[începutul paginii]

Edmund Burke: autor de scrieri politice şi parlamentar englez (1729-1797); până în 1790, whig în grupul din jurul lordului Rockingham; se impune pentru libertatea coloniilor nord-americane. Burke a fost un critic înverşunat al Revoluţiei Franceze, ale cărei atrocităţi le-a prevăzut. În lucrarea sa "Reflections on the Revolution in France" (1790) el s-a impus pentru un stat organic, opus statului creat în mod artificial, devenind astfel iniţiatorul teoriilor statale conservatoare ale epocii moderne.

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

Thomas Hobbes: filosof englez (1588–1679), unul dintre cei mai mare sistematicieni ai raţionalismului, bun cunoscător al filosofiei lui Descartes. Pentru a scăpa de Revoluţia engleză, Hobbes s-a mutat între 1640–1651 la Paris, întorcându-se în ţară la venirea lui Cromwell la putere.
Filosofia lui Hobbes este strict nominalistă şi mecanistă, excluzând teologia. Ea nu se preocupă decât cu obiecte, naturale şi artificiale, adică create de om, care pot fi "calculate" raţional. Teoria sa cea mai de succes a fost teoria despre starea naturală şi contractul social (dreptul natural).
Pin opera sa principală, "Leviathan" (1651), a devenit întemeietorul filosofiei statale moderne. Pentru cp în natură domneşte "războiul fiecăruia cu toţi ceilalţi", oamenii încheia un contract şi îşi transferă puterea în competenţa statului, a cărui legitimitate constă în datoria sa de a garanta securitatea.

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

John Locke: filosof englez (1632–1704), studii la şcoala Westminster, studiază medicina şi ştiinţele naturii la Oxford; secretar, medic şi educator în casa contelui Shaftesbury; călătorii în Franţa şi Olanda, se întoarce cu William (III.) de Orania în Anglia unde activează până în anul 1700 în Ministerul Coloniilor.
Lucrarea sa cea mai importantă, "An Essay Concerning Human Understanding" (proiect 1671, publicat în 1689/90) a pus bazele empirismului englez.
În filosofia statală a lui Locke, spre deosebire de cea a lui Hobbes, statul a fost construit de oameni pentru a garanta libertatea, egalitatea şi proprietatea prin limitări reciproce. Astfel, statul se bazează pe principiul suveranităţii poporului, formele patriarhale sau absolutiste de guvernare nefiind recunoscute. Poporul are dreptul să opună rezistenţă oricărei forme de stăpânire neconstituţională.
Opera "Two Treatises of Government" (1690) l-a transformat pe Locke în întemeietorul filosofiei politice liberale, de mare succes în Anglia şi în Statele Unite ale Americii (vezi şi complexul tematic "Drepturile Omului", mai ales Cursul 2).

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

Karl Marx: filosof şi revoluţionar (1818-1883), întemeietorul marxismului. Marx studiază la Bonn şi la Berlin, dedicându-se dreptului şi filosofiei. La Berlin, aderă la cercul tinerilor şi radicalilor adepţi ai lui Hegel. În 1842/43 este redactor şef al publicaţiei liberale de opoziţie "Rheinische Zeitung" de la Köln; după interzicerea acesteia, Marx se mută la Paris. Influenţat de Ludwig Feuerbach, el descoperă materialismul filosofic, sub influenţa socialiştilor utopici francezi, la socialismul revoluţionar. Împreună cu Friedrich Engels, Marx îşi elaborează propria viziune materialistă asupra istoriei. Exilat din Paris, Marx locuieşte între anii 1845–1848 la Bruxelles. În 1847, împreună cu Engels, aderă la Uniunea Comuniştilor şi concep scrierea programatică "Manifestul comunist" (1848), în care revoluţia proletariatului este văzută în mod profetic ca fiind rezultatul natural al unui proces istoric care decurge conform tuturor regulilor.
Revoluţia din 1848 îi permite lui Marx să se întoarcă în Germania. În 1848/49 este reactor şef al cotidianului democrat radical "Neue Rheinische Zeitung" de la Köln. În 1849, Marx trebuie să emigreze din nou; el îşi va petrece restul vieţii la Londra. Aici este la început nevoit să trăiască în condiţii precare, fiind susţinut financiar în permanenţă de către Engels. El scrie articole pentru mai multe publicaţii, se dedică însă mai ales studiilor istorice şi economice. Cele mai însemnate lucrări economice ale sale sunt "Zur Kritik der politischen Ökonomie" (1859) şi "Das Kapital" (vol. 1, 1867) - ambele neterminate; multe fragmente importante din aceste cărţi au fost publicate postum. Marx se dedică din nou politicii practice de abia în 1864: el participă în mod hotărât la înfiinţarea Internaţionalei muncitoreşti, îi schiţează programul, îi determină politica şi îi provoacă în 1872 şi dizolvarea.
Ideile lui Marx s-au bucurat de succes de abia după moartea sa. Ele au influenţat programele multor partide socialiste şi comuniste, marcând domenii vaste ale ştiinţelor sociale din secolul XX. Ele şi-au câştigat relevanţă mondială atunci când partidele comuniste aflate la putere şi-au justificat acţiunile politice cu ajutorul învăţăturilor lui Marx.

