 |
Problemele
fundamentale ale filozofiei politice moderne
În următorul text vom încerca să
vă prezentăm pe scurt problemele fundamentale, rădăcinile
şi începuturile gândirii politice moderne.
|
Cuprins:
[începutul paginii]
Apariţia "statului"
Problema fundamentală cu care
se confruntă filosofia politică a epocii noastre este "devenirea
statului modern". Fireşte că această formulă este prea
teleologică pentru a descrie cu precizie situaţia istorică. Ea
sugerează că statul modern a constituit momentul final necesar al
"evoluţiei normale" din istoria universală, chiar dacă
el a apărut ca rezultat al unor constelaţii specific europene, fiind
"exportat" din Europa în întreaga lume. Statul nu este nici
rezultatul necesar al istoriei, ci unul la care au existat alternative atât
teoretice cât şi practice. Aceste alternative sunt importante pentru
filosofia politică, chiar dacă şi acestea pot servi procesului
fundamental al "creşterii autorităţii statale" în
sensul principiului eterogenităţii scopurilor. "Creşterea
autorităţii statale", această formulă desemnează şi ea
un proces direcţionat, dar nu şi unul al cărui rezultat este deja
stabilit.
În primul rând este vorba de faptul că din diversitatea de forme de
conducere caracteristice pentru evul mediu, s-au cristalizat persoane care
beneficiau de unele poziţii superioare care au început să
acumuleze puterea, cu ajutorul căreia ei au reuşit - cu mai mult sau
mai puţin succes - să monopolizeze funcţiile de conducere. Aceste
"poziţii-cheie" erau de cele mai multe ori de ordin monarhic,
ceea ce a atras şi consolidarea monarhiei şi evoluţia acesteia în
direcţia aşa numitului "absolutism", acesta devenind
subiectul principal al istoriei acestei perioade.
[începutul paginii]
Rădăcinile
filosofiei politice moderne
O primă reacţie la creşterea
puterii politice o are Machiavelli, care oferă o nouă analiză a
comportamentelor politice. Teoria politică era prin tradiţie o ramură
a eticii. Ea devine însă acum o teorie a structurilor de conducere,
caracterizată prin utilitate, o utilitate care serveşte şi
legitimării unor politici care păreau, după criteriile de până
atunci, "imorale". În acelaşi
timp însă, umaniştii reiterează etica politică tradiţională
prin impulsionarea morală a ideilor reformatoare, a căror raţionalitate
remarcabilă a fost demonstrată teoretic pentru prima dată, împreună
cu radicalitatea proiectelor utopice, de "Dialectica Iluminismului".
Cel de-al treilea impuls a venit din partea Reformei, mai puţin însă motivat de
teologie ci de necesitatea practică de a apăra noua credinţă
în faţa monarhilor ancoraţi în vechea tradiţie religioasă.
Astfel s-au născut ideile despre rezistenţă şi despre
suveranitatea poporului.
Conflictele interconfesionale şi crizele sociale au luat însă
asemenea proporţii încât puternicul stat s-a dovedit a fi singura scăpare.
[începutul paginii]
Începuturile
filosofiei politice moderne
Conflictele de durată din
Anglia au dus la o împletire la Hobbes a teoriilor cu privire la încheierea
acestora cu noua ştiinţă; Iluminismul secolului XVIII a provocat
mai apoi intensificarea unor noi impulsuri. Politica avea în continuare justificări
meta-politice, criteriile "natură" şi "raţiune"
nu erau deloc noi, dar urmau a fi aplicate în contexte ce excludeau amestecul
transcedentalului. Binele comunităţii rămânea scopul suprem,
acesta nu mai culmina în mântuirea de dincolo de moarte, ci în fericirea de
pe timpul vieţii. Astfel, raţiunea capătă un avânt
emancipator şi umanitar; libertatea şi autodeterminarea devin
laitmotive. În acelaşi timp, ea face posibilă şi o creştere
a puterii statului în detrimentul abia descoperitei demnităţi a
individului, la nivel teoretic prin unele ipoteze emise de Rousseau în
filosofia sa a identităţii, iar la nivel practic, prin aşa numitul "absolutism
luminat". Această ambivalenţă a tradiţiei
britanice a libertăţii şi a Iluminismului european transpare
şi în contextul Revoluţiei americane. În plus, eliberarea omenirii
pare a se petrece şi în interesul urcării pe scara socială a
burgheziei. În declaraţiile drepturilor omului şi în economia
politică, două aspecte din ce în ce mai importante, burghezul cu veleităţi
economice şi societatea economică modernă îşi încep
dialogul cu puterea statală, de
data aceasta diferită de ei.
[Wolfgang Reinhard; din: Hans Fenske ş.a.,
Geschichte der politischen Ideen. Von Homer bis zur Gegenwart, Frankfurt/Main
1987]
[începutul paginii]
