine libertatea individului cu ordinea publică în aşa fel încât să se evite oprimarea statală şi socială. În opera lui John Locke (1632 - 1704), Charles de Secondat Montesquieu (1689 - 1755) şi Jean-Jacques Rousseau (1712 - 1778) găsim răspunsuri diferite, orientate însă după acelaşi scop şi menite să răspundă la aceeaşi întrebare pe care am formulat-o mai sus.

[începutul paginii] [înapoi la Cuprins]

John Locke

Locke susţine în lucrarea sa "Two Treatises of Government" (1690) că monarhia absolutistă nu se legitimează nici un fel. Ordinea politică nu se poate sprijini, în opinia lui Locke, decât pe o stare care prevede drepturi şi libertăţi cu totul egale, limitate de respectarea celorlalţi oameni şi necesitatea unei convieţuiri paşnice. Oamenii nu se adună într-un stat decât pentru a-şi asigura proprietăţile, susţine Locke.

John Locke

Competenţele autorităţii statale sunt limitate, prin urmare, mijloacele folosite de aceasta trebuie şi ele să fie la fel. Puterea trebuie să fie separată în legislativ (parlamentul), executiv şi putere federativă, în a cărei sarcină cade securitatea externă. Ultimele două puteri se află în mâinile monarhului şi ale guvernului său, dar întreaga putere depinde de acordul dat de cetăţenii statului. O conducere care nu respectă dreptul la integritate a persoanei şi a proprietăţii este considerată tiranie, oamenii trebuind să îi opună rezistenţă.

Influenţa lui John Locke asupra filosofiei politice a secolelor de după el a fost enormă. Ideile sale despre limitarea şi controlarea puterii, despre răspunderea autorităţilor faţă de popor, despre importanţa proprietăţii private l-au transformat pe Locke în antemergătorul democraţiei liberale, chiar dacă acest concept era cu totul necunoscut în epoca sa.

[începutul paginii] [înapoi la Cuprins]

Montesquieu: Separaţia puterilor

Montesquieu considera Anglia statul ideal atunci când scria că aceasta este o "naţiune..., care are ca scop direct al Consituţiei libertatea politică". În opera sa de căpătâi "De l'Esprit des Lois" (1748), Montesquieu defineşte despotismul ca cea mai rea dintre toate formele de stat. Cea mai bună dintre toate ar fi acea structură liberală, în care cetăţenii au dreptul să facă tot ce le permite legea. El atrage însă atenţia asupra faptului că şi în cadrul unei democraţii această libertate ar putea fi periclitată. Omul are tendinţa să abuzeze de putere — în acest punct el este de acord cu John Locke, acest lucru trebuind evitat prin separaţia puterii şi controlarea acesteia.

Charles de Secondat Montesquieu

Teoria lui Montesquieu despre separaţia puterilor este însă diferită de cea a lui John Locke. El aminteşte pe lângă legislativ şi executiv puterea judecătorească (juridică). Montesquieu a mai susţinut şi principiul reprezentării, anticipând importanţa acestuia. Poporul ca întreg nu îşi poate exercita în mod direct în nici un fel de stat, fie el mic sau mare, puterea juridică. De aceea, poporul trebuie să delege reprezentanţi (deputaţi) care să facă ceea ce el nu poate face. Cugetările lui Montesquieu au influenţat puternic Constituţia Statelor Unite ale Americii, marcând în mod decisiv dezvoltarea statului constituţional modern în perioada ce a urmat Revoluţiei Franceze.

Locke şi Montesquieu sunt consideraţi părinţii spirituali ai democraţiei reprezentative. Rousseau, în schimb, a încercat să legitimeze teoretic principiile democraţiei directe. El este unul dintre cei mai controversaţi gânditori, a cărui influenţă s-a întins până în prezent. Criticii democraţiei parlamentare din anii 60 ai secolului XX mai apelau încă la teoriile sale, cerând aplicarea principiilor democraţiei directe. Alţii au recunoscut în Rousseau un antemergător al totalitarismului modern, care dorea să îi oblige pe oameni să fie fericiţi.

[începutul paginii] [înapoi la Cuprins]

Rousseau: Contractul social

Teoriile sale politice se sprijină pe premisa că omul este de la natură bun şi că de aceea ar trebui să ţină cont de virtuţile sale atunci când se implică în afaceri publice. Societatea umană este cea care îl împiedică pe om să se comporte aşa cum i-a fost dat, omul s-a "înstrăinat" de sine din pricina societăţii, a instituţiilor şi convenţiilor acesteia. Rousseau nu se deserveşte direct de noţiunea promovată de Hegel şi popularizată de marxism a înstrăinării, totuşi ideea de bază provine de la el. Prin scrierile sale politice şi pedagogice, Rousseau dorea să creeze o ordine în care să domnească libertatea, egalitatea şi dreptatea.

Jean-Jacques Rousseau

În cea mai importantă lucrarea a sa în această privinţă, "Du contrat social" (1762) Rousseau şi-a imaginat o ordine bazată pe un pact social. Toţi oamenii semnează un pact menit să le ofere siguranţă. Şi pentru că fiecare semnează acest pact în mod liber, toţi oamenii fiind egali, nimeni nu este dezavantajat. Oamenii se supun conducerii supreme ale unei voinţe generale (volonté générale), acest lucru conducând la constituirea unei structuri spirituale comune. Anumiţi cetăţeni ar putea însă exprima o voinţă particulară ce se opune voinţei generale: acest lucru se numeşte "reprezentarea unor interese speciale", iar statul trebuie să îi supună pe aceşti oameni la tot felul de constrângeri, ba chiar să îi condamne la moarte, pentru a oprima această voinţă particulară.