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

John Stuart Mill: filosof şi economist britanic (1806-1873); 1823–1858 secretar la Indian House, 1866–1868 deputat liberal în Parlament. Mill corespondează cu Auguste Comte, al cărui pozitivism l-a modificat în sensul empirismului englez, după premise psihologice. După Mill, filosofia se bazează pe psihologie. Lucrarea sa fundamentală este "Sistemul logicii deductive şi inductive" (2 volume, 1843), în care poate fi găsită o teorie extrem de elaborată cu privire la inducţia şi analiza noţiunii de cauzalitate. Teoria cunoaşterii propusă de el (doar experienţa duce la cunoaştere) nu a apărut decât în 1865.
Mill este autorul a nenumărate eseuri, anticipator al emancipării femeilor, teoretician al utilitarismului şi unul dintre cei mai importanţi întemeietori ai liberalismului. El a dat o reinterpretare teoriilor lui Adam Smith şi ale lui David Ricardo (printre altele, teoria valorilor internaţionale, teoria fondurilor de împrumut).

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

Charles de Secondat Montesquieu: Baron de La Brčde et de Montesquieu, scriitor şi filosof francez (1689–1755); 1714 consilier parlamentar, 1716–1726 preşedintele parlamentului la Bordeaux; 1728 membru al Académie Française. Opera sa principală este lucrarea de filosofie statală şi culturală "De l'Esprit des lois", în care a dezvoltat o teorie antropologico-sociologico-istorică care descria cele trei forme statale - republica (democraţie), monarhia şi despotismul: în vreme ce republica şi monarhia se sprijină pe o bază legală, despotismul (tirania) nu este menţinută decât prin teroare, depinzând de obiceiuri (şi nu de legi). Din toate acestea, Montesquieu derivă şi cererea ca separaţia puterilor să fie considerat principiul de bază pe care să fie constituit statul, pentru că doar aceasta poate evita manifestările despotice; el a elaborat această teorie pe baza constituţiei engleze. În această formulare, ea a devenit unul dintre factorii cei mai importanţi pe a cărui bază au fost create constituţiile din America de Nord (1776–1787) şi toate celelalte constituţii ulterioare care prevedeau separaţia puterilor. Montesquieu a mai scris şi romane şi nuvele; el este considerat primul iluminist francez.

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

Jean-Jacques Rousseau: scriitor şi filosof francez de origine elveţiană (1712–1778), duce o viaţă de călător, descrisă cu multă sinceritate în "Confessions" (1782); aparţine cercului de enciclopedişti, devine celebru în 1750, în urma publicării unei lucrări premiate despre influenţa (negativă) a artelor şi a ştiinţei asupra moravurilor ("Discours sur les sciences et les arts", 1750). Atacul formulată în această lucrare la adresa culturii, care îi înstrăinează pe oameni de la starea lor fericită, apropiată de natură şi care le-a răpit inocenţa, libertatea şi virtutea, este considerat începutul criticii culturale moderne.
În opera "Contractul social" (1762) statul este văzut ca o asociere voluntară a voinţelor individuale într-o "voinţă generală" (volonté générale); suveranitatea vine astfel de la popor. Cu totul, Rousseau a anunţat cele ce aveau să fie exprimate de epoca romantică, el a fost însă şi un pregătitor al Revoluţiei Franceze şi al democraţiei, influenţând foarte mult pedagogia modernă.
În filosofia politică, Rousseau este considerat reprezentantul numărul unu al teoriei democratice a identităţii şi a democraţiei directe (opus principiului reprezentării).

[începutul paginii]        [înapoi la Cuprins]

[începutul paginii]

Teme:  Drepturile omului  I  Personalităţi  I  Democraţie  I  Partide  I  Europa  I  Globalizare  I  Naţiunile Unite  I  Durabilitate

Metode:    Didactică politică    II    Educaţie pentru pace    II    Metode