Partidele, sindicatele şi celelalte tipuri de asociaţii nu pot intra astfel deloc în schema gândită de Rousseau. Oamenii trebuie la nevoie forţaţi să-şi dorească ceea ce este bine şi corect, ei nerecunoscând întotdeauna aceste lucruri. Ei trebuie să supună raţiunii judecăţile lor, pentru ca din opinia generală să se poată naşte o cooperare generală. Ordinea ideală, în ceea ce îl privea pe Rousseau, era democraţia directă, lipsită de principiile separaţiei puterii şi ale reprezentării, pe care el le considera neliberale. Această concepţie a fost îndelung contestată în zilele noastre. Pe de o parte, omul liber este somat să se supună unei legi pe care singur şi-a creat-o, iar pe de cealaltă, cetăţeanul unui stat creat după viziunea lui Rousseau poate fi manipulat cu totul de către acesta, fiind "direcţionat" în sensul adoptării unei atitudini "corecte".

[începutul paginii] [înapoi la Cuprins]

Constituţia americană

Teoriile cu privire la stat şi societate din secolele XVII şi XVIII au încurajat şi fundamentat teoretic — în ciuda paradoxurilor pe care le conţineau — apariţia mişcărilor democratice. Aceste teorii s-au regăsit mai întâi în Declaraţia de Independenţă americană de la 4 iulie 1776. Thomas Jefferson (1743 - 1826), care avea să devină mai târziu preşedintele SUA, a formulat această Declaraţie de Independenţă pe baza cugetărilor lui John Locke. Ideea că nu poate exista o conducere care să nu fie încuviinţată de popor a devenit elementul de bază al Constituţiei SUA de la 1787/91.

Ideea drepturilor fundamentale s-a născut din filosofia dreptului natural a secolelor XVII şi XVIII. De la John Locke, concepţia despre autonomia fundamentată pe tradiţii şi despre valoarea individului s-a transformat într-o revendicare care viza constituirea unei sfere juridice şi de libertate independentă de autoritatea statală. Parlamentul britanic impusese încă din 1679, prin adoptarea Habeas Corpus, protejarea libertăţii individului faţă de abuzurile statului. Următoarele momente decisive din istoria implementării acestor principii au fost "Declaration of Rights" din Marea Britanie (1689), Declaraţia de Independenţă americană (1776), Constituţia Statelor Unite ale Americii (1787/91) şi "Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului", anunţată de Adunarea Naţională franceză (1789).

[începutul paginii] [înapoi la Cuprins]

Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului

Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului a fost scrisă la îndemnul lui Lafayette (1757 - 1834), comandantul gărzii naţionale, devenit foarte popular în urma participării sale la Războiul de Independenţă din America. Această declaraţie este unul dintre cele mai importante documente care au influenţat teoriile liberale şi democratice ale secolelor XIX şi XX.

	Drepturi ale omului, care revin de pe urma calităţii sale de fiinţă umană,
	Drepturi ale cetăţeanului, care revin de pe urma apartenenţei sale la un stat.

Dacă încercăm să împărţim drepturile fundamentale după conţinutul lor, vom vedea că există trei categorii:

	Libertăţile sau drepturile fundamentale liberale ca drepturi subiective formulate negativ. Ele conferă omului dreptul să interzică statului să intervină în sfera sa privată.
	Drepturile cetăţeneşti sau drepturile fundamentale politice ca drepturi subiective formulate pozitiv. Acestea garantează omului dreptul de a participa la viaţa comunitară (dreptul de a fi cetăţean cu drept de vot activ şi pasiv, dreptul de a accede la funcţii publice).
	Drepturile privind performanţa sau drepturile fundamentale sociale ca drepturi subiective rezultate din dezvoltarea de la statul de drept liberal la statul social. Printre acestea se numără dreptul de participare la progresul economic şi social (de exemplu dreptul la muncă şi la remunerare corectă, dreptul la asistenţă publică în caz de necesitate, dreptul la locuinţă).

Drepturile fundamentale s-au încetăţenit astăzi în multe documente naţionale şi internaţionale ca drepturi pozitive. (...) În zilele noastre s-au impus "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului", proclamată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 1948 şi "Convenţia (europeană) cu privire la protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale" din 1950. Garantarea drepturilor fundamentale prevăzută în aceste documente este un lucru, iar realizarea efectivă a prevederilor în cadrul internaţional este cu totul altul. S-a dovedit în nenumărate rânduri că drepturile popoarelor nu impun sancţiuni cu adevărat eficiente împotriva actelor care vin să lezeze drepturile omului.

[Hans-Helmuth Knütter, din: Bundeszentrale für politische Bildung: Demokratie, Informationen zur politischen Bildung Nr. 165, Neudruck 1992]

[informaţii mai detaliate despre drepturile omului şi cetăţeanului şi despre drepturile naturale se găsesc în cadrul complexului tematic "Drepturile omului" de pe serverul D@dalos; în acest complex tematic veţi găsi şi o colecţie de documente, de ex. "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului" proclamată în 1948 de către ONU]

[începutul paginii]

Teme: Drepturile omului  I Personalităţi  I Democraţie  I Partide I Europa I Globalizare I Naţiunile Unite I Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode

Această pagină web cu privire la educaţia politică a fost concepută de agora-wissen, "Gesellschaft für Wissensvermittlung über neue Medien und politische Bildung" (GbR) din Stuttgart. Pentru întrebări şi sugestii cu privire la conţinutul acestei pagini vă rugăm să ne contactaţi.